Corelația dreptului penal cu dreptul civil

I. Introducere - Noțiuni generale

Dintre toate elementele care definesc universul existenței dreptului, norma de drept este cea care se regăsește, în cea mai mare măsură, în organizarea vieții într-o comunitate. În sens strict tehnic, restrâns dreptul este privit ca o știință (un ansamblu de principii, concepte, noțiuni și idei). Viața, onoarea, libertatea civică, proprietatea, domiciliul, starea civilă, legăturile de familie, s.a., toate sunt valori care privesc individul, însă respectarea acestor valori reprezintă un interes general. Aceste valori odată reglementate și sancționate prin norme juridice adecvate devin drepturi și libertăți ale omului și alcătuiesc statutul juridic al persoanei.

Ca fenomen aflat în strânsă legătură cu viața socială, evoluția dreptului se află în mod firesc dependentă de evoluția omenirii. Așadar, putem afirma că din momentul apariției primelor forme de organizare în familie (gintă, trib) apar și primele forme incipiente, rudimentare ale normelor de drept. Acestea se transformă treptat în deprinderi, obiceiuri și tradiții. Cercetările efectuate de sociologi, istorici și specialiști care studiază originea, evoluția și diversele tipuri fizice ale omului, în corelație cu condițiile naturale și social-culturale, arată că pe această primă treaptă de dezvoltare a societății, raporturile membrilor comunității erau reglementate de tabu-uri sau norme tribale de interdicție . Aceste reguli seamănă izbitor cu regulile imperative regăsite în normele juridice penale ulterioare. Apariția acestor norme este fundamentată pe faptul că reprezintă o primă dorință realizabilă a ordinii sociale și că anumite reguli de conviețuire sunt absolut necesare unei forme de organizare socială. Aceste noțiuni normative se dezvoltă treptat, concomitent cu schimbările sociale.

Drept urmare urmează o nouă etapă și anume aceea a normei cutumiare sau dreptul obișnuielnic .

Odată cu apariția formei organizate, structurale a societății și anume statul, dreptul trece într-o altă etapă de dezvoltare treptată și neîntruptă. Unele norme vechi, obiceiuri, sunt recunoscute de stat, devenind astfel norme juridice. Altele sunt edictate de puterea de stat în temeiul guvernării, prin instituirea de reguli generale și obligații.

Treptat, dreptul se configurează ca un sistem distinct, structurat, desprins de morală și obiceiuri, alcătuit din norme juridice scrise, instituite inițial de conducătorii statelor și aplicabile, la nevoie, prin forța publică. Primele astfel de legiuiri le putem întâlni în Orientul antic și în antichitatea greco-romană:

- Legile lui Moise (reprezintă vechiul drept ebraic, în care norma juridică se confundă cu norma religioasă. Conțin reguli ce se referă la crime, desfășurarea judecății, pedepse, legitima apărare, circumstanțe atenuante).

-Legile lui Solon (reprezintă dreptul atenian și se referă mai mult la raporturi juridice civile. Un cod de legi reformist legat de căsătorie, adopție, calendar, comerț, circulație monetară).

În dreptul roman: - Codul lui Justinian (un adevărat cod cu prevederi legale foarte variate, cuprinzând întreaga materie de drept public și privat. Are la bază Legea celor XII Table).

De asemenea le regăsim și în India - Legile lui Manu (cuprind norme juridice contopite cu norme religioase. Erau redactate în versuri și se refereau la castă, la deciziile regale și tradiții).

Însă cele mai importante norme juridice scrise apar în Babilon :- Codul lui Hamurabi (dreptului mesopotamian a fost edictat cu 2000 de ani înainte de Hristos. Conține norme juridice, morale, religioase).

Toate aceste norme juridice sunt considerate piatra de temelie a dreptului contemporen, care de-a lungul timpului a dus la formarea statului de drept în țara noastră cu importante influnțe, ca urmare a unei principale forme de sistematizare a actelor normative .

Putem observa că, de-a lungul istoriei dreptul este chemat să înlăture haosul și incertitudinea individului și societății. El configurează modele clare, precise, pozitive de urmat pentru toți membrii societății și pentru stat.

Însă mai putem observa faptul că, în antichitate toate legiuirile erau prezente sub forma unor culegeri de legi, fiind astfel reglementate atât sub aspect de ordin civil cât și cele de ordin penal , administrativ, s.a. Delimitarea în mod cert dintre diferitele ramuri ale dreptului facându-se mult mai tarziu, în epoca modernă, odată cu apariția statului modern.

În cele ce urmează, prin intermediul a nouă subcapitolele integrate în cuprinsul capitolului II. și douăzeci și două de referinte (note) de subsol ce vor preceda această introducere, voi analiza o corelație asupra a două dintre ramurile cele mai importante ale dreptului și anume Dreptul Penal, respectiv Dreptul Civil.