Delicvența Juvenilă

INTRODUCERE

Interesul pronunţat în raport cu delicvenţa juvenilă nu este deloc întîmplător, fenomenul respectiv se caracterizează printr-un grad sporit de periculozitate,acest fapt are un impact nefast asupra vieţii sociale şi juridice a societăţii determină stagnarea dezvoltării activităţii criminologice de aceia se utilizează diverse masuri de corectare şi profilaxie în legatură cu prevenirea delicvenţei juvenile.

Măsurile de corectare şi profilaxie a delicvenţilor minori reprezintă acele masuri care contribuie la reeducarea minorilor ce au loc în procesul criminologic,de aceea v-om face referinţă la următoarele măsuri de corectare cum ar fi:munca condamnaţilor, instruirea generală şi profesională,munca educativă. Fiecare minor care prestează o muncă trebuie să aibă dreptul la o remuneraţie echitabilă. Interesele minorilor şi ale pregătirii lor profesionale nu trebuie subordonate scopului de a aduce profituri instituţiei de detenţiune sau unei terţe părţi .Mulţi infractori minori datorită condiţiilor în acre au crescut nu au reuşit sa absolve şcoala generală sau profesională,unii dintre ei nereuşind să termine nici cele patru clase elementare.Aceasta înseamnă totodată un serios handicap în pregătirea profesională şi în orientarea comportării sociale .De aceia în materia executării acestor măsuri educative,problema şcolarizării dobîndeşte o importanţă deosebită.

Recuperarea socială a condamnaţilor minori rămîne scopul suprem al orcăror sistem penal executiv .Astăzi foarte frecvent minorii delicvenţi fac relatări de tipul :”viitorul este pra nesigur pentru a-mi face proiecte serioase”sau „timpul pierdut nu-mi piermite sa mă mai fac om de treabă”

Criminologul german F.LIST a conchis „Cu cît este mai tînăr condamnatul privat de libertate,cu atît mai mare este posibilitatea că el va repeta actul delincvent”.

Aspecte psihosociale ale prevenirii şi profilaxiei delicvenţei juvenile

Delicvenţa reprezintă unul dintre tipurile fenomenului de devianţă cu mari implicaţii pentru individ şi societate. Dreptul penal dă o definiţie clară actului delincvenţial, punând accentul în definirea acestuia pe caracterul socialmente periculos al faptei şi pe vinovăţie în săvârşirea ei.

În definirea delicvenţei se consideră că este util să se pornească de la conceptul de maturizare socială care are ca element definitoriu capacitatea individului de a menţine un echilibru dinamic între interesele sale şi interesele societăţii,între nevoile şi aspiraţiile sale şi proiectele societăţii. Din această perspectiva, delicventul apare ca un individ cu o insuficienţă, maturizare socială, şi cu dificultăţi de integrare socială,care intră în conflict cu cerinţele unui anumit sistem valorico-normativ,inclusiv cu normele juridice

Delicventul nu reuşeşte sa-şi păstreze conduita în mod activ şi dinamic la cerinţele relaţiilor interpersonale din mediul uman respectiv,datorită unui deficit de socializare,determinat pe perturbarea sau insuficienţa proceselor de asimilare a cerinţelor şi normelor mediului sociocultural şi a proceselor de acomodare la acesta prin acte de conduita acceptabile din punct de vedere social-juridic. Delicvenţa apare,deci,ca o tulburare a structurării raporturilor sociale ale individului,tocmai datorită insuficienţei maturizării sociale.

Luând în considerare că maturizarea socială a individului suferă influenţa nemijlocită a relaţiilor interpersonale şi a climatului socio-afectiv existent între microgrupurile în care trăieşte şi se dezvoltă (familie, şcoală,grup de prieteni, grup de munca),cauzele insuficienţei maturizării sociale a unor indivizi trebuie căutate în perturbarea acestor relaţii şi în carenţele educative şi socioafective din grupurile respective. R.Mucchielli, elaborând teoria disociabilităţii,pune accentul pe o serie de factori psihosociali în explicarea delicvenţei juvenile.