Cooperarea justiției

CAPITOLUL I

Aspecte generale privind cooperarea internaţională în domeniul justiţiei

Necesitatea realizării cooperării internaţionale apare odată cu intensificarea ameninţărilor privind creşterea criminalităţii şi a riscurilor, datorită creării pieţei europene, care a presupus eliminarea controalelor de la frontierele interne. Pentru evitarea problemelor legate de securitate după adoptarea Actului Unic European, în 1986, eliminarea controalelor interne a fost un proces desfăşurat în paralel cu intensificarea cooperării în domeniul justiţiei şi afacerilor interne

Dezideratele cooperării judiciare şi a celei poliţieneşti se realizează, începând cu 1970, şi capătă cadrul legal formal prin constituirea celui de-al treilea pilon Justiţie şi Afaceri Interne, denumit în continuare JAI. Politica JAI a fost prevăzută în cadrul Tratatului de la Maastricht şi a fost dezvoltată, în forma cea mai avansată, în Constituţia Europeană.

Tratatul Uniunii Europene care enumerǎ printre problemele de interes comun şi domeniile justiţiei şi afacerilor interne, este punctul de plecare al cooperǎrǎrii între Statele membre, cooperare care are loc atât la nivel interguvernamental cât şi la nivel comunitar .

Încă de la adoptarea Tratatului de la Amsterdam, unul din obiectivele esenţiale ale Uniunii Europene îl constituie crearea unui spaţiu al libertăţii, securităţii şi justiţiei.

Prin spaţiu al libertăţii se înţelege asigurarea liberei circulaţii a persoanelor peste frontierele interne ale statelor membre ale Uniunii Europene, precum şi libertatea pentru cetãţeni de a trăi într-un mediu al respectului faţă de lege.

Prin spaţiu al securităţii se înţelege dezvoltarea cadrului instituţional pentru acţiuni comune în domeniul cooperării poliţieneşti şi judiciare, în special pentru a preveni şi combate criminalitatea organizată şi terorismul.

Prin spaţiu al justiţiei se înţelege existenţa unei puteri judecãtoreşti independente, magistraţi bine pregătiţi, precum şi asigurarea aceluiaşi sens al justiţiei pentru toţi cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene.

Pentru eficientizarea luptei împotriva criminalităţii, autorităţile naţionale au la dispoziţie un instrument ce se poate aplica în oricare stat membru: este vorba de mandatul european de arestare, ce înlocuieşte procedurile greoaie de extrădare, astfel încât suspecţii sau criminalii condamnaţi să poată fi readuşi în faţa justiţiei mult mai uşor şi mai repede .

În prezent, în Uniunea Europeană există o varietate de sisteme juridice, ceea ce determină o serie de dificultăţi atunci când în procedurile legale sunt implicate mai multe state membre. De asemenea, procesul într-un stat membru, altul decât cel al cărui cetăţean este justiţiabilul, poate crea dificultăţi pentru persoanele fizice şi juridice. Pentru a se înlătura aceste inconveniente, s-a început introducerea unor măsuri de natură să ducă la creşterea armonizării şi cooperării între sistemele juridice ale statelor membre. În privinţa ţării noastre , aceasta se află într-un proces vast de reformare a legislaţiei interne, cu profunde implicaţii asupra întregii societăţi, contribuind la dezvoltarea unei economii de piaţă viabile, la stabilitatea şi securitatea vieţii sociale şi la consolidarea statului de drept.

În afară de obstacolele strict tehnice care frânează cooperarea judiciară, există, bineînţeles, şi obstacole de ordin politic. Ne referim mai ales la demersurile care vor trebui făcute pentru a-i identifica şi aresta pe cei suspectaţi de comiterea unei crime internaţionale. Am putea afirma că, cooperarea judiciară internaţională reprezintă alături de cooperarea poliţienească, singurul mijloc eficient de combatere a criminalităţii transnaţionale.

Încă de la început, trebuie făcută diferenţa dintre cooperarea judiciară şi cea poliţienească - termeni ce se circumscriu la două mari capitole: justiţie şi securitate. Deşi cele două merg în paralel, ambele se determină una pe cealaltă şi se asigură reciproc.

Cooperarea judiciară are ca scop recunoaşterea reciprocă a deciziilor judiciare, armonizarea legislativă şi dezvoltarea unor mecanisme de cooperare operaţională (Eurojust, EJN – European Judicial Network etc.) pentru realizarea unui spaţiu de justiţie (legalitate). Pentru Uniunea Europeană, subiectul este nou şi apare ca o necesitate în scopul eliminării graniţelor.

Recunoaşterea reciprocă a deciziilor judiciare presupune ca o decizie luată într-unul din statele membre să fie recunoscută şi implementată în toate celelalte state membre, ca fiind o decizie naţională. În anul 2000 a fost adoptat Programul european pentru recunoaşterea reciprocă în materie penală, iar în 2005 a fost adoptat un plan de acţiune în vederea asigurării implementării conceptului. Principalele activităţi în acest domeniu au vizat: mandatul de arestare european, deciziile cadru cu privire la recunoaşterea reciprocă a penalităţilor financiare, a deciziilor de confiscare, executarea sentinţelor în închisoare, cazierul judiciar etc. Aceste activităţi au fost susţinute prin implementarea unor definiţii comune a infracţiunilor, în special cele transnaţionale şi prevederi similare referitoare la nivelul minim de sancţionare a infracţiunilor în legislaţia penală a statelor membre.

Cooperarea poliţienească presupune asigurarea schimbului de informaţii, cooperarea, conlucrarea şi colaborarea pentru prevenirea şi reducerea criminalităţii şi asigurarea unui spaţiu de securitate naţională şi, implicit, internaţională. Cooperarea, conlucrarea şi colaborarea exprimă modalităţile concrete prin care agenţiile de aplicare a legii acţionează în vederea realizării unor obiective comune. Coordonarea eforturilor informative, schimbul de informaţii şi alte nevoi de cooperare se realizează prin protocoale, programe, proiecte ori operaţiuni informative .

Prin urmare, construcţia politică a unei Europe Unite presupune crearea unui spaţiu de libertate, de securitate şi de justiţie, în care cetǎţenii sǎ se bucure de un nivel înalt de protecţie. Pentru realizarea acestui obiectiv, Uniunea şi-a propus sǎ lupte împotriva : criminalitǎţii şi îndeosebi a terorismului; traficului cu fiinţe umane şi a crimelor comise împotriva copiilor; traficului cu droguri şi cu arme; corupţiei şi fraudei, etc.

Ţinându-se seama de faptul că, pe lângă numeroasele ei beneficii, libertatea de circulaţie favorizează fenomenul infracţional transeuropean, se impune o cooperare judiciară tot mai stransă între statele membre ale Uniunii Europene. România şi-a propus să contribuie la dezvoltarea spaţiului de securitate şi de justiţie al Uniunii Europene, conştientă fiind de faptul că activitatea infracţională desfăşurată de unii cetăţeni români pe teritoriul altor state membre ale Uniunii Europene este de natură să afecteze siguranţa tuturor cetăţenilor Uniunii Europene şi să determine inclusiv consecinţe negative pentru majoritatea cetăţenilor români care locuiesc şi muncesc legal în alte state membre şi îşi aduc o contribuţie activă la prosperitatea economiilor acelor state şi la dezvoltarea economică a României . Aşadar, Guvernul României a adoptat Ordonanţa de Urgenţă nr. 123/2007 privind unele măsuri pentru consolidarea cooperării judiciare cu statele membre ale Uniunii Europene .