Declarația fiscală

I. Consideraţii generale

Procedura fiscală este esenţială pentru punerea in aplicare a dispoziţiilor de drept cuprinse in Codul fiscal şi reglementând impozitul pe profit, impozitul pe venit etc. Ea trebuie să constituie o procedură simplă şi rapidă prin care se stabilesc veniturile fiecărei persoane fizice sau juridice, precum şi modul de incasare a acestora şi modalităţile prin care contribuabilii pot să-şi apere interesele. Dreptului de control al statului sau celui de executare a celor care nu respectă dreptul material fiscal trebuie să li se opună, prin asigurarea unui echilibru, dreptul de apărare al contribuabilului împotriva unor impuneri excesive sau injuste, toate acestea reprezentând in ultimă instanţă eficienţa unei proceduri fiscale. Codul de procedură fiscală reprezintă un cadru legal unitar pentru procedura de administrare a impozitelor şi taxelor şi care reglementează în primul rând drepturile şi obligaţiile părţilor din raporturile juridice fiscale, dar şi norme de bază pentru fiecare funcţie principală a administrării. Aşa cum este definită funcţia de administrare a impo¬zitelor, taxelor, contribuţii lor şi a altor sume datorate bugetului consolidat, aceasta cu¬prinde ansamblul activităţilor desfăşurate de organele fiscale În legătură cu înregistrarea fiscală, declararea, stabilirea, verificarea şi colectarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, precum şi soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale.

Codul de procedură fiscală este de interes şi aplicabilitate generală datorită, in primul rând, obligaţiilor care intră in sfera sa de aplicare: impozitele şi taxele datorate bugetului de stat, inclusiv cele provenind din drepturi vamale, impozitele şi taxele datorate buge¬telor locale, creanţele provenind din contribuţii, amenzi şi alte sume datorate bugetului asigurărilor sociale, precum şi celelalte creanţe provenind din sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat.

Guvernul a adoptat norme metodologice În aplicarea Codului de procedură fiscală.

Normele metodologice cuprind, în principal, reglementări de natură să expliciteze pre¬vederile legale ale Codului de procedură fiscală şi să stabilească modalitatea de punere in aplicare a acestora, limitându-se strict la cadrul legal impus de acestea. La elaborarea nor¬melor metodologice s-au avut în vedere şi modificările şi completările aduse în procesul legislativ de aprobare de către Parlament, prin lege, a O.G. nr. 92/2003, dar şi principiul evitării paralelismelor legislative.

În aplicarea prevederilor legislaţiei fiscale, interpretarea reglementărilor trebuie să respecte voinţa legiuitorului, aşa cum este exprimată în lege. În cazul În care, eludându-se scopul legii fiscale, obligaţia fiscală nu a fost stabilită ori nu a fost raportată la baza de impunere reala, obligaţia datorată şi, respectiv, creanţa fiscală corelativă vor fi cele legal determinate de organele fiscale.

Existenţa comunităţilor umane organizate social, a statelor, generează nevoi publice generale, care exced nevoile fiecărui individ in parte. Acoperirea acestor nevoi publice necesită un efort colectiv din partea membrilor societăţii, care sunt chemaţi să contribuie din veniturile lor la constituirea resurselor financiare publice.

Economic, ne aflăm În fata unui proces de redistribuire de venit naţional in folo¬sul Întregii societăţi.

Din punct de vedere juridic, aceste sarcini sociale ale persoanelor de a contribui, potrivit veniturilor, averilor sau consumului realizat, la constituirea resurselor finan¬ciare publice, reprezintă obligaţii legale stabilite in mod unilateral.

Dreptul statului de a reglcmenta perceperea de impozite a fost interpretat şi explicat în doctrină in forme diverse.

Faptul că la inceput, impozitul era datorat şi plătit numai de popoarele cucerite şi era considerat semnul supunerii acestor popoare, exprima o concepţie primară despre impozite, potrivit căreia obligatia de a plăti impozite era dezonorantă pentru cetăţenii liberi şi aparţinea numai localnicilor din provinciile sau regiunile cucerite.

O altă concepţie primară a fost exprimată În Franţa Începutului de evului mediu, plitica fiind ca impozitul reprezenta "ajutorul" plătit de cetăţeni la cererea regelui, pentru asigurarea resurselor unor nevoi publice.