Criminalistică - Urmele biologice de natură umană

1. Noțiuni introductive

Urmele biologice fac parte din categoria urmelor materiale, și sunt reprezentate de produse de secreție, excreție și resturi de țesuturi. Secrețiile principale sunt: saliva, secreția nazală, secrețiile vaginale și laptele matern. În categoria excrețiilor intră: urina, fecalele, sperma, sputa, vomisimentele, meconiul, vernix caseoza (grăsimea din corpul noului născut ). Categoria țesuturilor poate fi împărțit și ea în două subcategorii: țesuturi moi și țesuturi dure. Țesuturi moi sunt de exemplu sângele, pielea, țesutul muscular sau masa cerebrală, iar țesuturi dure sunt oasele sau unghiile.

Datorită naturii lor perisabile, este necesar să fie conservate, ridicate și examinate cu maximum de operativitate. Examenul de laborator al acestei categorii de urme este unul complex, care pe lângă cunoștințele de ordin criminalistic, necesită antrenarea unor specialiști din alte domenii de activitate: biologie, toxicologie, antropologie, medicină legală etc. Practica a demonstrat că, de obicei, la locul undre s-a produs un eveniment se întâlnesc, de regulă, nu una ci mai multe categorii de urme, fapt care necesită descoperirea, selectarea, fixarea, ridicarea și analiza acestora conform specificului fiecărui material în parte.

Urmele biologice apar cu preponderență în înfracțiunile săvârșite cu violență (ex. omor, tâlhărie, viol, loviri), dar și în accidente rutiere, de muncă, în explozii, incendii sau catastrofe naturale, aeriene, feroviare. Raportat la frecvența acestora, precum și la calitatea elementelor științifice de individualizare, de circumstanțiere a modului de săvârșire a faptei, putem aprecia că cele mai importante urme sunt cele de sânge, salivă, spermă și firele de păr.

Datorită caracterului lor, urmele biologice se situează în zona de interferență a criminalisticii cu medicina legală. Practic se poate vorbi de o cercetare interdisciplinară proprie expertizei biocriminalistice, denumită expertiză completă. Expertul criminalist este obligat să cunoască noțiuni generale referitoare la urmele biologice, întrucât acestuia îi revine sarcina să le determine prezența la locul faptei (adică să le descopere), să le ridice și să le pregătească în vederea expertizei. De modul în care organul judiciar descoperă și ridică de la fața locului urmele biologice depinde atât reușita expertizei biocriminalistice, cât și clarificarea unor probleme esențiale referitoare la fapta penală, în special la persoanele implicate în săvârșirea acesteia. Cea ce privește pregătirea materialelor în vederea expertizei: formularea corectă a întrebărilor adresate specialistului, precum și aprecierea concluziilor, admiterea sau respingerea lor nu se paote face decât de magistratul având un minimum de cunoștințe în domeniu, ceea ce reprezintă o dovadă de probitate profesională.

În cele ce urmează ne vom concentra pe analiză mai detaliată a cercetării anumitor categorii de urme biologice de natură umană, cum ar fi de exemplu sângele, saliva, sperma, respectiv firul de păr.

2. Cercetarea criminalistică a urmelor de sânge

2.1. Aspecte generale

Prin urmă de sânge se înțelege lichidul extravazat dintr-un sector al aparatului cardiovascular și depus pe un anumit suport, în procesul săvârșirii unei infracțiuni sau în legătură cu aceasta.

Urmele de sânge, prin frecvența cu care sunt întâlnite în câmpul infracțional, ca și prin posibilitățile de identificare pe care le oferă, inclusiv prin furnizarea de indicii necesare clarificării împrejurărilor privind locul, timpul, mijloacele și modul de săvârșire a faptei, dețin o pondere particulară în cadrul investigațiilor criminalistice.

O persoană adultă poatea avea o cantitate de 4-5 litri de sânge, ceea ce reprezintă 1/13 parte din greutatea corpului. Principalele sale componente sunt plasma și elementele celulare: globulele roșii, numite și hematii sau eritrocite, globulele albe, numite și leucocite, și trombocitele. Sângele omului are caracteristici proprii, care ne ajută să deosebim urmele de sânge uman de sângele provenit de la alte viețuitoare.

La locul faptei, urmele de sânge pot fi prezente ca urmare a vătămării persoanelor și pot fi găsite pe diferite obiecte, pe instrumentele folosite, pe sol, pe drumul parcurs de către persoane cu leziuni sângerânde, pe corpul și îmbrăcămintea personală. Aceste urme sangvinolente se prezintă sub formă de picături, stropi, dâre, bălți, mânjituri. În funcție de natura suportului, urmele de sânge pot fi absorbite de acesta sau pot rămâne la suprafață. Culoarea urmelor diferă în funcție de vechimea, cantitatea, natura suportului și factorii care acționează asupra lor: temperatura, lumina, diverși agenși fizici și chimici. Calitatea urmelor de sânge poate fi influențată de acțiunile exercitate de om.

2.2. Căutarea la fața locului a urmelor de sânge

Descoperirea urmelor sangviolente reprezintă o activitate de o deosebită importanță. Căutarea urmelor se efectuează potrivit particularităților locului sau suportului cercetat.

Se pornește de la studiul suporturilor pe care se pot forma. Din generalizarea practicii de urmărire penală a rezultat că, în cursul cercetării la fața locului, urmele de sânge pot fi găsite pe corpul și pe îmbrăcămintea victimei și a agresorului, pe obiectele presupuse a fi folosite la săvârșirea faptei, pe drumul parcurs de victimă și agresor, dacă prezintă leziuni deschise, la locul unde a fost descoperită victima. După natura lor (sânge arterial sau sânge venos) și cantitatea de sânge curs în afara corpului, urmele de sânge pot avea formă de baltă, dâre sau picături.

Balta de sânge se produce atunci când s-a scurs o cantitate mai mare și poate avea forme relativ rotunde sau fără contur, în raport de natura suportului. Sângele venos formează urme cu forme bine conturate, pe când cel de proveniență arterială, datorită presiunii cu care este aruncat în afara corpului, capătă forme de stea cu ramificații, ale căror dimensiuni diferă după înălțimea și distanța la care se află suportul.