Cutuma este un mecanism de autoreglare socială

Ideea de dreptate își creează încă din cele mai îndepărtate vremuri loc de cinste, prinzând rădăcini trainice în comunitățile de oameni,și făcându-și resimțită prezența încă de la cea mai restrânsă formă a acestor comunități.Aumite realități sociale dau naștere treptat unor variate situații juridice, ale căror soluții au fost păstrate mai întâi prin intermediul tradițiilor și obiceiurilor (cutumelor) și mai apoi a legilor,devenind astfel surse de drept.

Izvoarele sau sursele dreptului sunt manifestări ale relațiilor sociale care generează norma juridică,indiferent de natura ei.Doctrina,abordînd acest subiect,menționează totdeauna că izvoarele dreptului pozitiv sunt de două feluri: materiale și formale.

Cutuma este considerată ca fiind cel mai vechi izvor al dreptului ,iar o definiție general valabilă in orice sistem juridic se referă la o regulă nescrisă,dar cu caracter obligatoriu pentru subiectele de drept.Caracterul nescris al cutumei constituie trăsătura care o distinge de izvoarele scrise ale dreptului. Deși cutuma reușește să „supraviețuiască” de-a lungul timpului numeroaselor schimbări, atât de mentalitate cât și de practici, dar și cursului evolutiv al umanității în genere, acesteia îi este totuși știrbită o parte din calitate și importanță.

Având în vedere importanța monumentală a cutumei ți longevitatea ei, dar mai ales amprenta pusă asupra domeniului dreptului, este foarte important studiul acesteia.Unii cercetători stabilesc două etape : prima ar reprezenta studiul folclorului juridic ți a doua studiul obiceiurilor juridice care există în evoluția istorică a unei comunități etnice.(...) Deducem că ar trebui să se întreprindă inițial un studiu al conținutului juridic existent în folclor,adică în obiceiuri, datini și tradiții, un fel de studiu analitic,și după aceea, să constituie concepții,principii ale experienței juridice.

Cutuma se constituie după anumite reguli, anumite elemente definitorii (caracterul de practică generală,relativ îndelungată și repetată,considerat de subiectele cărora li se adresează ca exprimând o regulă de conduită cu forța juridică obligatorie-opinio juris sive necessitatis) , ce trebuie îndeplinite, reguli precum repetarea constantă a unor acte, insoțite de un sens, fie chiar obscur, dar adânc și puternic, de obligativitate. Simpla repetare a unor acte sau fapte nu le poate ,bineînțeles,declara pe acestea ca fiind cutume, lucru ce sugerează faptul că această regulă nu este îndestulătoare pentru a putea acorda titlul de „cutumă”, deoarece în numeroase exemple din cotidian putem detecta anumite anomalii,dacă ar fi să ne ghidăm după această regulă singulară. Există spre exemplu, în rândul regulilor de conduită personală, bunele maniere, „predate”,transmise si repetate constant ,din generație în generație