Convenția de Arbitraj

Capitolul I.Precizări prealabile.Noţiunea de arbitraj

Conceptul de arbitraj comercial internaţional comportă mai multe accepţiuni:

a)într-o primă accepţiune, acest concept desemnează mijlocul corespunzător de a reglementa rapid şi echitabil litigiile internaţionale care pot să rezulte din tranzacţiile comerciale în domeniul schimburilor de bunuri şi de servicii şi din contractele de cooperare industrială;

b)într-o altă accepţiune, conceptul poate fi definit ca metodă de soluţionare a litigiilor născute din relaţiile comerciale internaţionale;

c)arbitrajul comercial internaţional se analizează ca jurisdicţie specială şi derogatorie de la dreptul comun procesual, menită să asigure rezolvarea litigiilor izvorâte din raporturile comerciale internaţionale şi totodată să faciliteze participarea statului la diviziunea mondială a muncii.

Doctrina juridică a formulat şi alte definiţii conceptului în discuţie :instituţie juridică pentru soluţionarea litigiilor internaţionale, de către persoanele investite cu această sarcină, chiar de către părţile contractante aflate în litigiu.

Denumirea de arbitraj internaţional a primit consacrare prin convenţii internaţionale, ca şi în practica de comerţ internaţional şi în doctrina juridică de specialitate. Această denumire apare chiar în titlul Convenţiei Europene asupra Arbitrajului Comercial Internaţional din 21 aprilie 1961 (semnată la Geneva). Pe de altă parte, Convenţia pentru Recunoaşterea Sentinţelor Arbitrale Străine, semnată la 10 iunie 1958 la New York a fost precedată de o conferinţă a Naţiunilor Unite asupra arbitrajului comercial internaţional. Denumirea de arbitraj comercial internaţional este consacrată şi în documentele Comisiei Naţiunilor Unite pentru Dreptul comerţului internaţional.

Legislaţia României conţine mai multe dispoziţii normative aplicabile în materia arbitrajului. Unele dintre acestea sunt cuprinse în Cartea a IV-a din Codul de procedură civilă, modificat prin Legea nr. 59 din 26 iulie 1993.Ele se completează cu normele legale din Decretul-lege nr. 139 din 12 mai 1990 privind camerele de comerţ şi industrie, precum şi cu Normele cuprinse în Regulamentul şi Normele de procedură ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional din Bucureşti, care funcţionează ca instituţie de arbitraj permanent pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României. De asemenea, prezintă importanţă în acest domeniu şi reglementările adoptate în 1993, ale comisiilor de arbitraj de pe lângă camerele de comerţ şi industrie din capitalele de judeţ.

Dreptul comun în materia arbitrajului comercial internaţional îl formează normele ce reglementează arbitrajul comercial intern. Reglementările legale ce vizează nemijlocit arbitrajul comercial internaţional se analizează ca dispoziţii normative cu caracter special.Fizionomia juridică a arbitrajului comercial internaţional din România poate fi corect conturată numai prin coroborarea normelor speciale care îl vizează cu acelea care formează dreptul comun în domeniul arbitrajului.

Pentru raporturile de comerţ internaţional prezintă interes deosebit şi Legea nr.105 din 1 octombrie 1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat.Unele din dispoziţiile acestei legi au anumite contingenţe (indirecte)cu activitatea arbitrajului.

Există de asemenea câteva convenţii internaţionale la care România este parte şi prin care se stabilesc norme de drept uniform în materia arbitrajului comercial internaţional.Aceste norme primesc incidenţe şi în ce priveşte activitatea arbitrajului comercial internaţional din România: Convenţia europeană asupra arbitrajului comercial internaţional adoptată la 21 aprilie 1961 la Geneva, Convenţia de la New York din 10 iunie 1958 pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine, Convenţia de la Washington din 18 martie 1965 pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii între state şi persoane ale altor state.

În concepţia legiutorului român, potrivit art. 369 din Codul de procedură civilă, ” un litigiu arbitral care se desfăşoară în România este socotit internaţional dacă s-a născut dintr-un raport de drept privat cu element de extraneitate.”

În armonie cu această prevedere, art.3 pct.2 din Regulile de procedură ale Comisiilor de arbitraj teritoriale statuează că litigiul este internaţional când decurge dintr-un contract de comerţ exterior.