Criminali în Serie

INTRODUCERE

Nici o crima nu poate si nu trebuie sa fie justificata. Dar, in acelaşi timp orice crima poate si este necesar sa fie explicata. Pentru a clarifica, din punct de vedere juridic, derularea reala a evenimentelor. Pentru a ne avertiza pe toţi asupra pericolului din noi si din semenii noştri. Pentru a ne informa asupra felului in care ceva confuz, adesea cu rădăcini, intr-un acting-out cu consecinţe iremediabile Si, nu in ultimul rând, pentru a-i ajuta pe cei sau pe cea care a comis "păcatul capital" sa se înţeleagă pe sine, sa-si inteleaga fapta si, uneori, printr-un lung si dureros efort, sa poată reintoarce fizic si sufleteşte pe tărâmul umanităţii. In practica criminalistica este necesar sa se utilizeaze psihologia, in special cea dinamica, psihanalitica.

Aplicarea psihologiei, de inspiraţie mai mult sau mai puţin psihanalitica, are deja o indelungata tradiţie in practica judiciara si criminalistica in tarile avansate. Mai mult decât atât. se poate spune ca au fost consumate si excesele de "psihologism" sau "psihanalism soldate, in trecutul nu prea indepartat. cu orientări de nuanţa rousseaunist-socialista, conform căreia responsabilitatea actului criminal ar reveni preponderent societăţii sau chiar "statului", individul fiind aproape complet deculpabilizat. Din fericire, atât pentru domeniul justiţiei, cat si pentru multe alte zone ale activităţii umane, in ultimul deceniu, au inceput sa fie luate in considerare, din ce in ce mai insistent, rezultatele unor cercetări care indica existenta unei ponderi semnificative a factorului individului, uneori chiar cu predeterminări genetice. Beneficiind de avantajul existentei in prezent a unei mature psihologii criminaliste, specialiştii au şansa de a se putea feri de excese, de a evita greşelile colegilor din Vest si chiar de invata din ele Atunci când se apleacă cu înţelegere si compasiune umana asupra analizei destinului criminalului fara a aluneca asa cum unii au facut-o cândva, intro- "solidarizare" cu "Râul', intr-o tentativa de a desfiinţa barierele dintre calau si victima.

Trebuie sa recunoaştem, ca avem cu toţii in noi porniri "delicvente" trebuie doar sa ne ajute sa-l intelegem pe cel care a depăşit hotarul dintre fantasma si fapta.

Necesitatea de a nu brutaliza fizic si psihic persoana anchetata, nu vine numai din obligaţia de a respecta drepturile omului, ci si dintr-un calcul al eficientei anchetatorului Rezistenta la confesiune creste proporţional cu gradul de abuz fizic practicat asupra infractorilor, si aceştia au preferat sa mărturisească adevărul celui care l-a tratat omeneşte. Iar dincolo de trucul "poliţistul rau si poliţistul bun' , a trata un semen cu mijloace umane, indiferent de gradul de dezumanizare a acestuia, constituie o protecţie nu numai asupra lui dar si asupra noastră, a celor care am risca sa ne dezumanizam in încercarea de a ne purta cu cineva "pe măsura faptelor sale". Aceasta agresivitate fata de criminal, nu este altceva decât o "formaţie reactionala" in fata impulsurilor noastre pe care le bănuim similare cu ale lui. Conform zicalei: ceea ce uram mai mult la alţii sunt exact pornirile pe care le avem si noi si de care ne temem,..

Totuşi ar fi bine sa trecem dincolo de mentalitatea primitiva, de sorginte tribala, din nefericire inca existenta in noi, aici si oriunde in lume. evident in grade diferite, conform căreia pedepsirea infractorului reprezintă doar o razbunare o "plata' a faptei comise si o posibila, dar discutabila avertizare pentru potenţialii delicvenţi In justiţia moderna, pe langa izolarea infractorului de societate, in vederea prevenirii recăderii "in păcat', se urmăreşte, de cate ori este posibil, si o recuperare a acestuia. Iar pentru a afla cu precizie când si cum acest din urma lucru este posibil pentru a sti in cine si pe ce cai trebuie sa investim efortul de reeducare , este absolut necesar sa intelegem mecanismele de funcţionare ale fostului delicvent.Inţelegere pe care; cel puţin pana la ora actuala, nu ne-o poate da decât o investigaţie de tip psihologic-psihanalitic complexa, operata pe "verticala", de la mecanismele superficiale, constient-voluntare pana la determinanţii pulsionali de profunzime, care exista si operează in zonele inconştientului

