Curtea Europeană de Justitie

Curtea Europeană de Justitie este o instituţie jurisdictionala ce veghează la aplicarea dreptului comunitar, solutionand disputele dintre statele membre şi Comisia Europeană, dintre institutiile U. E., dintre persoane fizice şi juridice şi Uniune.Curtea Europeană de Justitie are misiunea de a asigura aplicarea, interpretarea şi respectarea dreptului comunitar pe întreg teritoriul Uniunii Europene.

Jurisdicţia care se realizează prin intermediul Curtii Europene de Justitie nu este una internationala, ci o jurisdictie interna a Uniunii Europene . Litigiile de competenta Curtii sunt cele în materie administrativă şi civila, aceasta neavând competente in materie penală.

Curtea de Justitie a Comunitatilor europene (CJE), ca de altfel toate celelalte institutii ale constructiei comunitare, este o creatie atipică 1 , atât în ceea ce priveste dreptul national cât si cel international. Aparitia şi dezvoltarea ei este în strânsa legatura cu aceea mai larga a proiectului european care a dus la existenţa Uniunii Europene, astfel cum o cunoaştem astăzi.

Încă din perioada lucrărilor pregătitoare - care urmau sa ducă la elaborarea Tratatului de la Paris instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (C.E.C.O.), cu largi puteri pentru organele acesteia, - partenerii prezenţi la negocieri au resimţit necesitatea unui organism învestit cu controlul legalităţii actelor emise de înalta Autoritate şi Consiliul Special de Miniştri - organe ale C.E.C.O. - care să asigure echilibrul între acestea şi statele membre, să garanteze neamestecul autorităţilor C.E.C.O. în aşa-numitul „domeniu rezervat al statelor membre” 2 . Din acest motiv, prin Tratatul institutiv semnat la Paris în 18 aprilie 1951 şi intrat în vigoare la 25 iulie 1952, a fost creată Curtea de Justiţie a CECO. Conform prevederilor din documentul fondator Curtea de Justiţie trebuia să asigure respectarea dreptului în interpretarea şi aplicarea tratatului şi a regulamentului de executare. Şedinţa de deschidere a Curţii de Justiţie, care a primit sediul la Luxemburg, a avut loc la 10 decembrie 1952 3 .

Ulterior, Tratatele de la Roma, care au instituit CEEA şi CEE, prevăd crearea a câte unei Curţi de Justiţie, cu acelaşi rol, în fiecare comunitate. Dar în paralel cu semnarea celor două tratate, la 25 martie 1957, a fost semnată şi „Convenţia relativă la unele instituţii comune Comunităţilor Europene”, care prevede ca cele trei Comunităţi Europene să aibă o Curte de Justiţie unică, care să îşi exercite atribuţiile stabilite de fiecare tratat, potrivit reglementărilor fiecăruia dintre ele.

Amploarea activităţii desfăşurată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a

determinat, pe de o parte, crearea în 1989 a unui Tribunal de Primă Instanţă, menit, în primul rând, să degreveze Curtea de unele cauze, iar pe de altă parte, de a oferi celor prejudiciaţi posibilitatea a două grade de jurisdicţie, în aşa fel încât drepturile lor să fie pe deplin recunoscute şi apărate 4.

1 Tudorel Ştefan, Introducere în dreptul comunitar, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 13.

2 Brînduşa Ştefănescu, Curtea de justiţie a comunităţilor europene, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,

Bucureşti, 1979, p. 34.

3 Ştefan Munteanu, Integrarea europeană. O perspectivă juridico-filosofică, Editura C.H. Beck, Bucureşti,

2006, p. 144.

4 Cristian Popa, Justiţia europeană. Dimensiuni, putere, perspective, Editura Concordia, Arad, 2007, p. 351.

Ulterior, în conformitate cu prevederile Tratatului de la Nisa, care a introdus un nou alineat (art. 225 A) în Tratatul Comunităţilor Europene, Consiliul, acţionând în unanimitate, pe baza unei propuneri primite din partea Comisiei, după consultarea Parlamentului European şi a Curţii, sau la solicitarea Curţii de Justiţie însăşi, poate crea complete de judecată pentru o audiere şi să determine, în primă instanţă, anumite categorii de acţiuni sau proceduri îndeplinite în domenii specifice. Astfel s-a ajuns ca, la data de 2 noiembrie 2004, prin Decizia Consiliului nr. 2004/752 din 2.11.2004, a fost reglementată instituirea Tribunalului Funcţiei Publice al Uniunii Europene, care se organizează şi funcţionează pe lângă Tribunalul de Primă Instanţă.

JUDECĂTORII

Curtea C.E.C.O. a fost compusă din 7 judecători. Judecătorii erau numiţi pentru o

perioadă de 6 ani, fiind înlocuiţi, parţial, la fiecare trei ani, o dată 3 şi o dată 4 dintre ei. Cei trei judecători ce urmau a fi înlocuiţi la finele primei perioade de trei ani (1953) au fost desemnaţi prin tragere la sorţi chiar de la numirea lor.

Noua Curtea care a început să funcţioneze începând din 07.10.1958, a avut 7

judecători dintre care unul era desemnat de Consilii iar ceilalţi şase de guvernele statelor

membre. Numărul judecătorilor s-a modificat odată cu aderarea de noi state la proiectul

european. Astfel, în 01.01.1973 odată cu intrarea în vigoare a tratatelor de aderare la CE a Angliei, Danemarcei şi Irlandei numărul judecătorilor s-a modificat de la 7 la 9, iar cel al avocaţilor generali de la 2 la 4. Aderarea Greciei la 01.01.1978 a adus numărul judecătorilor de la 9 la 11, iar cel al avocaţilor generali de la 4 la 5. Următorul val, format din Spania şi Portugalia, ce au aderat începând din 01.01.1986, a atras majorarea numărului judecătorilor de la 11 la 13 şi a avocaţilor generali de la 5 la 6. Din 01.01.1995, când în uniune au intrat Suedia, Austria şi Finlanda, numărul judecătorilor a crescut la 15, iar cel al avocaţilor generali la 9. Odată cu lărgirea Uniunii de la 1 mai 2004, care a adus 10 noi state membre, s-a ajuns ca CEJ aibă în prezent în componenţa sa 25 judecători asistaţi de 9 avocaţi generali. În prezent, după ce şi România şi Bulgaria a aderat la Uniune la 1.01.2007, Curtea cu este compusă din 27 judecători şi 8 avocaţi generali.

Judecătorii nu sunt numiţi de către Consiliu, ci de către statele membre care se pun de acord asupra acestora 5 . Mandatul lor s-a păstrat ca la începuturi, respectiv pe o durată de 6 ani. Din 3 în 3 ani are loc o reîmprospătare a corpului de judecători 6 .

Pentru a putea fi aleşi într-o asemenea funcţie, candidaţii trebuie să întrunească acele calităţi cerute pentru cele mai înalte funcţii juridice în statele membre sau să fie jurişti de recunoscuta competenţa în ţara lor. De asemenea, ei trebuie să dispună şi de calităţi morale deosebite materializate în integritate şi independenţă (Tratatul CEE, art.167).