Curtea Europeană a Drepturilor Omului

1. Curtea Europeana a Drepturilor Omului: un instrument multifunctional

dr. Bart Punt (Olanda)

Originile Conventiei si impactul acesteia în Europa de Est

Aceasta Conventie a fost semnata la Roma în data de 4 noiembrie 1950 si a intrat în vigoare în anul 1953. Preambulul acestei Conventii se refera la Declaratia Drepturilor Omului din 1948 a Organizatiei Natiunilor Unite, care – asa cum îi sugereaza si numele – nu este decât o declaratie, în sensul ca nu are nici un efect juridic pentru ca nu exista obligativitatea respectarii ei.

Pe de alta parte, Conventia Europeana prevede obligativitatea respectarii prevederilor sale. De fapt, aceasta Conventie a reprezentat unul dintre raspunsurile pe care Europa de Vest l-a avut în urma celui de al Doilea Razboi Mondial, în special la adresa ororilor regimului national-socialist, atât în teritoriile ocupate, cât si în alte zone. Obiectivul acestei Conventii a fost acela de a îngreuna aparitia regimurilor totalitariste prin instituirea – prin altele – a unei serii de drepturi fundamentale de care sa beneficieze cetatenii. De obicei, regimurile totalitare desconsidera aceste drepturi.

Si într-adevar, în cazul în care lasam la o parte procesele impartiale, descoperim ca multe procese în care Curtea Europeana a constatat încalcarea unuia dintre drepturile fundamentale implicau în mod neîndoios „abuzuri de putere” din partea autoritatilor. Si nu este o coincidenta faptul ca multe situatii de acest gen si-au avut originea în zone turbulente cum ar fi Irlanda de Nord sau Turcia, unde respectarea drepturilor omului poate fi foarte usor supusa unor presiuni.

Pe de alta parte, Conventia si jurisprudenta Curtii Europene ofera anumite criterii pentru obtinerea unui echilibru adecvat între interesele individuale ale cetatenilor si interesele colectivitatii (statul sau un alt organism public). Si un instrument important în acest sens este asa-numitul „test al proportionalitatii”.

Mai mult decât atât, eficienta acestei Conventii a crescut în mod semnificativ prin crearea unui mecanism de supervizare internationala. Forta motrice a acestui mecanism o constituie sesizarile si plângerile formulate de cetateni. Aceste sesizari si plângeri ofera Curtii Europene posibilitatea de a-si juca rolul de „supervizor international”. Sarcina Curtii Europene este aceea de a asigura respectarea angajamentelor asumate de catre statele semnatare ale Conventiei (Articol 19).

În Europa de Vest, Conventia a intrat în vigoare la opt ani dupa încetarea celui de al Doilea Razboi Mondial. Însa drepturile umane nu au constitui o problema în vremurile tulburi care au urmat celui de al Doilea Razboi Mondial doar în Europa de Vest, iar în Europa Centrala si de Est dupa 1990. Aceeasi situatie s-a produs si în vremuri la fel de tulburi si dupa revolutiile din Franta si de pe continentul american, în urma cu mai bine de 200 de ani.

Aceste conexiuni istorice în sine ofera o ilustrare a faptului ca ne aflam în fata unor probleme de importanta esentiala pentru societate. De asemenea, personal consider ca exista o paralela destul de semnificativa între pozitia Curtii Europene de la Strasbourg si cea a Curtii Supreme a Statelor Unite.

Curtea Suprema a Statelor Unite joaca si ea un rol de supervizare a respectarii drepturilor constitutionale ale cetatenilor din toate statele Americii, la nivel federal. Pe baza unui numar limitat de drepturi fundamentale, aceasta instanta a transpus în realitate o cantitate semnificativa de jurisprudenta dedicata drepturilor fundamentale. Hotarârile acestei Curti Supreme se refera la aspecte sociale vitale, cum ar fi pedeapsa cu moartea, avortul, etc.

Însa nu toate aspectele juridice diferite care îsi au originea în SUA merita urmate. Cu toate acestea, eu consider ca jurisprudenta dezvoltata pâna în prezent în baza Conventiei Europene exercita deja o influenta aproape similara în mare parte a statelor europene si cred ca – prin comparatie – acest fapt constituie o evolutie pozitiva. Principala critica ce poate fi adusa împotriva Conventiei rezida în chiar succesul ei: atât de multi cetateni au reusit sa-si sustina cauza în fata Curtii Europene de la Strasbourg, încât aceasta instanta este coplesita de volumul de lucru pe care îl are.

Cu toate acestea, acest fapt ilustreaza ca – în zilele noastre – în cadrul statelor membre ale Consiliului Europei, Conventia respecta dezideratele pentru care a fost creata, prin sprijinirea unui dialog public mai deschis si a unei utilizari mai obiective a prerogativelor publice. Pe lânga toate acestea, fara doar si poate Conventia are un efect armonizator în ceea ce priveste legislatia si practicile publice din cadrul respectivelor state membre. Si acesta este unul dintre obiectivele Conventiei, asa cum se arata si în preambul. Dupa cum se poate observa, preambulul considera ca „mentinerea si protejarea pe mai departe a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale” constituie un instrument de îndeplinire a unui obiectiv politic, adica a unei „mai bune unitati în rândul membrilor Consiliului Europei”.

În Europa de Vest, succesul Conventiei nu a fost imediat. Partial datorita si Planului Marshall al SUA, noi, cei din tarile vestice, am depasit destul de repede problemele economice cauzate de razboi, iar dupa 1945 institutiile noastre democratice si-au reluat activitatile de la nivelul la care ramasesera în anii 1939/40.

De fapt, în anii 50 si 60 Conventia Europeana nu prea avea valoare punctuala în Olanda. În perioada 1960-1996, Curtea Europeana a emis numai 10 hotarâri. Pe când eram avocat stagiar, în anii ‘70, invocarea prevederilor Conventiei era considerata – chiar si de catre unii avocati – ca fiind un subterfugiu al unui avocatel fara scrupule! Dar aceasta situatie s-a schimbat în momentul în care si Olandei i s-a transmis de catre Curtea Europeana ca unele dintre prevederile obligatorii sau practici judiciare din aceasta tara nu corespundeau Conventiei.