Cooperare Polițienească Europeană

INTRODUCERE

Mediul de securitate este influenţat de schimbările şi transformările continue generatoare de noi riscuri şi ameninţări. Aceste provocări în lumea post-Război Rece necesită o redefinire a conceptului tradiţional al securităţii. Viitoarea agendă de securitate trebuie să fie fundamentată pe noi modalităţi de abordare a riscurilor asimetrice şi non-convenţionale, înglobând noi tipuri de solidaritate internaţională. În acest context, devine tot mai evident faptul că interesele şi obiectivele de securitate ale statelor pot fi realizate doar prin cooperare internaţională. Aceasta cuprinde forme de acţiune conjugată ale statelor care împărtăşesc interese şi valori comune.

Mediul către care tinde Europa este unul de securitate prin cooperare, al cărui element definitoriu este integrarea politică şi economică şi extinderea comunităţii statelor care împărtăşesc şi promovează valorile democratice. Riscurile apariţiei unei confruntări militare majore pe continent s-au diminuat semnificativ. Totuşi, persistă fenomene de instabilitate şi criză la nivel subregional şi tendinţe de fragmentare, marginalizare sau izolare a unor state. O provocare serioasă la adresa sistemului internaţional este reprezentată de numărul în creştere al “societăţilor fragile” şi, implicit, de inabilitatea acestora de a controla evoluţiile din interiorul propriilor teritorii. Asistăm astfel la dezvoltarea unor noi mecanisme de asigurare a securităţii continentale şi globale, bazate pe prevenirea conflictelor, creşterea rolului modalităţilor diplomatice şi a capacităţilor civile de management al crizelor.

Evenimentele de la 11 septembrie 2001 au accentuat faptul că securitatea înseamnă mult mai mult decât securitatea militară şi că, ţinând cont de interdependenţele globale şi de noile riscuri, abordarea securităţii prin prisma factorului militar nu mai este suficientă. Condiţia sine qua non pentru un management cooperativ al securităţii nu este reprezentată doar de reformele instituţionale, ci şi de angajamentul ferm faţă de principiile comunităţii europene şi transatlantice. Acestea includ indivizibilitatea securităţii, transparenţa, angajamentul global şi regional al comunităţii naţiunilor democrate de a întări cooperarea multilaterală în confruntarea cu noile ameninţări.

Europa politică, al cărei act de naştere îl constituie reuniunea de la Nisa, tinde spre construirea unei politici externe proprii pe aceleaşi baze ale promovării democraţiei şi statului de drept care reprezintă esenţa Noului Concept Strategic al Alianţei Nord Atlantice. Efortul NATO şi UE este direcţionat spre un scop comun, doar modalităţile de acţiune diferă. Procesele de lărgire ale NATO şi UE, deşi diferite, sunt complementare şi corespund complementarităţii la nivel procesual dintre creşterea prosperităţii şi asigurarea stabilităţii şi securităţii pe continent. Dezvoltarea Politicii Europene de Securitate şi Apărare (ESDP) şi întărirea capabilităţilor europene de management al crizelor va avea un impact pozitiv asupra NATO şi legăturii transatlantice, câtă vreme vor contribui la întărirea în cadrul Alianţei a Pilonului european de securitate şi apărare. România doreşte să contribuie în mod direct la dezvoltarea ESDP, atât la nivel politic, cât şi militar ţinând cont de faptul că în arhitectura viitoarei Europe, conform deciziilor Summit-ului de la Nisa, România se va plasa pe locul şapte din perspectiva ponderii demografice şi influenţei politice exprimate prin numărul de voturi în Consiliul UE. România poate contribui la edificarea politicii europene de securitate. O Europă unită va reprezenta o singură voce, cea a unui partener euroatlantic cu un potenţial economic şi militar pe măsura provocărilor proceselor de globalizare. Un asemenea partener poate contribui în mod semnificativ la dezvoltarea Iniţiativei Capabilităţilor de Apărare, lansată de NATO la reuniunea de la Washington, şi îşi poate asuma responsabilităţi suplimentare. O dezvoltare continuă a integrării europene va fi o condiţie prealabilă a menţinerii şi pe viitor a parteneriatului transatlantic.

În cadrul abordării securităţii prin cooperare, România, deţinând în 2001 preşedinţia OSCE, a depus eforturi substanţiale pentru folosirea potenţialului OSCE în reglementarea tensiunilor şi conflictelor, prin implicarea în acţiunile OSCE în Bosnia-Herzegovina, Albania, R.F. Iugoslavia, FYROM etc. O serie de reprezentanţi români au fost sau sunt membri ai misiunilor OSCE sau au participat ca supraveghetori la alegeri.

OSCE reprezintă un mecanism credibil pentru promovarea dialogului, solidarităţii, parteneriatului şi cooperării, folosind instrumente de prevenire a conflictelor, gestionare a crizelor şi reconstrucţie post-conflict.

România consideră deciziile Summit-ului OSCE de la Istanbul (1999) un document de referinţă pentru dezvoltarea şi adaptarea organizaţiei la noile realităţi politico–militare de pe continent. În acest sens, ţara noastră s-a implicat în negocierile privind adaptarea Tratatului CFE, controlul armelor mici şi armamentelor uşoare, precum şi în cele privind îmbunătăţirea şi dezvoltarea Documentului de la Viena.

Responsabilitatea asigurării presedinţiei în exerciţiu a OSCE a oferit României o oportunitate deosebită de afirmare ca partener credibil, o şansă de a contribui la formarea şi consolidarea unei comunităţi de state prospere şi pasnice, bazată pe respectul valorilor democratice comune.

Preşedinţia română a acţionat, în principal, pentru :

- consolidarea rolului OSCE ca for de dialog politic şi de cooperare în problemele securităţii;

- sporirea eficientei OSCE în domeniul diplomaţiei preventive, al gestionării crizelor şi în reconstrucţia post-conflict;

- realizarea unor progrese pe linia soluţionării conflictelor care ameninţă stabilitatea şi pacea în spaţiul euroatlantic;

- întărirea cooperării OSCE cu alte organizaţii cu atribuţii în domeniul securităţii (ONU, NATO, UE).

De asemenea, România sprijină dezvoltarea capacităţilor acţionale ale OSCE, incluzând structurile de reacţie rapidă prevăzute la Summitul de la Istanbul. Ca deţinătoare a presedinţiei OSCE, România a participat în mod direct la negocierile pentru soluţionarea crizei din Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei şi consideră necesară o participare susţinută şi în continuare, de la aspectele politice la cele operaţionale, incluzând creşterea numărului de observatori OSCE în zonă.

România sprijină deciziile Consiliului European de la Helsinki care au stabilit elementele esenţiale pentru înfăptuirea Politicii Europene de Securitate şi Apărare (ESDP). În acelaşi timp, consideră că dezvoltarea politicii amintite este de natură să întărească capabilităţile UE în ceea ce priveşte managementul crizelor.

România consideră că Uniunea Europeană posedă o serie de instrumente politico-economice ce îi permit o abordare globală a noilor tipuri de riscuri şi ameninţări la adresa securităţii, în special în ceea ce priveşte diplomaţia preventivă şi aspectele civile ale managementului crizelor. România are şansa unică de a participa la un proces de anvergură europeană, PESA, încă de la lansarea sa. Aceasta reprezintă o oportunitate de a contribui la consolidarea stabilităţii şi securităţii în spatiul european şi subregional, prin includerea ţării noastre într-un proces complex de prevenire şi gestionare a crizelor .