Criminalistică

Actele scrise au o importanta deosebita in toate domeniile de activitate deoarece ele servesc la fixarea aparitiei, modificarii sau stingerii raporturilor juridice de tot felul. Ele atesta fapte si evenimente de mare insemnatate pentru activitatea unei societati publice sau private precum si pentru apararea drepturilor legale ale persoanelor (testamente, succesiuni, acte si dovezi sub semnatura privata, chitante, etc.).

În accepția sa largă, scrisul reprezintă un mijloc de comunicare, care constă în reproducerea gândirii și vorbirii prin semene grafice. El a apărut la o anumită etapă de dezvoltare a societății, din necesitatea oamenilor de a-și fixa ideile, de a le păstra și a le transmite la distanțe inaccesibile vorbirii orale. Pornind de la pictografie, sistem de bazat pe reprezentarea ideilor prin desene realiste, scrisul, pe parcursul vremii, s-a perfecționat, ajungînd pînă la la sistemul modern alfabetic. În prezent, scrisul de mînă rămîne indispensabil bunei desfășurări a relațiilor sociale, indiferent de sfera activităților omenești. Așadar, după cum se susține în literature de specialitate, scrisul de mînă, în pofida existenței a tot felul de mijloace mecanice și electronice de scris, persist în calitatea sa de tot felul de mijloace mecanice și electronice de scris, persist în calitatea sa de mijloc efficient de comunicare.

Ca obiect de examinare criminalistică, scrisul cuprinde, pe de o parte, elemental spiritual, iar, pe de altă parte, structura grafotehnicăa manuscrisului.

Elementul spriritual se referă atît la conținutul textual, cît și la aspectul stilistic, expresiv și gramatical, propriu unui scris. Structura grafotehnicăse manifestă prin diverse forme de construcție a semnelor grafice și prin particularitățile acestora de a realiza legătura între cuvinte, fraze etc.

Obiectul principal al expertizei criminalistice a scrisului îl constituie identificarea persoanei după scris și stabilirea autenticității scrisului, ori semnăturii unei persoane, ori a depistării falsurilor prin deghizare, imitare ș.a.

Scrisul - definit drept un sistem de comunicare, de reproducere, prin semne grafice, a gândurilor și a vorbirii - constituie o deprindere intelectuală, un complex de reflexe condiționate (stereotip dinamic) format printr-un proces de învățare.

Identificarea după scrisul de mână are ca fundament științific existența unor elemente particulare, prezente în scrisul fiecărei persoane, elemente dependente de specificul activității nervoase de la nivelul scoarței cerebrale.

a. Caracteristicile, după cum se subliniază în literatura de specialitate, reflectă o proprietate fundamentală a scrisului și anume individualitatea sa. Individualitatea scrisului este determinată de caracteristicile sale: forța, echilibrul și mobilitatea proceselor nervoase superioare, cărora este posibil să li se adauge și alți factori externi, în primul rând condițiile concrete de scriere.

b. O altă proprietate fundamentală a scrisului o constituie stabilitatea caracteristicilor grafice. Desigur, este vorba numai de o stabilitate relativă, date fiind anumite modificări, mai mult sau mai puțin semnificative, întâlnite în evoluția unui scris.

Caracteristicile de identificare a scrisului de mână - Caracteristicile unui scris, pe baza cărora este posibilă identificarea persoanei scriptorului, sunt prezente mai ales în:

Caracteristicile exprimării în scris. Particularitățile exprimării în scris sau caracteristicile conținutului spiritual al textului, denumite în literatura de specialitate și „caracteristici ale scrierii” sunt elemente care nu fac parte efectiv din categoria elementelor grafice de identificare, fiind de natură extragrafică.

Caracteristicile topografice ale scrisului. Acest gen de caracteristici vizează modul de dispunere, de amplasare a unui text pe o coală de hârtie sau pe un alt suport. El se află la interferența dintre caracteristicile de tip extragrafic și dominantele grafice și constau în:

- Marginea lăsată de scriptor;

- Mărimea alineatelor etc.;

- Distanța dintre rânduri;

- Amplasarea diverselor mențiuni, cum ar fi semnătura, data, indicarea persoanei căreia i se adresează înscrisul ș.a.

Caracteristicile generale (dominantele grafice) ale scrisului de mână. Dominantele grafice sunt constituite din acele particularități specifice aspectului general al unui scris, formei acestuia. Pe baza lor este posibilă clasificarea cu exactitate a unui anumit tip de scris.

a. Gradul de evoluție a scrisului se numără printre cele mai importante caracteristici dominante de individualizare, încât, uneori, i se atribuie un loc aparte, de sine stătător, în procesul de identificare.

b. Forma scrisului este determinată de gradul de evoluție, de modul de executare a literelor, atât în cazul scrisurilor cursive, cât și în cazul scrisurilor de tipar.

c. Dimensiunea scrisului poate fi mare, mijlocie sau mică, după cum literele depășesc 3 mm, se situează între 2-3 mm și respectiv sunt mai mici de 2 mm. În cadrul unui cuvânt, literele pot avea și o mărime uniformă, de exemplu în cazul scrisurilor descrescânde, denumite și gladiolate, sau al scrisurilor crescânde, respectiv ingladiolate.

d. Înclinarea scrisului sau a literelor, raportate la unghiul pe care îl face axa longitudinală a unei litere cu linia de bază a rândurilor. Potrivit acestui criteriu, scrisurile pot fi drepte, înclinate spre dreapta sau spre stânga și neregulate.

e. Coeziunea sau continuitatea scrisului reprezintă gradul de legare a literelor într-un cuvânt. De pildă, un scris poate avea o coeziune mare, în care circa 5-6 litere sunt scrise fără întrerupere sau o coeziune mică (tocată) cu întreruperi după 2-3 litere.