Controlul de Tutelă Administrativă

1. Controlul activităţii administraţiei publice

1.1. Noţiune, necesitate

Conceptul de autonomie locală se dezvoltă pe măsura adâncirii descentralizării administrative, fiind unul din principiile care stau la baza organizării şi funcţionării statului de drept. Analizarea problematicii principiului autonomiei locale în sistemul de drept român trebuie să se realizeze având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. 1 din Constituţia România potrivit cărora „România este un stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”.

În statul unitar, autorităţile locale nu pot aduce atingere caracterului de stat naţional unitar al României, unde populaţia dispune de o singură cetăţenie şi există un singur sistem de drept şi de organe legislative, executive şi judecătoreşti.

Autonomia locală, mai ales într-un stat unitar, nu poate fi concepută decât în anumite limite, inerente, unele având o determinare economică obiectivă, altele fiind determinate de considerente politice . Nu se poate admite ca într-un stat de drept să fie nesocotită legea, autoritatea executivului central sau a justiţiei datorită aplicării principiului autonomiei locale . Astfel, se impune existenţa unei legături organice între autonomia locală şi lege, între interesele locale şi cele naţionale exprimate prin lege, chiar dacă administraţia publică locală se înfăptuieşte potrivit cerinţelor principiului autonomiei locale şi al descentralizării serviciilor publice. Administraţia publică locală trebuie exercitată în conformitate cu legile statului, atât în activitatea privind rezolvarea treburilor publice, cât şi în emiterea de acte juridice administrative.

Această autonomie locală nu conferă autorităţilor autonome locale dreptul de a nesocoti sau încălca legile statului . Pentru a putea înlătura posibilitatea abuzului de drept din partea autorităţilor locale, au fost create în mâna administraţiei guvernamentale pârghii juridice de control a activităţii şi actelor acestora, pârghii destinate înlăturării abuzurilor şi sancţionării celor vinovaţi .

Autorităţile administrative centrale trebuie să asigure în acest sens realizarea administraţiei publice locale în mod unitar, evident cu respectarea specificului local ce se manifestă, cu deosebire, în cadrul autonomiei administrative . Aşa se explică de ce în toate ţările democratice, la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale mai extinse regăsim un reprezentant al statului, mai exact al executivului central, cu rolul de a veghea asupra aplicării legii de către autorităţile administraţiei publice locale, inclusiv ale comunităţilor autonome, rol pe care după sistemul de drept administrativ francez, în România, îl are prefectul prin intermediul controlului de tutelă administrativă.

Acest control vizează doar legalitatea actelor emise de autorităţile administraţiei publice locale, autoritatea de tutelă neavând competenţa de a se pronunţa cu privire la oportunitatea acestor acte.

1.2. Formele controlului administraţiei publice. Clasificare

Având în vedere complexitatea deosebită a activităţii pe care o desfăşoară autorităţile administraţiei publice, atât la nivel central, cât şi local, care cuprinde toate elementele şi sectoarele vieţii economico-sociale, formele de control folosite sunt foarte diverse, drept pentru care, în doctrină, se utilizează următoarele criterii de clasificare:

După natura juridică a autorităţii care exercită controlul administraţiei publice, se pot distinge:

• Controlul exercitat de autoritatea legislativă (Parlament), direct sau prin intermediul unor autorităţi publice ce depind de Parlament (Avocatul Poporului, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ);

• Controlul exercitat de autorităţi ale administraţiei publice;

• Controlul jurisdicţional (exercitat de autorităţile judecătoreşti şi de Curtea Constituţională);

• Controlul politic;

• Controlul popular;

• Controlul economic.

Sintetizând, se poate afirma că în cadrul mecanismului statului, toate cele trei puteri ale statului – legislativă, executivă şi judecătorească – exercită, prin mijloace specifice, controlul asupra administraţiei publice, la care se vor adăuga însă şi alte autorităţi autonome.