Contractul Individual de Muncă - Definiție și Caractere Juridice

1. Evoluţia contractului individual de muncă

„ Reglementarea juridică a contractului individual de muncă ca instituţie de drept distinctă are o istorie relativ scurtă. Necesitatea unei astfel de reglementări a apărut în ţările dezvoltate la începutul sec.XIX , iar pentru România , problema a devenit stringentă la finele acestui secol.”

In 1934 E. Cristoforeanu „doctor în Drept de la Roma” scria in introducerea lucrării „Contractul individual de muncă - analiza lui în cadrul legilor in vigoare”că „înainte de război, exista legea meseriilor din 1912, care se ocupa de raporturile dintre ucenici şi calfe pe de o parte şi patroni pe de altă parte; însă aceste dispoziţii nu făceau referire şi la salariaţii din comerţ şi industrie.”

Se pare că problemele referitoare la muncă s-au impus şi în politica socială a perioadei interbelice, ea fiind tratată şi în Constituţia din 1923.

Dacă la început contractul de muncă era un contract de închiriere a muncii şi era asigurat de regulile dreptului civil, la sfârşitul sec.XIX prin complexitatea şi diferenţierea relaţiilor de muncă s-a constatat necesitatea reglementării specifice a prestării muncii, pentru care se primea un salariu, reglementare ce interesa atât angajatorul cât şi angajatul („reglementarea se referea la crearea unui cadru de disciplină specific, la protecţia mai eficienta a salariatului, la răspunderi şi jurisdicţii cu mare grad de specificitate.” )

Aşadar „dintre toate aceste legi, cea mai importantă este desigur legea asupra contractelor de muncă din 1929, deoarece ea este pentru lucrători şi funcţionarii părţiculari, ceea ce este statutul pentru funcţionarii publici… legea consfiinţeşte şi încadrează în dispoziţiuni clare statutul legal al salariaţilor in genere, fixând un minimum de drepturi şi obligaţiuni între aceştia şi patron, peste care nu se poate trece.”

Cristoforeanu apreciază aceasta lege ca masura de protecţie pentru „lucrător” şi a „funcţionarului părţicular atât de legat de întreprinderea căreia îi consacră serviciile sale, îşi vede munca sau activitatea sa profesională la adăpost de tirania sau atotoputernicia patronului sau, prin garanţiile serioase instituite în favoarea lui.”

Prin Legea din 1929 contractul individual de muncă era „convenţiunea prin care una din părţi denumită salariat se obligă să presteze munca sau serviciile sale pentru un timp determinat sau pentru o lucrare determinată unei părţi denumite patron care la rândul său se obligă sa remunereze pe cel dintâi.”

In Codul Muncii din 1950 (art. 12) contractul individual de muncă era definit ca fiind înţelegerea scrisă potrivit căreia o parte, angajatul se obligă a presta munca unei alte părţi, aceluia care se angajează în schimbul unei remuneraţii.

In Codul Muncii din 1972 (art. 64) se prevedea: „contractul individual de muncă se încheie în scris şi va îndeplini sarcinile ce-i revin, cu respectarea ordinii şi a disciplinei, a legilor, îndatorirea unităţii de a asigura condiţii corespunzătoare pentru buna desfăşurare a activităţii, de a remunera în raport cu munca prestată şi de a-i acorda celelalte drepturi ce i se cuvin, precum si alte clauze stabilite de părţi”.

Legea 53/2003 ( Codul Muncii) a cunoscut foarte multe modificari cauzate de o nevoie cât mai mare de a fi in consens cu evoluţia societăţii, precum şi cu aderarea României la Uniunea Europeană. Astfel, în ziua de azi încheierea contractului individual de muncă are la baza principiul liberei negocieri şi a respectării drepturilor şi obligaşţiilor ce revin celor doua părţi.

2. Reglementarea actuală a contractului individual de muncă

In principal, contractul individual de muncă este reglementat de Codul Muncii , precum şi de Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010 .

Codul Muncii conţine un întreg titlu (titlul II) intitulat „ Contractul individual de muncă”, cel mai cuprinzător din structura sa; înglobeaza noua capitole ( art. 10 – 107), ceea ce reprezintă aproximativ o treime din textele Codului. Contractul individual de muncă este reglementat exhaustiv, motiv pentru care putem afirma ca actualul Cod al Muncii este, cu prioritate, o lege a acestui contract.

Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional conţine un capitol distinct intitulat „Contractul individual de muncă” ( art. 69 – 80 ), precum şi o anexă care prezintă formularul tipizat al acestui contract.

In contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 se prevede foarte clar ca angajarea se face prin încheierea contractului individual de muncă „în vederea stabilirii concrete a drepturilor şi obligaţiilor salariaţilor” precum şi faptul că, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte:

- pentru toţi salariaţii încadraţi în unităţile din ţară, indiferent de forma de capital social (de stat sau privat, român sau străin / mixt), în cazul contractelor colective de muncă de la nivel naţional (art.3 alin. (1) lit.a );

- pentru toţi salariaţii încadraţi in toate unităţile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă indiferent de forma de capital social (de stat sau privat, român sau străin /mixt) – (art.3 alin (1) lit.b ) ;