Curtea Constituțională - Autoritate de Jurisdicție

Introducere

Constituţia Republicii Moldova stabileşte prin dispoziţiile sale că Republica Moldova este un stat de drept, democratic în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, echitatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate. Dar, pentru a garanta şi a proteja aceste valori supreme, e necesar să se adopte legi care să nu contravină Constituţiei, respectîndu-se astfel principiul constituţionalităţii.

Curtea Constituţională a Republicii Moldova prin structura, împuternicirile şi funcţionarea sa devine o autoritate publică, politică şi jurisdicţională cu caracter de noutate în sistemul constituţional al Republicii Moldova. Reieşind din trăsăturile atribuite Curţii Constituţionale a Republicii Moldova, ea se integrează în ”modelul european”, conform căruia este o jurisdicţie creată în mod special pentru a soluţiona contenciosul constituţional şi e situată în afara aparatului jurisdicţional ordinar, fiind independentă de acesta şi de puterile publice.

Curtea Constituţională e chemată să joace rolul principal în realizarea reformelor şi proceselor de stabilizare a noilor structuri politice şi juridice, scopul cărora îl constituie supremaţia legii. Justiţia constituţională este strîns legată de principiile statului de drept şi de protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Controlul constituţionalităţii legilor constituie o garanţie necesară a traducerii în viaţă a principiilor şi normelor constituţionale, a aplicării lor practice, a protecţiei drepturilor şi libertăţilor omului. Acest control urmăreşte totodată garantarea înfăptuirii separaţiei, echilibrului puterilor în stat, respectarea atribuţiilor ce sînt conferite diferitor organe ale statului.

Teza dată presupune cercetarea profundă a concepţiilor doctrinare autohtone şi internaţionale, analiza legislaţiei şi evoluarea contribuţiilor practice privind Curtea Constituţională. De aceea, obiectivele principale ale tezei le-am văzut în efectuarea unui studiu complex asupra principalelor aspecte ale evoluţiei jurisdicţiei constituţionale, asupra criteriilor de clasificare a atribuţiilor Curţii Constituţionale, a organizării şi funcţionării Curţii Constituţionale şi actele pe care aceaste le emite.

Capitolul I. Consideraţii generale

1.1. Originea controlului constituţionalităţii legilor în Republica Moldova

Aprecierea momentului instituirii controlului constituţionalităţii legilor în Republica Moldova reprezintă o problemă dificilă atât din punct de vedere teoretic, cât şi practic. O asemenea stare a lucrurilor în acest domeniu este determinată în mare parte de specificul evoluţiei constituţionalismului naţional.[11, p.439]

Dacă în unele state controlul constituţionalităţii legilor începe a fi aplicat încă la începutul sec. al XVII-lea, atunci în Republica Moldova o asemenea activitate începe a fi realizată abia în anii '20 ai secolului precedent, perioadă în care Basarabia era parte componentă a României (1918-1940). Anume în acest interval de timp în acest teritoriu, ca de altfel şi în restul României, s-a înregistrat controlul judecătoresc al consti¬tuţionalităţii legilor.

Printre altele, este recunoscut faptul că la acel moment România era printre primele ţări europene care a consacrat controlul judecătoresc al constituţionalităţii legilor.

Această consacrare porneşte de la adoptarea de către Parlamentul României (1911) a unei legi prin care se încălca dreptul de proprietate, fixat în Constituţia României din 1866. Constituţionalitatea acestei legi a fost contestată în tribunalul din oraşul Ilfov, care, ignorând faptul că Constituţia în vigoare la moment nu admitea soluţionarea unor astfel de cereri, şi-a asumat, totuşi, dreptul să examineze cererea şi să scoată hotărârea că legea atacată într-adevăr este neconstituţională. Această hotărâre a fost confirmată de Curtea de Casaţie a României, care a recu¬noscut oricărui judecător „dreptul de a decide dacă o lege contravine sau nu Constituţiei, în cazul în care este confruntat cu o astfel de cerere".[17, p.137]

Soluţia a fost preluată de Constituţia României din anul 1923 care consacra (art. 103) că „Numai Curtea de Casaţie în secţiuni unite are dreptul de a judeca constituţionalitatea legilor şi a declara inaplicabile pe acelea care sunt contrare Constituţiei". Constituţia mai stabilea că efectele unei asemenea decizii se extind numai asupra cazului judecat. Aceeaşi procedură a fost menţinută şi în Constituţia României din 1938 (art. 75).

În ce priveşte constituţiile de tip socialist care au fost aplicate pe teritoriul Republicii Moldova, acestea atribuiau Sovietului Suprem statutul de organ suprem al puterii de stat, căruia i se subordonau toate celelalte autorităţi publice. In virtutea acestui fapt controlul constituţionalităţii legilor era încredinţat parlamentului, considerându-se absurdă crearea unui organ special care ar fi supus controlului legile adoptate de „organul suprem al puterii de stat". Drept rezultat, în U.R.S.S. (şi în restul repub¬licilor unionale) controlul constituţionalităţii legilor era încredinţat Sovie¬tului Suprem, în Albania Prezidiului Adunării Naţionale, în România Marii Adunări Naţionale.

Astfel, Constituţia R.S.S.M. din anul 1978 stabilea (art. 107 alin. (4)) dreptul Prezidiului Sovietului Suprem de a exercita "controlul asupra respectării Constituţiei R.S.S. Moldoveneşti".

în urma unei revizuiri, Constituţia din 1978 a consacrat instituirea Comitetului pentru supraveghere constituţională. Conform art. 112, acest Comitet se alegea de către legislativ din rândul „specialiştilor în domeniul politicii şi dreptului" în următoarea componenţă: Preşedintele, vicepreşe¬dintele şi cinci membri ai Comitetului.[9, p.77]