Contractul de transport maritim categorii de contracte și specificul fiecăruia

INTRODUCERE

Având în vedere marea diversitate a ramurilor de drept, in cadrul dreptului pozitiv din toate țările civilizate și cu precădere din țările unde democrația politică, dar mai ales cea economică se constituie ca un puternic suport pentru reglementarea juridică a relațiilor sociale, nu putem scăpa din vedere o serie de ramuri de drept relativ noi, cum ar fi dreptul afacerilor, dreptul transporturilor, drepturile omului, dreptul mediului.

Nicaieri, în nici un colț de lume oricât de departat, omul nu se mai simte astăzi izolat. În ultimul deceniu al mileniului II, știința a cunoscut un vertiginos progres, descoperind continuu noi căi de înlesnire a activității umane. Cuceririle științei și tehnicii aduc modificări cu caracter radical în toate domeniile economiei națiunilor.

Evoluția mijlocacelor de transport pe toate meridianele lumii a provocat transformări importante. Astfel, industria, schimbul de mărfuri, deplasarile oamenilor au căpătat forme noi sub amprenta puternică a vitezei în transporturi.

Studiile economice și sociale întrezăresc o intensificare a schimburilor și o din ce în ce mai mare mobilitate a oamenilor, mobilitatea cu răsfrângeri în marile mase, atrăgând necesar o rapidă și uimitoare evoluție a mijloacelor de transport. Transformările economice datorate îmbunătățirii crescânde a mijloacelor de transport s-au răsfrânt și în câmpul juridic.

Cooperarea economică internațională, sub noile variatele forme de colaborare interstatale pe care le prezintă, atrage metode adecvate și in ramura transporturilor. Transporturile, oricum ar fi exploatate, au caracter de serviciu public.

Cu ajutorul lor și cu cât ele sunt mai sigure, mai rapide, mai ieftine și mai răspândite, se sporește indirect producția, se nivelează prețurile, se apropie producatorul de consumator și se lărgește piața de desfacere. În societatea modernă, transportul este un element indispensabil vieții, deoarece el oferă posibilitatea de a cunoaște, a percepe si a asimila cât mai mult din ceea ce le pune la dispoziție civilizația umană.

Tehnica transporturilor beneficiind de câștigurile științei se va înscrie astfel cu un procent însemnat în noul tip de civilizație. "Veacurile viitoare sunt și vor fi cu necesitate veacurile transporturilor".

Definiția dreptului transporturilor

Dreptul transporturilor reprezintă ansamblul normelor juridice care reglementează transportul și activitățile conexe, operatorii de transport și operatorii activităților conexe, precum și rolul autorităților publice în domeniul transporturilor.

Pornind de la definiția enunțată rezultă că sfera de reglementare a normelor juridice alcătuind dreptul transporturilor acoperă, în primul rând, transportul, noțiunea nu este definită legal.

În accepțiunea obișnuită, oferită de dicționarul explicativ al limbii române, transportul presupune „o deplasare în spațiu a unor bunuri sau persoane, mai ales cu ajutorul unui mijloc de locomoție.

La nivel doctrinar a fost conturată o definiție a transportului, în sens juridic, pornind de la prevederile O.G. nr. 19/1997.

Astfel, transportul reprezintă activitatea prin care se realizează deplasarea în spațiu a persoanelor sau a bunurilor, prin intermediul unui mijloc de transport (vehicul), folosindu­se infrastructura de transport (calea de transport) adecvată.

Conceptul de mijloc de transport este definit, cu caracter general, în O.G. nr. 19/1997. Potrivit art. 9 alin. (2) din acest act normativ, „mijloacele de transport sunt mijloace mobile, cu sau fără propulsie, amenajate pentru transportul de persoane sau de bunuri, special destinate să se deplaseze pe o cale de comunicație rutieră, feroviară, navală sau aeriană”. O.G. nr. 19/1997 conturează și conținutul noțiunii de infrastructură de transport. Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) teza Finală din O.G. nr. 19/1997, „infrastructurile destinate desfășurării activităților de transport sunt căile de comunicație rutiere, feroviare, navale și aeriene”.

Comparând cele două definiții, rezultă faptul că, din perspectiva definiției doctrinei, transportul presupune, cu necesitate, un mijloc de transport, așa cum acesta este definit de lege.

Tocmai de aceea, exemple precum: deplasări în spațiu cu ajutorul benzilor rulante, cu ajutorul conductelor sau chiar cu ajutorul brațelor nu constituie un transport (în sensul definiției doctrinare). În plus, definiția obișnuită nu face nicio referire la calea de comunicație. Astfel, din perspectiva definiției obișnuite, deplasări în spațiu efectuate în afara sistemului căilor de comunicație, precum în incinta unui spațiu industrial, într-o parcare de reședință sau a unui magazin, constituie un transport.