Contractul de Leasing

CAP.I Aspecte generale privind contractul de leasing

“Trăim din ce în ce mai mult contractual” spunea înca în 1937 L. Josserand un mare civilest francez. Alegaţia este valabilă cu atât mai mult astăzi la o expansiune a fenomenului contractual.

În viaţa cotidiană, apare o anumită categorie de raporturi care concomitent necesită o reglementare, dar totodată nu pot fi reglementate printr-o anumită lege, fapt care impune reglementarea printr-o modalitate deosebită. În asa fel apare o nouă categorie de acte care reglementează raporturile juridice între persoane, iar, acest rol revenind contractelor.

Principalele instrumente juridice prin care se realizează operaţiunile comerciale internaţionale sunt, desigur, contractile.

Contractele comerciale se prezintă, în genere, sub formă de contracte sinalagmatice, al căror tip classic este vânzarea-cumpărarea.

Contractele comerciale sinalagmatice sunt foarte variate şi în continuă evoluţie, realităţile impunând mereu tehnici contractual noi, adeseori foarte complexe, depăşind chiar cadrul dreptului comercial classic, spre a se plasa în domeniul altor ramuri de drept privat sau public, intern sau internaţional .

Prin urmare în lucrarea de faţă este prezentat un studio complex asupra contractului de leasing, acesta nefiind reglementat pe deplin în complexul relaţiilor economice existente în societatea noastră.

Contractul de leasing este un pas înainte în finanţarea societăţilor comerciale care doresc să-şi achiziţioneze utilaje şi echipamente, dar care nu au posibilitaţi financiare.

Acestă tehnică de finanţare, care presupune un risc ridicat, vine să dea satisfacţie agenţilor economici care nu pot obţine credite de la bănci, ori nu vor să-şi graveze bunurile mobile şi immobile prin instituirea de ipoteci sau gajuri.

Interesul practic al contractul de leasing este de a asigura finanţarea integral prin fonduri împrumutate a unei investiţii fără ca beneficiarul să constituie măsuri asiguratorii anume prin aceasta, contracul de leasing se distinge de tradiţionala creditare a investiţiilor, unde îndeplinirea beneficiară suportă o parte din valoarea investiţiei.

De aceea leasingul ca tehnică de finanţare vizează în primul rând, interprinderile care urmăresc lărgirea activităţii şi ridicarea performanţelor, iar pe planul mai general, asigură progresul tehnic.

Secţiunea 1-Istoricul leasingului

Încă din antichitate s-a observat că beneficiile sunt obţinute prin folosinţa unui lucru, avînd mai puţină importanţă cine deţine titlul de proprietate.

Încă Aristotel în „Ritorica” afirma, că bogăţia constă nu în a avea patrimoniu în proprietate, ci de a-l folosi: acest aforism oglindeşte esenţa leasingului - pentru a primi venit, nu este deloc necesar de a avea utilaj sau alt patrimoniu în proprietate, este suficient doar de a-l poseda şi folosi.

Geneza operaţiunilor de leasing se pierde în negura timpurilor – aşa, spre exemplu, primele norme referitoare la leasing se conţineau în Codul împăratului babilonean Hamurabi datat cu anul 1760 î.e.n.; reguli referitoare la leasing se găsesc şi în Instituţiile lui Iustinian.

Leasingul işi are rădăcinile în forma arhaică a creditului pe care o constituia în dreptul roman “fiducia”: împrumutătorul işi rezerva pentru garanţia creanţei sale proprietatea unui lucru .

Cert este însă că ideea care stă la baza leasingului – separarea dreptului de proprietate de cel de folosinţa, şi extragerii profitului din folosirea patrimoniului – este cunoscută din timpuri străvechi.