Crearea și începuturile Organizațiilor Națiunilor Unite

1. Scurt istoric și scopul O.N.U.

Ideea constituirii unei organizaţii internaţionale, care să faciliteze colaborarea dintre state în scopul menţinerii păcii, poate fi identificată în seria de conferinţe diplomatice internaţionale, ţinute în ultima parte a secolului XIX-lea şi prima parte a secolului XX. Impulsul pentru crearea unei organizaţii cu vocaţie universală a fost dat însă de dorinţa statelor de a coopera pentru a preveni repetarea primului război mondial.

În 1915 ia fiinţă în SUA, la Philadelphia, Liga pentru impunerea păcii, organizaţie privată ale cărei principale idei, acceptate de preşedintele Woodrow Wilson, se regăsesc în vestitele sale „14 puncte”, privind organizarea păcii la sfârşitul războiului.

La o săptămână după deschiderea Conferinţei de pace de la Paris (18 ianuarie 1919), s-a constituit o comisie, a cărei conducere a revenit preşedintelui SUA, W. Wilson, cu sarcina elaborării actului constituiv al Ligii, ca parte integrantă a Tratatului de pace. Proiectul final al acestui document, denumit Pactul Societăţii Naţiunilor, a fost aprobat în unanimitate şi a intrat în vigoare la 10 ianuarie 1920.

Cele mai importante ţeluri ale Societăţii Naţiunilor sunt legate de promovarea păcii şi prevenirea războiului.

Expresia „Naţiunile Unite” aparţine preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Franklin D. Roosevelt, şi a fost folosită pentru prima dată în „Declaraţia Naţiunilor Unite” din ianuarie 1942, prin care reprezentanţii a 26 de naţiuni angajau guvernele lor să continue lupta împotriva Puterilor Axei. Ideea creării Organizaţiei Naţiunilor Unite este lansată de miniştrii de externe ai SUA (Cordell Hull), URSS (V. M. Molotov) şi Marii Britanii (Anthony Eden) şi ambasadorului Chinei în Uniunea Sovietică (Fao Ping-Sheung).

Conferinţa de la San Francisco, a cărei denumire oficială a fost „Conferinţa Naţiunilor Unite privind Organizaţia Internaţională”, şi-a început lucrările la 25 aprilie 1945, cu participarea reprezentanţilor a 50 de state. Lucrările Conferinţei, care au durat două luni, au fost consacrate elaborării Cartei ONU .

În termeni generali, Organizaţia Naţiunilor Unite poate fi definită ca o organizaţie cu vocaţie universală, atât în ceea ce priveşte entităţile sale – state suverane – cât şi domeniile în care se implică, scopul său principal fiind menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.

ONU nu este o organizaţie supranaţională, nu are competenţele unui guvern mondial, ci reprezintă o organizaţie de state suverane, funcţionând ca „un centru în care să se armonizeze eforturile naţiunilor prin atingerea unor scopuri şi obiective comune” .

Scopul și sarcinile ONU

Scopurile pentru care a fost creată Organizaţia Naţiunilor Unite şi pentru realizarea cărora acţionează statele membre şi organizaţia ca atare sunt înscrise în primul articol al Cartei.

Primul şi cel mai important dintre acestea este menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Aliniatul întâi al aceluiaşi articol indică şi căile utilizării acestui obiectiv: a.) prin măsuri colective pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor împotriva păcii şi prin reprimarea actelor de agresiune sau a altor încălcări ale păcii; b.) prin aplanarea şi soluţionarea diferendelor sau a situaţiilor cu caracter internaţional care pot duce la o încălcare a păcii, prin mijloace paşnice şi în conformitate cu principiile justiţiei şi dreptului internaţional.

În al doilea rând, după menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, Carta subliniază, ca scop al Organizaţiei, realizarea cooperării internaţionale în domeniul economic şi social. Pentru atingerea acestui obiectiv, ca şi în cazul menţinerii păcii şi securităţii globale, Carta conţine prevederi precise privind atribuţiile organelor sau organizaţiilor din sistemul său, în sarcina cărora cade realizarea acestui obiectiv.

Un al treilea obiectiv al ONU, consfiinţit în articolul 1 al Cartei, este realizarea cooperării internaţionale pentru promovarea şi încurajarea respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie. Potrivit Cartei, principalele responsabilităţi pentru promovarea drepturilor omului sunt încredinţate Adunării Generale şi Consiliului Economic şi Social.

Un alt obiectiv al ONU constă în dezvoltarea de relaţii prieteneşti între naţiuni. Carta stabileşte un set de principii în baza cărora vor acţiona, pentru înfăptuirea scopurilor consacrate, atât Organizaţia, cât şi statele membre .