Ne putem exprima scepticismul asupra posibilităţii de recuperare a psihopaţilor

centraţi pe delicte sexuale. De exemplu sa luam problema dependentei, al caret modei accesibil înţelegerii generale, il constituie dependenta de drog. Se poate observa in aceste cazuri, o dubla determinare a conduitei "compulsive". Pe de-o parte avem de-a face cu motivaţia de debut, de constituire a dependentei, care se explica uneori exclusiv prin factori pur psihologici, pretabili analizei psihanalitice. Pe de alta parte insa, odată consolidata dependenta, repetarea periodica sau permanenta a actului devine o trebuinţa la ale cărei rădăcini se dovedesc a fi procese biochimice. Conform 'principiului plăcerii'( si al evitării neplăcerii), toate organismele vii. de la formele cele mai simple pana la individul uman, au tendinţa de a acţiona in direcţia maximalizarii starii afective pozitive si a reducerii starii afective negative. Pe termen scurt (secunde) stările pozitive ca si cele negative par a fi determinate predominant psihic, fara modificări sesizabile d chimism. Pe termen mediu (minute, ore) ca si pe termen indelungat (zile, luni, ani), componenta biochimica, prin producerea hormonilor cerebrali (molecule ale plăcerii sau ale durerii) devine hotărâtoare La individul uman, principiul plăcerii guvernează exclusiv procesele psihice primare. specifice funcţionalităţii 'Sinelui" inconştient. Existenta unui regim conştient de funcţionare, considerat a aparţine 'Eului", precum si interiorizarea, chiar in zonele inconştiente ale personalităţii, a unor principii de acţiune de tip norma morala, reduc si uneori chiar anulează comandamentele structurilor primare hedonice. predominant condiţionate genetic (instinctele).

Intr-o definire imprumutata din cercetările "psihologiei darwiniste", instinctul apare drept o coincidenta, fixata filogenetic prin selecţie naturala, intre stimularea zonelor hipotalamice ale plăcerii sau ale durerii si anumite comportamente favorabile individului (adaptative) sau nocive (dezadaptative).

Atunci când se intampla ca, din diferite motive, structurile superioare sa nu funcţioneze la deplina lor capacitate, intra in joc procesele primare, guvernate strict de 'principiul plăcerii". Un exemplu in acest sens l-ar putea constitui conduita celui dependent de drog, care a ajuns la doze extreme si care ştie ca se autodistruge si. cu toate acestea. nu se poate abţine de la ingerarea substanţei, care uneori nici măcar nu mai generează plăcere, ci doar previne durerea provocata de abstinenta... Intr-un mod similar, psihopatul agresiv sexual, care declara ca odată eliberat va continua sa comită acte criminale, indiferent de consecinţe, se comporta cel puţin neadaptiv. Si aceasta nu dintr-o deficienta cognitiva, pentru ca multi dintre aceşti indivizi au un coeficient e inteligenta semnificativ peste medie.

Este oare o coincidenta, existenta la ei, intre plăcere si conduita omucidara. Evident neavantajoasa adaptativ, înnăscuta sau dobândita? Intricatia dintre sexualitate si agresivitate, pana la un anumit punct exista si la omul normal, dar exacerbata in cazul delincventului sexual agresiv, s-a produs in urma unei 'condiţionări' nefericite petrecute in prima copilărie? O consecinţa a unui "complex Oedip" nerezolvat sau rezolvat cu defect ? Sau, aceasta coincidenta este un "dat", inscris numai in codul genetic al acelui individ si nu si in cel al nostru, al tuturor? Multe din crime sunt infaptuite in vederea autopedepsirii, tocmai pentru a elimina stările de vinovăţie cauzate de complexul oedipian