Criminalitatea

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Criminalitatea.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 19 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

I. Introducere pg. 2
II. Reacţia socială împotriva criminalităţii pg. 3
II.1.Modele de reacţie socială pg. 4
Modelul represiv pg. 4
Modelul preventiv pg. 6
Modelul curativ pg. 6
III. Prevenirea criminalităţii pg. 8
III.1. Conceptul şi felurile prevenirii pg. 9
III.2. Modele de prevenire a criminalităţii pg. 10
IV. Politica penală pg. 16
IV.1. Tendinţa neoclasică pg. 17
IV.2. Tendinţa radicală pg. 17
IV.3. Tendinţa moderată pg. 18

Extras din document

I. INTRODUCERE

În literatura de specialitate întâlnim, pentru desemnarea preocupărilor practice legate de fenomenul criminal, formulări diverse, cum ar fi, prevenirea şi combaterea fenomenului criminal, prevenirea şi tratamentul comportamentului antisocial, reacţia socială împotriva criminalităţii, mijloacele de luptă împotriva criminalităţii, etc. Practica anticriminală este considerat însă ca fiind cel mai reprezentativ, acesta incluzând întregul arsenal de activităţi de cercetare ştiinţifică până la decizia politică, de la prevenire până la represiune.

Practica anticriminală reprezintă sistemul mijloacelor aplicate de către stat în scopul stăpânirii fenomenului criminal. În doctrina criminologică dar şi în practică s-a formulat opinia potrivit căreia în lupta împotriva criminalităţii sunt utilizate în concret două categorii de mijloace:

a) mijloace juridice, în care intră totalitatea normelor de drept ce contribuie direct sau mai puţin direct la combaterea şi stăpânirea fenomenului criminal ;

b) mijloacele empirice, unde sunt incluse ,,practicile instituţionale (poliţie, parchet, instanţa de judecată, penitenciare etc.) care au ca scop combaterea şi prevenirea criminalităţii.

Prin combinarea acestor două categorii de mijloace rezultă în practică trei domenii principale de lupta contra criminalităţii :

1.domeniul dreptului penal şi al aplicărilor lui concrete; un rol important l-a avut şi îl are ştiinţa dreptului penal în lupta de combatere şi apărare împotriva crimei, care cuprinde idei, concepţii privind mijloacele de combatere a crimei, în special mijloacele represive, pedepsele.

2.domeniul tratamentului delincvenţilor;

3.domeniul prevenirii criminalităţii.

Cele trei domenii alcătuiesc un ansamblu unitar, un sistem având ca finalitate stăpânirea fenomenului criminal. Prin stăpânirea fenomenului criminal se înţelege menţinerea acestuia în cadrul unor limite şi structuri suportabile din punct de vedere social. Interesul şi vocaţia de a stăpâni fenomenul criminal aparţine statului şi de aceea, în mod firesc, tot sistemul este creat şi pus în mişcare, printr-o voinţă statală, printr-o decizie politică anticriminală.

Practica anticriminală constituie cel de-al doilea obiect al cercetării criminologice, înţelegând prin aceasta sistemul mijloacelor aplicate de stat în scopul stăpânirii fenomenului criminal.

II. REACŢIA SOCIALĂ ÎMPOTRIVA CRIMINALITĂŢII

Preocupările de evidenţiere şi de eliminare a faptelor antisociale au existat şi s-au dezvoltat de-a lungul istoriei pe măsura progreselor înregistrate de umanitate. Problematica crimei, criminalului şi reacţiei sociale împotriva criminalităţii a evoluat odată cu progresele realizate de umanitate, căpătând contur în perioada modernă, mai exact, în ultimele decenii.

În legislaţiile penale din toate timpurile şi orânduirile sociale există diferite reguli de conduită, de norme care trebuie respectate şi altele care prevăd cum şi de cine sunt aplicate legile. Aceste reguli de conduită cuprinse în legislaţia unui stat constituie ordinea de drept normativă din statul respectiv, reguli care, printr-o aplicare efectivă, trebuie să conducă la starea de legalitate ce se doreşte, adică la o ordine de drept reală. Această ordine de drept reală, efectivă, este un fenomen de viaţă socială, o realitate trăită, o înfăptuire vastă şi complexă rezultată din comportarea membrilor comunităţii şi deci, în fiecare act de supunere la exigenţele legii.

În accepţiunea generală a noţiunii de “reacţie socială împotriva criminalităţii” se înţelege răspunsul pe care societatea îl dă fenomenului criminalităţii atât în plan macrosocial, cât şi microsocial faţă de fiecare delincvent în parte.

Într-o altă definiţie, dată de Ion Gheorghiu-Brădet, reacţia socială reprezintă ansamblul măsurilor şi mijloacelor reactive, preinfracţionale, extrajudiciare şi postinfracţionale judiciare şi reinserţionale, necesare anihilării criminogenezei.

Problematica reacţiei sociale era considerată până la apariţia criminologiei ca ştiinţă, ca făcând parte din domeniul dreptului penal, deoarece se consideră că pedeapsa era singurul mod de luptă împotriva crimei. Această situaţie a fost corectată pe măsura reevaluării obiectului, scopului şi funcţiilor criminologiei, relevându-se importanţa obţinerii datelor ştiinţifice care să fundamenteze strategiile de politică penală, avându-se în vedere toate categoriile de măsuri, atât cele anterioare, cât şi cele ulterioare crimei.

Această reacţie poate îmbraca forma unor programe care prin măsurile propuse să ducă la diminuarea fenomenului ca atare, poate constitui la o mai bună îndeplinire a actului de justiţie sau poate la organizarea unui tratament al celor condamnaţi, în conformitate cu normele internaţionale privind drepturileomului. Deasemenea poate oferi soluţii viabile de resocializare a celor care şi-au ispăşit pedeapsa sau chiar de calificare a lor în diferite profesii în timpul executării pedepsei.

Fisiere in arhiva (1):

  • Criminalitatea.doc