Contractul de Vânzare Internațională de Mărfuri

Cooperarea economică internaţională e un ansamblu de relaţii de conlucrare, colaborare între subiectele de drept aparţinând unor state diferite, care pun în comun o valoare economică în vederea desfăşurării unei activităţi lucrative (producere de profit) care se va împărţi între participanţii la cooperare.

Dezvoltarea continuă a comerțului internațional, determinată de spectaculoasele evoluții ale sistemului de comunicații, de creșterea și extinderea mediilor de transport, precum și necesitatea urgentă de a depăși frontierele naționale, a găsit în contractul de vânzare internațional instrumentul tehnico-juridic cel mai adecvat pentru reglementarea totalității sistemului de relații comerciale transnaționale.

Vânzarea comercială internațională impune azi, în condițiile actuale a globalizării, o regularizare normativă uniformă care să fie capabilă să asigure raporturilor contractuale certitudine și siguranță. Crearea unui regim juridic adecvat care, prin uniformitate si armonizare, să depășească greutățile și incertitudinile ce impiedică relațiile comerciale de schimb, este o condiție sine qua non pentru garantarea si dezvoltarea comertului international si a progresului economic.

În acest cadru, adoptarea normelor uniforme aplicabile contractelor de vânzare-cumpărare internaționale de mărfuri, care să țină seamă de diferitele sisteme sociale, economice și juridice, contribuie la depășirea obstacolelor juridice ce îngreunau promovarea și dezvoltarea comerțului internațional.

Uniformizarea dreptului substanțial a fost și este singura soluție capabilă s-ă depășească obstacolele ridicate de diversitatea legilor naționale și de a oferi comerțului internațional, cadrul juridic necesar pentru dezvoltarea sa.

Statul Român trebuie să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie .

În procesul de elaborare a normelor uniforme de reglementare a raporturilor comerciale internaționale s-a evidențiat initiativa Conferinței Diplomatice de la Haga din anul 1964 de a adopta Legea uniforma privind formarea contractului de vânzare internaționala a obiectelor mobile corporale (LUFCI) și Legea uniformă privind vânzările internaționale de obiecte mobile corporale.

Principala reglementare în materie o reprezintă Conventia Națiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaționala de mărfuri, adoptată la Viena la 11 aprilie 1980, ca act final al Conventiei Națiunilor Unite, în conformitate cu Rezoluția nr. 33/93 din 16 decembrie 1978 a Adunării Generale a O.N.U. astfel ținând seamă de obiectivele generale înscrise în rezoluțiile privind instaurarea unei noi ordini economice internaționale pe care le-a adoptat Adunarea generală la a 6-a în sesiune extraordinară, considerând că dezvoltarea comerțului internațional, pe baza egalității și avantajului reciproc, este un element important în promovarea relațiilor de prietenie între state, apreciind ca adoptarea de reguli uniforme aplicabile contractelor de vânzare internațională de mărfuri și compatibile cu diferitele sisteme sociale, economice și juridice va contribui la eliminarea obstacolelor juridice în schimburile internaționale și va favoriza dezvoltarea comerțului internațional, apreciind că adoptarea de reguli uniforme aplicabile contractelor de vânzare internatională de mărfuri și compatibile cu diferitele sisteme sociale, economice și juridice va contribui la eliminarea obstacolelor juridice în schimburile internaționale și va favoriza dezvoltarea comerțului internațional .

Prin soluțiile moderne adoptate Convenția a reușit să realizeze un remarcabil compromis între reglementările principalelor sisteme de drept ale lumii în materia vânzarii internaționale de mărfuri.

Succesul inițial al Convenției este demonstrate și de faptul că, până în prezent, a fost ratificată de 69 de state , printre care, sunt și statele membre ale Uniunii Europene, cu exceptia Marii Britanii. Din textul Convenției a disparut caracterul accentuat europeanoccidental al Legii Uniforme, adoptată în 1964, datorită prezentei reprezentanților unor sisteme de drept politice și economice din toate zonele geografice ale lumii.