Contractul de Împrumut de Folosință

1. Introducere. Cadru juridic

Împrumutul de folosinţă este un act prin care o persoană remite gratuit spre folosinţă temporară sau, după caz, permanentă, unei alte persoane un bun în cauză, cu obligaţia celui din urmă sa-l restituie în natură, în individualitatea sa.

Prin intermediul acestuia se transmite doar folosinţa locuinţei, nu şi proprietatea asupra acesteia.

Proiectul de faţă prezintă o descriere sumarǎ, sub diferite aspecte, a contractului de împrumut de folosinţă, care, în acord cu doctrina şi cu dispoziţiile Noului Cod Civil, este numit şi contract de comodat. Denumirea provine de la cuvintele de origine latină commodum datum, commodum,-i cu semnificaţia de folos, interes.

Reglementarea legală a contractului este reprezentată de prevederile cuprinse în Capitolul XIII - art. 2144-2157 din Noul Cod civil.

2. Definire

Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, dă următoarea explicaţie pentru „comodat”:

1) împrumut făcut pentru o folosinţă curentă;

2) formă de contract de origine română, prin care cineva împrumută temporar altcuiva un lucru pentru a se servi de el, cu obligaţia de a-l înapoia la un anumit termen.

„Împrumutul este cel mai frecvent contract şi, fără îndoială, primul cu care oricine intră în contact încă din copilărie (fiecare ia sau dă cu împrumut un creion, o gumă ş.a.m.d.), fără să bănuiască faptul că în spatele acestui act simplu al vieţii cotidiene ar putea exista reglementări de drept.”

Potrivit art. 2146 din Noul Cod civil, contractul de împrumut de folosinţă este un contract prin care o parte, numită comodant, transmite cu titlu gratuit folosinţa temporară asupra unui lucru determinat către cealaltă parte, numită comodatar, care se obligă să restituie bunul în individualitatea sa.

„Contractul de împrumut înregistrează două specii: contractul de împrumut de folosinţă denumit comodat şi împrumutul de consumaţie sau simplu denumit şi mutuum.”

În cazul împrumutului, în contractul de comodat, părţile se numesc comodant şi comodatar.

În situaţia în care contractul are ca obiect bunuri consumptibile, operaţia juridică va fi calificată drept comodat numai dacă este neîndoielnică intenţia părţilor de a considera bunurile nefungibile şi individual determinate, bunul urmând a fi folosit potrivit destinaţiei stabilite de contractanţi, iar nu conform naturii sale.

3. Caractere juridice

Contractul de împrumut de folosinţă are următoarele caractere juridice:

- este un contract real;

Contractul de comodat este un contract real, deoarece se naşte doar prin tradiţiunea materială a bunului în legătură cu care se încheie. Pentru formarea lui nu este suficientă simpla manifestare de voinţă a părţilor, ci trebuie să aibă loc remiterea materială a bunului care formează obiectul derivat al contractului.

Contractul de comodat se poate forma valid numai prin simplul acord de voinţă al părţilor în ipoteza în care în momentul acordului de voinţă lucrul se află cu orice titlu juridic în posesia ori în detenţia comodatarului.

„Dacă bunul se află deja în posesia/detenţia comodatarului (spre exemplu, cu titlu de depozit), contractul se încheie solo consensu, fiind suficientă manifestarea de voinţă a părţilor contractante.”

Astfel, un contract de comodat fără remiterea lucrului rămâne un antecontract, o promisiune de contract.

- este un contract cu titlu gratuit;

Potrivit art. 2146 Noul Cod Civil, comodatul este esenţial gratuit, altfel ar fi vorba despre locaţiune de lucruri. „În ipoteza în care pentru folosinţa lucrului, s-ar stipula o contraprestaţie (o plată) în favoarea comodantului contractul nu mai este comodat ci locaţiune de lucruri.”

Drept consecinţă, în cazul în care comodantul ar pretinde o contravaloare pentru dreptul de folosinţă transmis asupra bunului, înţelegerea părţilor nu ar mai putea fi calificată drept un contract de comodat.

- este un contract unilateral;

Este un contract unilateral, deoarece naşte obligaţii din momentul încheierii lui numai în sarcina comodatarului. Contractul rămâne unilateral chiar dacă, ulterior încheierii, se nasc anumite obligaţii şi în sarcina comodantului datorită unui fapt posterior şi accidental, care nu derivă din voinţa comună a părţilor, ci dintr-o cauză extra-contractuală: gestiunea de afaceri, îmbogăţirea fără just temei, delictul civil. Aceste obligaţii sunt post-contractuale şi nu au aptitudinea de a converti comodatul într-un act bilateral.