Cooperarea Polițienească în Spațiul Schengen

Cooperarea poliţienească în spaţiul Schengen

Cooperarea poliţienească în spaţiul Schengen include în special: asistenţă reciprocă în scopul prevenirii şi descoperirii infracţiunilor; supraveghere transfrontalieră; urmărire transfrontalieră; comunicarea informaţiilor în cazuri particulare în scopul prevenirii pe viitor a infracţiunilor împotriva ordinii şi siguranţei publice; schimb de informaţii în scopul efectuării eficiente a controalelor la frontierele externe; numirea de ofiţeri de legătură; intensificarea cooperării poliţieneşti în regiunile de frontieră prin încheierea de înţelegeri şi acorduri bilaterale, crearea şi întreţinerea unui sistem informatic comun SIS.

1. ASISTENŢĂ RECIPROCĂ

Art. 39(1-3) din Convenţia Schengen stabileşte principiul asistenţei reciproce între autorităţile de poliţie în scopul prevenirii şi descoperirii infracţiunilor.

O astfel de cooperare între autorităţile de poliţie, fără implicarea autorităţilor judiciare, când exită motive de suspiciune sau apar pericole concrete, se va realiza în principal prin măsuri precum cele enumerate în continuare:

- identificarea proprietarilor şi şoferilor vehiculelor,

- investigaţii privind permisele de conducere,

- identificarea abonaţilor reţelelor de telecomunicaţii (telefon, fax şi internet), dacă aceste informaţii sunt accesibile publicului,

- obţinerea de informaţii de la persoanele ce acordă sprijin poliţiei în mod voluntar,

- identificarea persoanelor,

- transmiterea de informaţii operative poliţieneşti din bazele de date sau dosarele poliţiei, în conformitate cu prevederile legale relevante ce se aplică protecţiei datelor,

- pregătirea de planuri şi coordonarea măsurilor de căutare, precum şi iniţierea de căutări în cazuri urgente (independent de căutările SIS),

- stabilirea originii bunurilor, în particular arme şi vehicule,

- examinarea probelor cum ar fi pagubele produse vehiculelor în accidente cu fuga de la locul faptei, corecturi de documente, etc.

Acest principiu poate fi întărit prin acorduri bilateral sau acorduri între statele vecine1.

Cererile de aistenţă vor îndeplinii următoarele condiţii:

• trebuie să fie autorizate de legea naţională, (a statului căruia îi sunt adresate);

• trebuie să se încadreze în limitele competenţelor autorităţilor în cauză; în caz contrar se transmite autorităţii competente;

• competenţa nu trebuie să fie limitată de autorităţile judecătoreşti;

• implementarea cererii nu trebuie să implice aplicarea măsurilor coercitive;

• informaţiile scrise pot fi folosite ca probe cu consimţământul dinainte exprimat al autorităţilor judiciare ale statului solicitat.

Ca regulă cererile de asistenţă şi răspunsul la acestea trebuie schimbate între autorităţile centrale responabile cu cooperarea poliţienească internaţională.

În caz de urgenţă, cererile de asitenţă pot fi adresate direct autorităţilor în cauză care pot răspunde direct. În astfel de cazuri, autoritatea solicitantă trebuie să notifice imediat autoritatea centrală a statului solicitat. Este recomandabil ca simultan, să se notifice şi propria autoritate centrală.

Cazul de urgenţă este situaţia în care transmiterea cererii de asistenţă la o autoritate central întârzie atât de mult transmiterea către autoritatea locală, încât pune în primejdie succesul acţiunii preventive sau investigative3.