Delimitarea aplicării dreptului pe coordinatele timp-spațiu și persoane

1. Privire generală

Elaborarea normelor juridice nu are, evident, un scop în sine, ele fiind destinate să acționeze efectiv asupra raporturilor sociale pe care le reglementează. Expresia „acțiune a normei” are în acest context înțelesul juridic de „a produce efecte de drept” sau acela de „a fi aplicabilă”. Problema acțiunii, adică a aplicabilității lor concrete este legată de câteva condiții și anume: de determinarea momentului de la care începe să-și producă efectele acea normă; de determinarea duratei în timp a acestor efecte; de determinarea limitelor teritorial-administrative (adică „spațiul”) în care își produc efectele și, respectiv, determinarea categoriilor de persoane care intră sub incidența lor sau, după caz, sunt exceptate de la efectele acestora. De aceea, norma juridică elaborată trebuie evaluată și din perspectiva celor trei situații sau ipostaze ale acțiunii sale: în timp, în spațiu și asupra persoanelor.

2.Aplicarea dreptului în timp (sau acțiunea normelor juridice în timp)

1). Noțiuni generale

Timpul normei juridice definește durata acesteia, respectiv perioada în care aceasta produce efecte juridice.

Una din principiile fundamentale ale dreptului stabilește că norma juridică produce efecte de drept atâta timp cât este în vigoare. De aici concluzia că, în principiu, normele juridice nu sunt nici retroactive, adică nu se aplică unor fapte săvârșite înainte de intrarea lor în vigoare, și, nu sunt nici ultraactive adică nu se aplică faptelor săvârșite după ieșirea lor din vigoare. Deci, normele juridice produc efecte nu pentru trecut ci pentru viitor. Succesiunea în timp a normelor juridice a impus un set de reguli care să guverneze acțiunea lor. Din acest punct de vedere au relevanță juridică: momentul intrării în vigoare, ieșirii din vigoare și perioada acționării normei juridice.

În legătură cu primul aspect, cel al intrării in vigoare a normei juridice, acest moment este legat de data publicării în „Monitorul Oficial”, când se aduce la cunoștința publică, sau de data prevăzută în textul ei ( art. 78 din Constituție).

În sistemul nostru de drept, legea intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României,Partea I.

Astfel, prin art. 78 din Constituție, legea se publică în Monitorul Oficial și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei. Legiuitorul constituant a făcut, astfel, distincție între momentul publicării legii și momentul intrării acesteia în vigoare, stabilind că aceste momente diferă, tocmai pentru a oferi destinatarilor legii o garanție în plus cu privire la stabilitatea cadrului normativ, noile legi sau evenimentele legislative neputând fi anticipate de către destinatarii legii, încât aceștia să își poată regla conduita într-un interval rezonabil de timp. Termenul de 3 zile se calculează pe zile calendaristice.

Pot exista acte normative care să intre în vigoare pe anumite părți, titluri, capitole sau chiar unele dispoziții din cuprinsul lor, la date diferite. Acest lucru însă legiuitorul trebuie să-l prevadă în mod expres.

Este situația acelor acte normative în care scrie într-un articol, de regulă final o altă dată de intrare în vigoare: după trecera unei perioade de timp (30 de zile, 3 luni) sau la data exactă (1 decembrie 2017 de exemplu).Dacă nu există o astfel de mențiune legea va intra în vigoare la data publicării ei.

O altă excepție reprezintă dispoziția art.115 alin.5 din Constituție și anume: „Ordonanța de urgență intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgență la Camera competentă să fie sesizată și după publicarea ei în Monitorul Oficial al României”

Norma juridică, din momentul intrării sale în vigoare, guvernează relațiile sociale pe care le reglementează, respectarea ei fiind obligatorie. Nu se admite scuza ignoranței, a sustragerii de la prevederile sale pe motiv de necunoaștere sau cunoaștere inexactă, pentru că, în această materie funcționează prezumția absolută a cunoașterii normelor juridice în baza căreia, toți destinatarii lor trebuie să le cunoască și să se supună lor.

De la această regulă se cunosc două excepții: prima este când o parte a teritoriului țării este izolat din motiv de forță majoră, astfel că necunoașterea unui act normativ se datorează unor motive obiective și a doua când în domeniul raporturilor de drept privat (în materia convențiilor), când o persoană încheie un contract, fără să cunoască dispozițiile legale și consecințele pe care norma juridică le face să decurgă din contractul respectiv. În acest caz, există proprie eroare de drept care viciază voința și dă posibilitatea celui în cauză să ceară anularea actului juridic de voință încheiat

Normele juridice ies din vigoare, adică își încetează acțiunea prin următoarele modalități: abrogarea,ajungerea la termen, decăderea sau desuetudinea.

În ce privește diversele forme de ieșire din vigoare a normelor juridice, este necesar să divizăm întregul sistem de norme juridice, după acțiunea lor în timp, în două grupe, și anume:

1) când durata în timp a legilor nu a fost limitată și atunci încetarea acțiunii lor are loc prin una din formele abrogării;

2) când durata în timp a normei juridice este limitată și atunci norma juridică își încetează acțiunea prin expirarea termenului, fără a fi nevoie de vreo constatare sau decizie specială în acest scop.