Decizia CCR nr 17 din 2015 privind legea securității cibernetice

Consideraţii introductive

Apariţia noilor tehnologii cât şi dezvoltarea alternativei electronice şi informatice au generat, pe lângă avantaje şi o serie de riscuri asociate. Atacurile informatice au devenit din ce în ce mai frecvente atât asupra infrastructurilor cibernetice aparţinând instituţiilor fundamentale ale statului cât şi asupra organismelor publice sau private.

Astfel, in 2010, Administraţia Prezidenţială elaborează "Strategia Naţională de Apărare" în care, pentru prima dată într-un astfel de document, se inserează un capitol privitor la securitatea cibernetică şi nevoia unui grad sporit de securitate în acest domeniu: "creşterea numărului şi gradului de utilizare a serviciilor electronice cere un grad de securizare avansat, având în vedere că atacurile informatice devin tot mai frecvente şi mai complexe. Drept urmare, se impune dezvoltarea accelerată a CERT-RO... ca obiectiv tactic în creşterea capabilităţilor româneşti de răspuns la incidentele de securitate din domeniul informatic" .

Atacurile cibernetice au evoluat surprinzător iar ameninţarea cibernetică a devenit una dintre cele mai dinamice ameninţări actuale la adresa securităţii naţionale. Cu certitudine România este vizată de entităţi ostile active în mediul virtual. În aceste condiţii, prin H.G. nr. 271/2013 se aproba Strategia de securitate cibernetică a României. Aceasta are ca scop menţinerea unui mediu virtual sigur iar ca obiectiv prevenirea şi contracararea ameninţărilor, vulnerabilităţilor şi riscurilor la adresa securităţii cibernetice a României şi promovarea intereselor, valorilor şi obiectivelor naţionale în spaţiul cibernetic .

În lipsa unui act normativ, România nu va putea preveni şi contracara acţiuni derulate în spaţiul cibernetic precum spionajul cibernetic, terorismul cibernetic şi criminalitatea informatică. De altfel, ţara noastră nu îşi va putea armoniza demersurile în domeniul securităţii cibernetice cu cele ale partenerilor din NATO şi UE.

Având în considerare aceste aspecte, în 2014 Guvernul României înaintează Camerei Deputaţilor un proiect de Lege privind securitatea cibernetică a României, proiect ce va fi adoptat de Parlament şi va deveni Legea 580/2014, asupra căreia vom avea o părere critică în cele ce urmează.

Capitolul 1. Aspecte privind Curtea Constituțională a României

1.1. Condiţiile creării Curţii Constituţionale

Odată cu apariţia Constituţiei în lume, ca lege fundamentala şi incontestabilă, caracterizată prin supremaţie şi aşezarea sa în vârful ierarhiei juridice, corelată cu funcţionarea democratică a puterilor publice, statul de drept, exigenţa protecţiei libertaţilor cetăţeneşti, dar şi cu situaţiile de încălcare prin legi a normelor sale, a impus crearea unei instituţii a controlului de constituţionalitate. S-a născut astfel funcţia sa, controlul, care a declanşat găsirea unei autoritaţi, un organ politic sau de stat căruia să-i revină exercitarea acestei prerogative.

Găsirea unei soluţii în ceea ce priveşte organul căruia să-i revina atribuţiile de control a Constituţiei a aflat mai multe dificultăţi, căci problema era tocmai controlul asupra actelor Parlamentului, autoritatea împuternicită direct de popor.

S-au oferit doua soluţii, ca legea să fie lăsată în afara vreunui control, şi astfel Parlamentul urma sa aibă posibilitatea de a manifesta o putere absolută şi nelimitată, ceea ce ar contravine separaţiei puterii in stat; sau crearea unei ”autorităţi” care să valorifice supremaţia Constituţiei.

De asemenea se punea şi problema dacă autorităţile clasice, legislativul, executivul sau judecătorescul sunt competente de a înfăptui controlul constituţionalităţii legilor. Însa s-a ajuns la concluzia că o încrediţare a funcţiei de control unei autorităţi statale, care îndeplinesc scopurile şi funcţiile lor clasice în sistemul de stat, duce la riscul de a afecta separaţia puterilor în stat. Ca adaos la funcţiile tradiţionale, ar duce la denaturare echilibriului dintre legislativ, executiv şi judecătoresc.

De aceea, cu timpul s-a impus controlul jurisdicţional unei autorităţi special instituite. Această autoritate nu este şi nici nu trebuie să fie o altă putere de stat, ci tocmai expresia colaborării şi a controlului reciproc dintre autorităţile clasice.

Profesorul Louis Favoreau, un incontestabil în domeniul juridic, precizează existenţa a doua modele în ceea ce priveşte autorităţile competente să înfăptuiască controlul constituţionalităţii, modelul american şi modelul European .

Modelul european, numit şi Kelsian, după numele lui Hans Kelsen, s-a dezvoltat îndeosebi după al II-lea război mondial şi constă în încredinţarea controlului constituţionalităţilor legilor unor jurisdicţii specializate şi distincte.

Se consideră că jurisdicţia se situează în afara puterilor statale, dar care este un garant al separaţiei puterii în stat. Astfel, jurisdicţia este creată pentru a se ocupa special şi exclusiv de contenciosul constituţional, situată în afara sistemului jurisdicţional ordinar şi independentă de acesta şi de puterile publice.

Un important interes îl prezintă controlul judecătoresc din S.U.A. Deşi Constituţia S.U.A nu a atribuit Curţii Supreme dreptul de control al constituţionalităţii legilor, aceasta şi-a arogat dreptul de a decide asupra constituţionalităţii legilor prin una din cele mai îndrăzneţe decizii, dată în celebra afacere Marbory versus Madison in 1803. Această decizie poate fi considerată actul de naştere al “modelului american”, ce a fost receptat în timp şi de alte state, chiar şi europene.

În concluzie, se consideră că cea mai pertinentă soluţie este încredinţarea controlului constituţionalităţii legilor unei autorităţi competente, specializate, unei Curţi Constituţionale, situată în afara sistemului jurisdicţional ordinar şi independentă de acesta si de puterile publice.