Contravenția

De la debutul institutiei contraventiei si pâna în prezent, reglementarile în materie contraventionala au fost constante în mentinerea ilicitului contraventional în sistemul normativ al faptelor care lezeaza valorile sociale si relatiile sociale protejate de lege.

Elementul supus structurarii, creând dificultati de configurare a identitatii raspunderii contraventionale, ca forma de raspundere distincta de celelalte forme de raspundere juridica, a fost natura juridica a regimului contraventional.

Din acest punct de vedere, materia contraventionala a trecut, ca efect al schimbarilor legislative din domeniul penal, în sfera abaterilor cu caracter administrativ. Aceasta translatie, desi a mentinut unele apropieri si similitudini cu institutii apartinând dreptului penal , a impus definirea, din punctul de vedere al ramurii de drept apartinatoare – dreptul administrativ - a conceptului de contraventie si a raspunderii contraventionale. Întreprindere nelipsita de dificultati datorita specificitatii raspunderii administrative asimilatoare cât si a posibilelor identitati cu abaterea administrativa.

Ilicitul contraventional a fost consacrat legislativ în Codul Penal român din 1865, care diviza ilicitul penal în trei categorii: crime, delicte si contraventii, având drept criteriu de distinctie între acestea sanctiunea aplicata.

Regimul juridic al contraventiilor se circumscria urmatoarelor reguli:

- contraventiile erau, în principiu, fapte neintentionate, indiferent de actul normativ care le consacra;

- subiecte ale contraventiei erau numai persoanele fizice;

- contraventiilor li se aplicau circumstantele atenuante, cauze de exonerare de raspundere, recidiva;

- tentativa si complicitatea la savârsirea contraventiilor nu se pedepseau;

- ca sistem sanctionator erau pedepsele constând în amenda si închisoare;

- se putea lua masura confiscarii, dupa regulile stabilite de cod;

- amenda se pronunta singura sau însotita de închisoarea politieneasca, iar în caz de insolvabilitate a condamnatului amenda se putea înlocui cu închisoare stabilita ca durata de judecatorie;

- exista posibilitatea stabilirii contraventiilor prin legi ale organelor administrative, acestora revenindu-le un rol însemnat în constatarea, sanctionarea si executarea contraventiilor.

Codul Penal român din 1936 defineste contraventia în articolul 579 si 580 si aduce ca noutate în reglementarea sanctionarii contraventionale instituirea raspunderii în situatia savârsirii contraventiei în baza raportului de prepusenie sau, în cazul în care subiectul contraventional se gasea sub îngrijirea altei persoane, prin articolul 581 .

Sistemul instituit prin Codul Penal din 1936, cu modificarile ulterioare, a fost dezincriminat prin Decretul 184/1954, decret care a abrogat dispozitiile din Codul penal si din legile speciale privind sanctionarea faptelor ce constituie contraventii .

Acesta a fost momentul legislativ care a marcat trecerea contraventiei din sfera faptelor penale în domeniul abaterilor de natura administrativa, cu regimul juridic sanctionator administrativ.

În fundamentarea conceptului de contraventie, nici legiuitorul din 1954 nu a gasit un alt criteriu de delimitare a contraventiei de infractiune decât criteriul cantitativ (grad mai redus de pericol social), adaugând însa si un al doilea criteriu, cel al sanctiunilor specific administrative:

- avertismentul;

- amenda contraventionala, care îsi pastra natura juridica administrativa, neputând fi transformata în munca corectionala în libertate sau într-o pedeapsa privativa de libertate, institutie apartinând dreptului penal.

Devenit lege cadru în materie contraventionala, Decretul 184/1954 a prefigurat atât partea generala, cât si partea procedurala contraventionala.

Ulterior, Legea nr. 32/1968 , desi a preluat în linii mari reglementarea anterioara, a reprezentat un evident progres în reglementarea contraventiilor, demonstrat si de faptul ca a continuat sa se aplice pâna în anul 2001, chiar daca unele legi sau ordonante ale Guvernului de dupa 1989 au modificat sau au stabilit unele rezerve la anumite dispozitii ale legii.

În prezent sediul materiei îl constituie Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor , care a abrogat Legea nr. 32/1968. Desigur, actuala reglementarea contine elemente de noutate, dar cel mai important aspect îl reprezinta punerea de acord a prevederilor sale cu principiile Constitutiei din 1991.

Prin Legea de aprobare nr. 180/2002 , Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 i s-au adus anumite modificari si completari care îmbunatatesc unele din textele initiale.

În art. 1 teza I-a din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 se stipuleaza ca legea contraventionala apara valorile sociale care nu sunt ocrotite prin legea penala.

Trebuie subliniat ca nu numai în legislatia româneasca contraventiile au fost scoase de sub incidenta legii penale, ci si în legislatiile altor tari: Germania, Cehia, Slovacia.

Curtea Constitutionala din tara noastra a aratat ca „în jurisprudenta sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca nimic nu împiedica statele sa-si îndeplineasca rolul lor de gardieni ai interesului public prin stabilirea sau mentinerea unei distinctii între diferitele tipuri de infractiuni”.

Reglementarea de sine statatoare a contraventiilor reprezinta solutia optima în materie, întrucât revenirea la sistemul tripartit, potrivit caruia contraventiile ar urma sa fie incluse în Codul penal si supuse prevederilor acestuia „nu este adecvata rasturnarilor economice si sociale intervenite în lume ca urmare a progreselor tehnice si, în special, a informaticii” .

Nu putem vorbi de contraventie fara a defini raspunderea contraventionala ca reprezinta principala forma a raspunderii administrative, care intervine numai în situatia savârsirii unei fapte calificate expres de lege drept contraventie.

Contraventia este definita de lege ca fiind fapta savârsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata prin lege, ordonante, prin hotarâre a guvernului sau, dupa caz, prin hotarâre a consiliului local al comunei, orasului, municipiului sau al sectorului Municipiului Bucuresti (art. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor). În vechea legislatie contraventia a fost definita ca fiind fapta savârsita cu vinovatie care prezinta pericol social mai redus decât infractiunea si este prevazuta si sanctionata de lege (art. 1 din Legea nr. 32/1968). Criteriul distinctiv al periculozitatii sociale mai reduse în cazul contraventiei în raport cu infractiunea a devenit un criteriu relativ în contextul actualei legislatii care prevede pentru unele infractiuni pedepse cu amenda, iar pentru unele contraventii pedepse cu închisoarea contraventionala. De aceea legiuitorul nu a mai considerat acest criteriu ca fiind definitoriu pentru notiunea de contraventie.