Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Introducere

Într-un context general, evoluţiile din ultimii ani din cadrul Uniunii Europene au făcut ca statele membre să se confrunte cu dificultăţi în cadrul sistemelor lor naţionale, atât pe plan politic, social, economic, cât şi juridic.

Procesul de aplicare a dreptului Uniunii Europene ridică pentru state importante probleme legate de asigurarea transpunerii lui în viaţă, ceea ce a necesitat din partea organismelor UE parcurgerea procedurilor de avertizare, mergând până la adoptarea unor măsuri de constrângere împotriva statelor care refuză sau întârzie să transpună în legislaţia naţională prevederile de bază ale instrumentelor comunitare. Apropierea sistemelor de drept constituie şi astăzi un proces dificil, deoarece este bine ştiut faptul că dreptul este inevitabil legat de stat, iar elaborarea unui drept comun presupune, în mod firesc o autoritate care să-l unifice de natură să garanteze respectul şi aplicarea normelor cu valoare generală. [3.3. pag. 9]

Astfel, în procesul integrării dreptului unional în ordinea de drept a statelor membre Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este instituţia competentă, în acest sens reprezintă singura autoritate care, prin intermediul unei jurisprudenţe de drept a consacrat principiile fondatoare ale dreptului unional, precum şi integrarea acestora, prin intermediul normelor unionale în dreptul intern al statelor.

Întrucât normele procesuale diferă de la un stat la altul, este evident că aplicarea principiilor dreptului UE diferă în ceea ce priveşte mijloacele procesuale utilizate de la un stat la altul, în acest context Curtea de la Luxembourg a înţeles să acorde valoare de principiu acestor diferenţe, consacrând autonomia procedurală a instanţelor naţionale prin jurisprudenţa sa. Deşi armonizarea pe cale jurisprudenţială pare o misiune dificil de atins Curtea de Justiţie a stabilit pentru instanţele naţionale puncte de reper ce urmăresc asigurarea uniformă a dreptului UE pentru toate statele. [3.3. pag. 9]

Lucrarea de față, intitulată “Curtea de Justiție a Uniunii Europene” prezintă o analiză a Curții de Justiție a UE, atît din punct de vedere structural cît și din punct de vedere organizațional și funcțional. Lucrarea este structurată în trei capitole binedefinite.

Capitolul I, Curtea de Justiție - instituție a Uniunii Europene, prezintă informații despre formarea și evoluția Curții de Justiție, precum și despre componența, competențele și acțiunile care sunt judecate în fața Curții.

Capitolul II, poartă denumirea de Tribunalul de Primă Instanță, și cuprinde aspectele funcționarii și componenței Tribunalului de Primă Instanță.

Capitolul III, Tribunalul Funcției Publice, prezinta particularitățile componențiale si de funcționare a Tribunalului Funcției Publice.

Lucrarea se încheie cu o serie de concluzii, care determina nivelul evoluțional al CJUE, precum și importanța în cadrul instituțional al UE a acesteia.

Capitolul I. CURTEA DE JUSTIȚIE – INSTITUȚIE A UNIUNII EUROPENE

1.1. Înființarea și evoluția Curții de Justiție a Uniunii Europene

Contextul înfiinţării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este acela al constituirii Comunităţii Economice a Cărbunelui şi Oţelului.

Reprezentanţii statelor membre, prezenţi la negocierile privind semnarea Tratatului de la Paris vedeau în Curtea de Justiţie adevăratul organ de control al legalităţii actelor emise de Înalta Autoritate şi Consiliul special de Miniştri, venit să asigure în acelaşi timp echilibrul între aceste instituţii şi statele membre, de asemenea să garanteze inimixtiunea autorităţilor Comunităţii Economice a Cărbunelui şi Oţelului în domeniile care cad sub incidenţa suveranităţii statelor membre. [3.3. pag. 40 ]

Curtea de Justiţie a Comunităţii Economice a Cărbunelui şi Oţelului a fost înfiinţată prin Tratatul de la Paris, semnat în 18 aprilie 1951 şi intrat în vigoare la 23 iulie 1952. [2.1. pag. 120]

Curtea era formată din 7 judecători şi din 2 avocaţi generali. Şedinţa de deschidere a Curţii a avut loc în data de 10 decembrie 1952 în Luxembourg sub preşedinţia lui Massimo Pilotti.

Deşi prin semnarea Tratatelor de la Roma în 25 martie 1957 privind înfiinţarea Comunităţii Economice Europene şi Comunităţii Europene a Energiei Atomice, intrate în vigoare la 1 ianuarie 1958, numărul structurilor de integrare europeană a crescut de la unu la trei, cele trei comunităţi urmau să fie deservite din punct de vedere jurisdicţional de un singur organ, astfel a fost creată o Curte de Justiţie unică pentru cele trei comunităţi. [3.3. pag. 40]

Noua Curte de Justiţie Europeană a început să funcţioneze începând din 7 octombrie 1958, având 7 judecători din care unul era desemnat de Consilii iar ceilalţi şase de guvernele statelor membre. Aderarea unor noi state la Comunităţile Europene de fiecare dată a determinat schimbarea numărului judecătorilor şi avocaţilor generali, aceste schimbări fiind necesare atât pentru asigurarea unui judecător din partea fiecărui stat membru, cât şi pentru menţinerea numărului impar de judecători. [3.3. pag. 41]