Contractul de vânzare-cumpărare și contractul de mandat comercial

Contractul de vânzare-cumpărare

Vânzarea comercială, întocmai ca şi cea civilă, „este contractul prin care vânzătorul se obligă să strămute proprietatea unui lucru şi cumpărătorul să plătească preţul” (articolul 1298 Cod civil).

Trăsături juridice:

Vânzarea comercială este un contract consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros, translativ de proprietate, cu executare dintr-o dată sau succesivă.

Deosebirea dintre vânzarea civilă şi cea comercială constă în funcţiunea sa de comerţ, act

de intermediere. Aşadar, ori de câte ori o vânzare, indiferent de obiect sau de subiect este precedată de o cumpărare făcută cu intenţia de a revinde, vânzarea-cumpărarea devine comercială.

Elemente esenţiale ale vânzării-cumpărării comerciale

a) Consimţământul

Vânzarea-cumpărarea este un act consensual („solo consensu”) şi se consideră încheiat în momentul realizării acordului de voinţă. Efectele principale ale acestui moment sunt:

transferul dreptului de proprietate; riscul pieirii fortuite a bunului vândut.

Regula este tradiţională dar trebuie adaptată celor două tipuri de vânzare, ale căror efecte

sunt în mod substanţial diferite:vânzarea de bunuri certe, individual determinate, la care transferul dreptului de proprietate operează instantaneu, în momentul realizării acordului de voinţă, vânzaredenumită şi „reală”; vânzarea de bunuri de gen, consumptibile şi fungibile, neindividualizate, la care transferul proprietăţii devine obiect al obligaţiei vânzătorului, vânzare numită şi „obligaţională”.

b) Promisiunea de vânzare

Promisiunea unilaterală de vânzare sau de cumpărare cu specificarea lucrului, preţului şi

termenului este obligatorie şi duce la perfectarea contractului, dacă a fost acceptată înlăuntrul termenului arătat.

Poate exista şi promisiune bilaterală de vânzare, adică acordul precontractual de a vinde şi de a cumpăra.

c) Vânzări condiţionate

- Vânzarea pe gustate

Caracteristica acestui tip de vânzare sau de cumpărare este facultatea rezervată cumpărătorului de a-şi exprima consimţământul său după ce va gusta marfa. Problema care se pune este aceea de a şti dacă gustarea este o condiţie a vânzării, deoarece în acest caz ea apare ca o condiţie pur protestativă, care este interzisă de lege.

Această condiţie este însă prealabilă vânzării şi se acceptă deoarece corespunde nevoilor

comerţului şi vânzătorul trebuie să se supună „legii” cumpărătorului.

- Vânzarea după mostră

Această varietate de vânzare prezintă avantajul caracterului obiectiv al condiţiei faţă de

vânzarea pe gustate, unde realizarea vânzării depinde de gustul cumpărătorului. Părţile au căzut de acord asupra calităţii mărfii, luând drept criteriu determinant o fracţiune dintr-o cantitate mai mare,cumpărătorul îşi rezervă dreptul de a cumpăra fracţiunea cu întreaga marfă care se cumpără.

Cumpărătorul este îndreptăţit să refuze marfa dacă aceasta nu corespunde mostrei.

- Vânzarea pe încercate

Vânzarea este perfectată de la început, supusă însă condiţiei suspensive a încercării.

Consimţământul cumpărătorului este determinat de o verificare, iar în caz de neînţelegere, verificarea se poate face în temeiul prevăzut de lege.

Dacă cumpărătorul nu efectuează verificarea, fiind în culpă, contractul se consideră desfiinţat la împlinirea termenului, după o somaţie a vânzătorului.

Dacă bunul se află la cumpărător şi nu se pronunţă în termenul stabilit sau în urma somaţiei, înseamnă că l-a acceptat tacit.

d) Obiectul contractului

Obiectul contractului de vânzare poate să constea în orice fel de bunuri: mobile, imobile,

corporale, incorporale, mărfuri, titluri de credit (mărci de fabrică, brevete, invenţii, creanţe etc.)

Vânzarea lucrului altuia – regula cunoscută în dreptul civil este aceea potrivit căreia

„nimeni nu poate transmite altuia mai multe drepturi decât el însuşi are” – este admisă în practica comercială.

Această regulă este totuşi infirmată de codul comercial, întrucât comercialul, în calitate de mijlocitor al schimbului nu este obligat să posede întreaga cantitate de marfă pe care o vinde; în acest caz însă este obligat să procure marfa în momentul vânzării şi să predea cumpărătorului, sub sancţiunea de plată a daunelor-interese.

Dacă vânzătorul vinde lucrului altuia, vânzarea este validă şi operează transferul proprietăţii pe ideea aparenţei de drept, cu condiţia ca vânzarea să se fi efectuat în cadrul comerţuluiobişnuit al vânzătorului.

Preţul reprezintă echivalentul lucrului, apreciat în mod obiectiv de ambele părţi contractante. Preţul trebuie să fie determinat sau determinabil.

Determinarea preţului se face: prin referire la „preţul curent”, în funcţie de preţurile practicate pe piaţă sau la bursă; printr-un arbitru care face o apreciere obiectivă a valorii obiectului vândut.

Vânzarea este valabilă chiar dacă preţul nu figurează în contract, dar s-a prevăzut posibilitatea stabilirii lui de către o terţă persoană (arbitru).

Efectele contractului de vânzare-cumpărare

a) Obligaţiile vânzătorului

- Transferul dreptului de proprietate

În mod normal proprietatea se transferă din momentul realizării acordului de voinţă, fie

ulterior. Tot în aceste momente se transmite şi riscul pieirii fortuite a bunului. Predarea este independentă de transferul proprietăţii.