Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 47 în total
Cuvinte : 17391
Mărime: 102.55KB (arhivat)
Publicat de: Malvina Grecu
Puncte necesare: 7
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Mihaela Tofan
Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor

Extras din referat

1. Evoluţia contractului individual de muncă

„ Reglementarea juridică a contractului individual de muncă ca instituţie de drept distinctă are o istorie relativ scurtă. Necesitatea unei astfel de reglementări a apărut în ţările dezvoltate la începutul sec.XIX , iar pentru România , problema a devenit stringentă la finele acestui secol.”

In 1934 E. Cristoforeanu „doctor în Drept de la Roma” scria in introducerea lucrării „Contractul individual de muncă - analiza lui în cadrul legilor in vigoare”că „înainte de război, exista legea meseriilor din 1912, care se ocupa de raporturile dintre ucenici şi calfe pe de o parte şi patroni pe de altă parte; însă aceste dispoziţii nu făceau referire şi la salariaţii din comerţ şi industrie.”

Se pare că problemele referitoare la muncă s-au impus şi în politica socială a perioadei interbelice, ea fiind tratată şi în Constituţia din 1923.

Dacă la început contractul de muncă era un contract de închiriere a muncii şi era asigurat de regulile dreptului civil, la sfârşitul sec.XIX prin complexitatea şi diferenţierea relaţiilor de muncă s-a constatat necesitatea reglementării specifice a prestării muncii, pentru care se primea un salariu, reglementare ce interesa atât angajatorul cât şi angajatul („reglementarea se referea la crearea unui cadru de disciplină specific, la protecţia mai eficienta a salariatului, la răspunderi şi jurisdicţii cu mare grad de specificitate.” )

Aşadar „dintre toate aceste legi, cea mai importantă este desigur legea asupra contractelor de muncă din 1929, deoarece ea este pentru lucrători şi funcţionarii părţiculari, ceea ce este statutul pentru funcţionarii publici… legea consfiinţeşte şi încadrează în dispoziţiuni clare statutul legal al salariaţilor in genere, fixând un minimum de drepturi şi obligaţiuni între aceştia şi patron, peste care nu se poate trece.”

Cristoforeanu apreciază aceasta lege ca masura de protecţie pentru „lucrător” şi a „funcţionarului părţicular atât de legat de întreprinderea căreia îi consacră serviciile sale, îşi vede munca sau activitatea sa profesională la adăpost de tirania sau atotoputernicia patronului sau, prin garanţiile serioase instituite în favoarea lui.”

Prin Legea din 1929 contractul individual de muncă era „convenţiunea prin care una din părţi denumită salariat se obligă să presteze munca sau serviciile sale pentru un timp determinat sau pentru o lucrare determinată unei părţi denumite patron care la rândul său se obligă sa remunereze pe cel dintâi.”

In Codul Muncii din 1950 (art. 12) contractul individual de muncă era definit ca fiind înţelegerea scrisă potrivit căreia o parte, angajatul se obligă a presta munca unei alte părţi, aceluia care se angajează în schimbul unei remuneraţii.

In Codul Muncii din 1972 (art. 64) se prevedea: „contractul individual de muncă se încheie în scris şi va îndeplini sarcinile ce-i revin, cu respectarea ordinii şi a disciplinei, a legilor, îndatorirea unităţii de a asigura condiţii corespunzătoare pentru buna desfăşurare a activităţii, de a remunera în raport cu munca prestată şi de a-i acorda celelalte drepturi ce i se cuvin, precum si alte clauze stabilite de părţi”.

Legea 53/2003 ( Codul Muncii) a cunoscut foarte multe modificari cauzate de o nevoie cât mai mare de a fi in consens cu evoluţia societăţii, precum şi cu aderarea României la Uniunea Europeană. Astfel, în ziua de azi încheierea contractului individual de muncă are la baza principiul liberei negocieri şi a respectării drepturilor şi obligaşţiilor ce revin celor doua părţi.

2. Reglementarea actuală a contractului individual de muncă

In principal, contractul individual de muncă este reglementat de Codul Muncii , precum şi de Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010 .

Codul Muncii conţine un întreg titlu (titlul II) intitulat „ Contractul individual de muncă”, cel mai cuprinzător din structura sa; înglobeaza noua capitole ( art. 10 – 107), ceea ce reprezintă aproximativ o treime din textele Codului. Contractul individual de muncă este reglementat exhaustiv, motiv pentru care putem afirma ca actualul Cod al Muncii este, cu prioritate, o lege a acestui contract.

Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional conţine un capitol distinct intitulat „Contractul individual de muncă” ( art. 69 – 80 ), precum şi o anexă care prezintă formularul tipizat al acestui contract.

In contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 se prevede foarte clar ca angajarea se face prin încheierea contractului individual de muncă „în vederea stabilirii concrete a drepturilor şi obligaţiilor salariaţilor” precum şi faptul că, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte:

- pentru toţi salariaţii încadraţi în unităţile din ţară, indiferent de forma de capital social (de stat sau privat, român sau străin / mixt), în cazul contractelor colective de muncă de la nivel naţional (art.3 alin. (1) lit.a );

- pentru toţi salariaţii încadraţi in toate unităţile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă indiferent de forma de capital social (de stat sau privat, român sau străin /mixt) – (art.3 alin (1) lit.b ) ;

Preview document

Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 1
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 2
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 3
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 4
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 5
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 6
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 7
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 8
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 9
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 10
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 11
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 12
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 13
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 14
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 15
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 16
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 17
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 18
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 19
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 20
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 21
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 22
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 23
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 24
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 25
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 26
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 27
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 28
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 29
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 30
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 31
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 32
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 33
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 34
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 35
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 36
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 37
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 38
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 39
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 40
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 41
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 42
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 43
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 44
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 45
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 46
Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice - Pagina 47

Conținut arhivă zip

  • Contractul Individual de Munca - Definitie si Caractere Juridice.doc

Alții au mai descărcat și

Clauze Obligatorii ale Contractului Individual de Muncă

Introducere “Munca este legea lumii moderne care nu are loc pentru leneşi, temeiul unui stat, bogăţia unui popor”(Mihai Eminescu). Munca poate fi...

Contractul Individual de Munca

1.Definitia Contractul individual de munca este o întelegere încheiata în scris, prin care o parte-salariatul- se obliga la prestarea în timp a...

Clauze Speciale ale Contractului Individual de Muncă

Contractul individual de muncă trebuie să conţină în mod obligatoriu următoarele elemente: - identitatea părţilor; - durata contractului; -...

Convenția de Arbitraj

2. Conditiile de fond Conditiile de fond sunt cele obisnuite oricarei conventii: consimtamânt, capacitate, obiect, cauza (art.948. C. civ. )....

Contractul Individual de Muncă

„Reglementarea juridica a contractului individual de munca ca institutie de drept distincta are o istorie relativ scurta. Necesitatea unei astfel...

Creditul ipotecar pentru investiții imobiliare

Creditul Reprezinta operatiunea prin care se iau in stapanire imediata resurse (de regula, sub forma de capital) in schimbul unei promisiuni de...

Dreptul Muncii

Dreptul comunitar al muncii – curs I Raportul juridic – o relatie sociala guvernata de o normă juridică. Contractul individual de muncă –...

Dreptul Muncii

Capitolul I RELAŢIILE SOCIALE DE MUNCĂ 1. Noţiune şi trăsături caracteristice raportului juridic de muncă Normele juridice nu reprezintă un...

Te-ar putea interesa și

Încetarea contractului individual de muncă

CAPITOLUL I CONSIDERAŢII DESPRE ÎNCETAREA CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCĂ 1.1. Legalitatea încetării contractului individual de muncă...

Răspunderea Disciplinară a Salariaților

INTRODUCERE 1. Motivaţia alegerii temei Răspunderea disciplinară este o instituţie de mare importanţă în dreptul Muncii. Ideea de răspundere,...

Calcularea și Decontarea Impozitului pe Salarii

Argument Impozitele au aparut inca din sclavagism, fiind considerate primul element de finante publice, in masura in care statul a trecut la...

Definiția și Caracterele Juridice ale Contractului Individual de Muncă

Capitolul I Definiția contractului individual de muncă În literatura de specialitate contractul individual de muncă reprezintă instrumentul...

Conflictele de Muncă

Introducere Conflictele de muncă reprezintă acele dezacorduri(litigii) individuale sau colective născute între angajator şi salariaţi cu privire...

Contractul Individual de Muncă

PREFAŢĂ Legea nr. 53/ 2003 (Codul Muncii) reglementează totalitatea raporturilor individuale şi colective de muncă, modul în care se efectuează...

Caracterele Juridice și Condițiile de Validitate ale Contractului Individual de Muncă

În dreptul român contractul individual de muncă a apărut relative târziu, vreme de un secol şi jumătate în locul său utilizându-se un contract...

Definiția și Caracterele Juridice ale Contractului Individual de Muncă

CAP I Contractul individual de muncă 1.1 Definiţia contractului individual de muncă şi reglementarea acestuia în legislaţia română O bună...

Ai nevoie de altceva?