Curtea Penală Internațională

1. Noţiuni introductive.

Concepţia statului modern determină divizarea fenomenelor economice, sociale şi politice într-o strânsă dependenţă, pentru apărarea valorilor esenţiale ale societăţii. Viaţa socială, cu diversele sale fenomene

şi acţiuni cauzale nu poate exista în cazul în care nu se instituie un sistem de

apărare împotriva manifestărilor determinate de motive şi scopuri individuale care o pun în pericol 1. Astfel, în actuala etapă istorică, protecţia şi promovarea drepturilor omului şi a libertăţilor sale fundamentale reprezintă o preocupare importantă a tuturor statelor civilizate ale lumii. Prin încălcarea repetată a drepturilor omului şi, mai ales, a dreptului la viaţă, de către persoanele care se află în importante funcţii, a fost necesar a se înfiinţa un tribunal internaţional penal al cărui scop să fie pedepsirea crimelor internaţionale.

În anul 1877, juristul elveţian Gustav Moynier a conceput organizarea unei Jurisdicţii criminale internaţionale pentru represiunea crimelor comise împotriva dreptului ginţilor 2; competenţa tribunalului avea ca obiectiv judecarea crimelor de război comise prin încălcarea dispoziţiilor Convenţiei de la Geneva din 1864. Dispoziţiile art. 227 din Tratatul de la Versailles prevedea înfiinţarea unui tribunal special format din cinci judecători, care proveneau din ţările victorioase în război 3 pentru a judeca pe Wilhelm al II-lea de Hohenzolern, împăratul Germaniei (ţară învinsă în război), vinovat de „ofensă adusă moralei internaţionale” şi „forţei sfinte a tratatelor”.

În anul 1920, în cadrul Societăţii Naţiunilor, Comitetul de jurişti constituit

de Consiliul Ligii Naţiunilor a întocmit un proiect de organizare a unei Înalte Curţi de Justiţie Internaţională, separată de Curtea Permanentă de Justiţie Internaţională, competentă de a judeca crimele împotriva dreptului ginţilor deferite de Adunarea sau de Consiliul Legilor. Adunarea a decis că ideea unei jurisdicţii penale internaţionale este prematură. Juristul român Vespasian Pella a întocmit în anul 1928 un proiect de Statut 4 al unui tribunal penal internaţional, acest Statut fiind aprobat de Asociaţie 5. Apreciind ideile lui V. Pella, care, în anul 1934 a propus crearea unei Curţi Penale Internaţionale, remarcabilul jurist Iulian Poenaru considera că „putem afirma fără teamă de a greşi că ideile, concepţiile şi atitudinea înaintată ale

1 A se vedea Iancu Tănăsescu, Drept penal. Partea generală, vol. I, Editura Ins, Craiova, p.5

2 Tribunalul urma a fi compus din 5 membri, dintre care 2 numiţi de beligeranţi şi 3 de statele neutre

3 Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franţa, Italia, Japonia

4 Statutul prevedea înfiinţarea unei camere criminale în cadrul Curţii Permanente de Justiţie

Internaţională, din cadrul Societăţii Naţiunilor

5 A se vedea Dumitru Diaconu, Curtea penală internaţională. Istorie şi realitate, Editura All Beck,

Bucureşti, 1999, p. 4-5

lui Vespasian Pella, benefice întregii omeniri, şi au sursa în inteligenţa nativă şi în sclipirile de geniu ale poporului român , al cărui prestigios ambasador a fost pe toate meridianele şi paralelele globului pămâtesc” 6.

În manualul universitar, intitulat Dreptul internaţional penal, Vasile Creţu a precizat: „Crearea unei jurisdicţii penale internaţionale apare ( ) indispensabilă pentru ca încriminarea infracţiunilor internaţionale să nu rămână un simplu demers teoretic şi pentru a se evita ca sancţionarea celor ce încalcă legea internaţională să depindă în cea mai mare parte de guvernele unor state care inspiră sau patronează asemenea încălcări ori de interese politice conjuncturale exterioare actului de justiţie. Ea condiţionează într-o anumită măsură existenţa însăşi a dreptului internaţional penal şi realizarea justiţiei penale internaţionale” 7. Analizând dezbaterile purtate în cadrul O.N.U., Dumitru Mazilu afirma, în tratatul Dreptul păcii, că „Preocupările şi poziţiile exprimate sunt o expresie a hotărâii statelor de a acţiona cu toată fermitatea pentru combaterea acestor crime şi promovarea unor

relaţii paşnice în toate zonele şi regiunile lumii” 8.

Instanţele internaţionale ad-hoc sunt: Tribunalul militar internaţional de la Nurnberg; Tribunalul militar internaţional de la Tokio; Tribunalul internaţional pentru fosta Iugoslavie; Tribunalul internaţional pentru Ruanda.

Conferinţa diplomatică a O.N.U. a adoptat, la Roma, pe data de 17 iulie 1998, Statutul 9 Curţii Penale Internaţionale (CPI). Printre invitaţi au fost prezenţi preşedintele Italiei, care a subliniat că „prin crearea Curţii internaţionale orice stat trebuie să ştie că există un judecător exterior suprem care veghează, subliniind astfel menirea Curţii de a apăra şi garanta respectarea legalităţii internaţionale”, şi secretarul general al O.N.U., Kofi Annan. Dintre cele 160 de state care au participat la Reuniunea de la Roma, 120 au votat pentru adoptarea Statutului (inclusiv România), şapte au votat împotriva, 21 s-au abţinut şi alte 12 nu au participat la vot. CPI este un organ de justiţie permanent de lucru al cărui scop este descoperirea, reţinerea, intentarea acuzării si condamnarea persoanelor care au săvârşit crime grave împotriva dreptului omului.