Contractul - izvor al obligațiilor

După modul în care sunt sau nu reglementate de lege, contractele se grupează în două categorii:

- contracte numite, care poartă un nume specific, corespunzător operaţiei economice îndeplinite şi au o reglementare expresă prin lege (exemplu: contractul de vânzare-cumpărare, schimb,mandat, locaţiune, împrumut, depozit, comodat, ipotecă, gaj, donaţie). Pentru contractele numite legiuitorul prevede prin norme juridice cu caracter supletiv, atât condiţiile cât şi conţinutul contractului. În măsura în care părţile nu şi-au exprimat voinţa cu privire la anumite aspecte, se vor aplica dispoziţiile legale care reglementează tipul respectiv de contract.

- contracte nenumite, pe care legiuitorul nu le nominalizează ca tipuri de contracte distincte; părţile, de comun acord pot găsi diferite variante de exteriorizare a voinţei lor de a contracta. În cazul contractelor nenumite neexistând dispoziţii legale care să suplinească voinţa părţilor, acestea vor produce numai acele efecte juridice prevăzute de către cocontractanţi. Contractele nenumite se pot grupa în:

a) contracte complexe – conţin unele elemente ale contractelor numite;

b) contracte sui-generis – nu se aseamănă cu nici un contract numit.

După felul obligaţiilor la care dau naştere, contractele se grupează în:

- contracte sinalagmatice (bilaterale), în care există obligaţii reciproce (exemplu: contractul de vânzare-cumpărare, schimb, locaţiune). Între prestaţiile părţilor există o interdependenţă astfel încât fiecare parte are atât calitatea de debitor cât şi calitatea de creditor. Din punct de vedere al fondului, al efectelor, datorită interdependenţei obligaţiunilor, numai în cazul contractelor sinalagmatice se poate invoca excepţia de neexecutare a contractului (exceptio non adimpleti contractus), se poate cere rezoluţiunea contractului şi se poate rezolva problema riscului contractului. În cazul excepţiei de neexecutare, partea care nu şi-a executat obligaţiile proprii nu poate obţine executarea obligaţiilor de către cealaltă parte pentru că aceasta poate invoca excepţia pusă în discuţie. În cazul rezoluţiunii contractului, partea care şi-a executat obligaţiile are un drept de opţiune: fie să ceară executarea silită a obligaţiilor de către cealaltă parte, fie rezoluţiunea contractului. Dacă bunul ce face obiectul contractului piere în mod fortuit, se pune problema suportării pagubei (res perit debitori). Conform art. 1179 din Codul Civil, înscrisurile sub semnătură privată, care cuprind convenţii sinalagmatice trebuie făcute în dublu exemplar.

- contracte unilaterale, în care există obligaţii doar pentru o singură parte (exemplu: împrumutul, comodatul, depozitul necesar, mandatul gratuit, donaţia fără sarcină). Contractele unilaterale nu se confundă cu actele juridice unilaterale. Contractele sunt tot acte juridice, dar de formaţie bi-multilaterală pe când actele juridice unilaterale exprimă voinţa unei singure persoane. Există contracte unilaterale care exprimă voinţa a cel puţin două persoane, dar creează obligaţii doar pentru o singură parte şi există acte juridice unilaterale (oferta de a contracta) care reprezintă manifestarea de voinţă a unei singure persoane. În cazul contractelor unilaterale, este prevăzută obligaţia ca actul sub semnătură privată, scris de o altă persoană decât cel care s-a obligat să poarte menţiunea „bun şi aprobat”, conform art.1180 din Codul Civil.

După scopul urmărit, contractele se grupează în:

- contracte cu titlu oneros, atunci când părţile urmăresc o reciprocitate de prestaţii, un avantaj material (exemplu: contractul de vânzare-cumpărare). Contractele cu titlu oneros, se divid în două categorii:

a) contracte comutative, în care părţile cunosc existenţa şi întinderea prestaţiilor din momentul realizării acordului de voinţă (exemplu: contractul de vânzare-cumpărare);

b) contracte aleatorii, în care întinderea prestaţiilor este incertă pentru că ea depinde de hazard, de un eveniment viitor şi nesigur ce se va produce (exemplu: contractul de asigurare, de loterie, de rentă viageră).

- contracte cu titlu gratuit, prin care una dintre părţi primeşte de la cealaltă o prestaţie, fără a da ceva în schimb (exemplu: contractul de donaţie, mandatul gratuit, împrumutul fără dobândă). Contractele cu titlu gratuit se divid în:

a) liberalităţi, când se presupun modificări de patrimoniu (exemplu: contractul de donaţie);

b) contracte dezinteresate, când se urmăreşte a se face un serviciu cuiva fără a exista o modificare de patrimonii (exemplu: mandatul gratuit, împrumutul fără dobândă).

După modul de formare, contractele se grupează în:

- contracte consensuale, care iau naştere doar prin acordul de voinţă al părţilor (exemplu: contractul de vânzare-cumpărare pentru bunuri mobile);

- contracte solemne, pentru a căror validitate, pe lângă acordul de voinţe, se cere şi forma „ad validitatem” (exemplu: contractul de ipotecă, donaţie). Nerespectarea formei impusă de lege are drept consecinţă nulitatea absolută a contractului.

- contracte reale, care se încheie în mod valabil din momentul remiterii materiale a bunului ce face obiectul contractului respectiv (exemplu: contractul de împrumut, depozit, gaj).

După modul de executare, contractele se grupează în:

- contracte cu executare imediată (uno ictu), se caracterizează prin faptul că executarea prestaţiilor se face într-un singur moment, la o singură dată. În cazul neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligaţiilor ce rezultă dintr-un contract cu executare dintr-o dată, sancţiunea va fi rezoluţiunea, care desfiinţează contractul cu efect retroactiv.