Contractul Individual de Muncă cu Timp Parțial

1. Reglementare

Astăzi, din dorinţa de a îmbina studiile universitare cu dobândirea experienţei pe piaţa muncii, tot mai multe persoane aleg joburile part-time. Persoana care alege un astfel de job trebuie să încheie cu angajatorul un contract individual de muncă cu timp parţial. Acest tip de contract este reglementat de Codul Muncii în Capitolul VIII din Titlul II intitulat „Contractul individual de muncă”.

Denumit în mod uzual part-time, reglementarea comunitară a acestui tip de contract este dată de Directiva nr. 97/81 privind Acordul cadru asupra muncii prestate cu fracţiune de normă, încheiat între Uniunea Angajatorilor şi Industriaşilor din Europa, Confederaţia Europeană a Sindicatelor, Centru European al Întreprinderilor cu Participaţie Publică.

2. Noţiune

Potrivit dreptului comunitar ( Directiva 97/81 din 15 decembrie 1997), este încadrat cu timp parţial acel salariat a cărui durată normală de lucru, calculată săptămânal sau în medie pe un an, este inferioara duratei muncii prestate de salariatul încadrat în timp integral. Acesta din urmă este acel lucrător din aceeaşi întreprindere având acelaşi tip de contract sau de relaţie de muncă şi care desfăşoară o activitate identică sau similară, avându-se în vedere şi calificarea profesională, experienţa sau vechimea în muncă. În cazul în care nu există un astfel de salariat în acea întreprindere, comparaţia se face cu referire la convenţia colectivă aplicabilă sau, în absenţa acesteia, conform legislaţiei sau practicilor naţionale.

Conform prevederilor art. 101 din Codul muncii, angajatorul poate încadra salariaţi cu program de lucru corespunzător unei fracţiuni de normă prin contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată sau pe durată determinată. Contractul individual de muncă cu timp parţial se încheie numai în formă scrisă. Forma scrisă a contractului nu este prevazută însă ca o condiţie de validitate, ci doar de probă a actului încheiat între părţi. Lipsa formei scrise duce la concluzia încheierii contractului de munca cu normă întreagă. Această prezumţie nu este absolută, angajatorul putând dovedi, în absenţa contractului încheiat în forma scrisă, că acel contract individual de munca a fost încheiat cu timp parţial, şi de asemenea şi repartizarea programului de muncă pe săptămână sau pe lună.

Codul muncii în vigoare defineşte norma de muncă în art. 126 ca fiind un instrument de măsurare a muncii ce exprimă cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea operaţiilor sau lucrărilor de către un salariat cu o calificare corespunzătoare, care lucrează cu intensitate normală, în condiţiile unor procese tehnologice şi de muncă determinate. Norma de muncă cuprinde timpul productiv, timpul pentru întreruperile impuse de desfăşurarea procesului tehnologic, timpul pentru pauze legale în cadrul programului de muncă.

În ţările europene este cunoscută o formă specială de muncă pe timp parţial denumită „ job sharing” . Ea presupune că un post cu timp normal de muncă este împărţit între 2 sau mai mulţi lucrători care îşi stabilesc prin înţelegerea lor locul de munca, fără intervenţia patronului. Ei se obligă să se înlocuiască reciproc în caz de nevoie, important fiind ca activitatea să se desfăşoare în permanenţă.

3. Durata programului de lucru

Inspirându-se din reglementările comunitare şi din cele ale altor state, Codul muncii de la noi, a prevăzut iniţial o limită minimă a duratei programului de lucru în cazul contractelor individuale de munca cu timp parţial. Astfel, programul de lucru trebuia să fie corespunzător unei fracţiuni de normă de cel puţin 2 ore pe zi, iar durata saptămânală de lucru a unui salariat angajat cu contract de munca pe timp parţial era inferioară celei a unui salariat cu normă întreagă comparabil, fără a putea fi mai mică de 10 ore. Fracţiunea de 2 ore/zi se calcula însă cumulat la nivelul săptămânii de lucru şi nu ca prezenţă zilnică obligatorie la serviciu. Ca urmare a modificărilor aduse Codului muncii prin OUG nr. 55/2006 a fost înlăturată limitarea de minimum 2 ore/zilnic sau 10 ore pe săptămână care greva contractul individual de munca cu timp parţial. Prin urmare, în prezent acesta poate fi încheiat pentru orice durată zilnică care este inferioară duratei normale. Nu există nici o normă juridică in legislaţia muncii care să impună că funcţiile de conducere să fie ocupate numai cu normă întreagă sau că încheierea contractului individual de muncă cu timp parţial este posibilă numai pentru funcţiile de execuţie. Singura condiţie prioritară este ca durata de munca să fie inferioară faţă de situaţia unui salariat comparabil cu normă întreagă.

4. Conţinutul contractului

Acest contract trebuie să îndeplinească condiţiile generale aplicabile oricărui contract şi anume, să conţină:

- identitatea părţilor;

- locul de muncă;

- sediul angajatorului;

- funcţia/ocupaţia ce va fi ocupată şi atribuţiile postului;

- data de la care contractul începe a-şi produce efectele;

- durata concediului de odihnă la care salariatul are dreptul;

- salariul de bază;

- riscurile specifice postului;

- condiţiile de acordare a preavizului de către părţile contractante şi durata acestuia;

- drepturile şi obligaţiile atât ale angajatorului cât şi ale salariatului;

- modalităţile în care poate interveni modificarea contractului;

Contractul individual de muncă cu timp parţial mai trebuie să cuprindă şi următoarele elemente:

- durata muncii şi repartizarea programului de lucru;

- condiţiile în care se poate modifica programul de lucru;

- interdicţia de a efectua ore suplimentare, cu excepţia cazurilor de forţă majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor acestora.

În situaţia în care într-un contractul individual de muncă cu timp parţial nu sunt precizate elementele de mai sus, contractul se consideră a fi încheiat pentru normă întreagă.