Controlul constituționalității legilor - garanție a supremației constituției

Una din problemele cele mai importante,cu profunde implicaţii teoretice si practice,referitoare la supremaţia constituţiei este controlul constitutonalitaţii legilor.Asigurarea supremaţiei constituţiei nu poate şi nu trebuie să ramână un simplu deziderat exprimat sub forma unui principiu al ordinii constituţionale, ci este necesară existent unui sistem de garanţii,în masură să permită că într-adevar constituţia sa se manifeste ca actul normativ cu forţa juridică supremă.

Controlul constituţionalitaţii legilor este activitatea organizată de verificare a conformitaţii legii cu constituţia,iar ca instituţie a dreptului constituţional cuprinde regulile privitoare la autoritaţile competente a face această verificare,procedura de urmat şi măsurile ce pot fi luate dupa realizarea acestei proceduri.

Judecata de constituţionalitate

Potrivit legii sale de organizare şi funcţionare, Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România, iar scopul său este garantarea supremaţiei Constituţiei. Realizarea acestui scop are loc, în principal, prin îndeplinirea de către Curtea Constituţională a atribuţiilor sale de control al constituţionalităţii legilor, fie de control a priori, constând în soluţionarea obiecţiilor de neconstituţionalitate a legilor înainte de promulgarea acestora, fie de control a posteriori, constând în soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti cu privire la neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor. În oricare dintre aceste forme de control, Curtea Constituţională are de verificat, la sesizarea unor subiecţi determinaţi prin Constituţie şi prin legea sa organică, dacă o anumită lege sau ordonanţă ori o anumită sau anumite dispoziţii din acestea sunt sau nu sunt în concordanţă cu anumite dispoziţii sau principii ale Constituţiei sau ale tratatelor internaţionale care, ratificate fiind de Parlament, fac parte din dreptul intern . Curtea Constituţională este chemată, aşadar, să statueze, printr-un act de jurisdicţie emis în baza unei proceduri speciale, dacă o critică de constituţionalitate este sau nu întemeiată.

Această judecată de constituţionalitate se desfăşoară, într-adevăr, după o procedură proprie, diferită de procedura judiciară obişnuită. Este de remarcat, în primul rând, specificul acţiunii prin care se declanşează judecata de constituţionalitate, dar şi modul de determinare a competenţei Curţii Constituţionale. Trăsături caracteristice prezintă obiectul judecăţii de constituţionalitate sub aspectul limitelor acestuia şi al posibilităţii lărgirii lor. Într-adevăr, potrivit Constituţiei şi legii sale de organizare şi funcţionare, cu excepţia iniţiativelor de revizuire a Constituţiei, asupra cărora se pronunţă din oficiu, Curtea Constituţională nu-şi poate îndeplini nici una dintre celelalte atribuţii ale sale, inclusiv cele de control al constituţionalităţii legilor, decât la sesizarea subiecţilor stabiliţi prin Constituţie şi lege, şi, desigur, în limitele acestei sesizări. Pe de altă parte, competenţa Curţii Constituţionale este cea stabilită prin Constituţie, iar Curtea este singura în drept să hotărască asupra competenţei sale, în raport cu fiecare dintre atribuţiile stabilite prin Constituţie.

Un interes deosebit îl prezintă problemele legate de obiectul judecăţii de constituţionalitate. Astfel, este interesant de cunoscut modul de determinare a obiectului judecăţii de constituţionalitate şi a limitelor acestui obiect, ţinând seama de obiectul sesizării de neconstituţionalitate, pe de o parte, şi de competenţa Curţii Constituţionale, pe de altă parte, problemele teoretice şi practice care se pun, sub acest aspect, atât în judecata de constituţionalitate specifică controlului de constituţionalitate al legilor înainte, cât şi după promulgarea acestora.

Controlul anterior adoptării legilor,denumit şi control prealabil,preventive sau a priori, se exercită in faza de proiect a legii.Cu privire la acest control trebuie să observăm că el nu este un veritabil control al constituţionalitaţii,căci atât timp cât legea nu este adoptată,proiectul poate fi imbunătăţit chiar de iniţiator sau poate fi abandonat.Mai mult Parlamentul poate fi învestit cu dreptul de a decide chiar el,în ultima instanţă,asupra constituţionalitaţii textului in discutie.Acest control este mai mult o garanţie de legalitate şi deci de constituţionalitate.

Obiectul judecăţii de constituţionalitate în cadrul controlului a priori.

Sesizarea trebuie să fie făcută, însă, cu respectarea, sub sancţiunea inadmisibilităţii, a condiţiilor prevăzute de Constituţie şi de legea organică a Curţii. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale este ilustrativă în acest sens. Astfel, Curtea a decis că este nelegală sesizarea făcută de un număr de deputaţi mai mic decât acela de 50 prevăzut în Constituţie, sau atunci când hotărârea Secţiilor Unite ale Curţii Supreme de Justiţie de sesizare a Curţii Constituţionale cu obiecţia de neconstituţionalitate nu a fost adoptată cu votul majorităţii judecătorilor prezenţi, aşa cum se prevede în art.9 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Supreme de Justiţie. În aceste situaţii, Curtea Constituţională a decis că, nefiind legal sesizată, nu se poate pronunţa asupra obiecţiilor de neconstituţionalitate cuprinse în sesizare.