Delincventa Juvenila

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Delincventa Juvenila.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 16 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

Problematica delincvenţei juvenile a intrat tot mai mult in vizorul cercetătorilor, datorită amplorii pe care acest fenomen l-a luat în ultimele decenii. Tot mai mulţi minori sfârşesc în centre de reeducare sau reabilitare, ca urmare a unei multituni de factori, dintre cei mai diverşi, mergând de la eşecul familei ca suport şi model pentru copilul în formare, până la cazuri grave de abuz fizic, verbal şi emoţional , dar şi utilizarea conştientă si inumană a minorilor de catre semenii lor adulţi, ca punct de sprijin în actele lor infracţionale, în vederea prevenirii propriei trageri la răspunderi de catre sistemul de justiţie.

Desemnând ansamblul abaterilor şi încălcărilor de norme sociale, sancţionate penal, săvârşite de minori , delicvenţa juvenilă constituie un fenomen social complex şi grav prin consecinţele sale negative, nu numai pentru comunitate, dar şi pentru destinul ulterior al tânărului.

Conceptul de „delicventa juvenila“ cuprinde doua notiuni distincte, si anume conceptul de „delicventa“ si cel „juvenil“. Desi ambii termeni au intrat in limbajul comun si par sa aiba semnificatii bine determinate si univoce, ei sunt folositi adesea cu intelesuri diferite, nu numai in vorbirea curenta, ci si in limbajul stiintific. Lipsa unei definitii unitare si unanim acceptate constituie o sursa de confuzii care pot distorsiona rezultatele investigatiilor criminogene. Termenul de „delicventa juvenila“ nu este intalnit nici in legislatia penala din tara noastra, nici in dreptul pozitiv din alte tari. El este o creatie a doctrinei penale si teoriilor criminologice sau sociologice, in incercarile lor de a grupa o serie de infractiuni in functie de criterii de varsta, considerandu-se in mod justificat, ca faptele penale prezinta o serie de particularitati determinate de nivelul de maturitate biologica si cu precadere mintala a subiectului activ al infractiunii.

Conceptul de „delicventa juvenila“ este sinonim in anumite limbi cum sunt italiana, germana si franceza, cu notiunea de „criminalitate juvenila“ : criminalita giovanile, criminalité juvénile, jugendkriminalitat. Cu toate acestea, la origine, si anume in limba latina, aceste cuvinte aveau intelesuri diferite. Verbul „delinquere“ avea acceptia de „a gresi“, „a scapa din vedere“, „a lipsi“, in timp ce prin „crimen“ se intelegea „crima“ la care se asociau semnificatiile de „acuzare“, „imputare“, „pricina a unui rau“.

Noţiunea de delicvenţă juvenilă, desemnează ansamblul abaterilor şi încălcărilor de norme sociale, sancţionate juridic, săvârşite de minori.

Ca fenomen social, delicvenţa juvenilă este o formă de manifestare a conduitei deviante şi de aceea este absolut necesar a şti de unde începe şi unde se sfârşeşte devierea de conduită, a o delimita de normalitate şi a o diferenţia de stările morbide învecinate. Prin conduită înţelegem expresia exterioară a raporturilor dintre individ şi mediul ambiant, a echilibrului pe care individul îl realizează în procesul dinamic de integrare în viaţa socială şi care este obiectivat, de regulă, într-un sistem de acţiuni supuse unei aprecieri morale. Devierile de conduită sunt forme de dezechilibru psihic sau de echilibru parţial care implică modificări ce predomină în sfera emoţional-volitivă a personalităţii, ca urmare a unor structuri morbide de natură socio-genă sau a unor tulburări morfo-funcţionale ale activităţii creierului, reflectate în atitudinea persoanei faţă de lucruri, faţă de societate şi faţă de sine.

Între aceste devieri de conduită se înscrie şi delicvenţa juvenilă, un fenomen complex care defineşte ansamblul conduitelor aflate în conflict cu valorile ocrotite de norma penală. Din punct de vedere strict juridic , acest fenomen caracterizează încălcarea normelor care reflectă cerinţele oricărei forme de convieţuire umană (limitarea libertăţii personale, adaptarea adecvată la mediul social, concordanţa dintre atitudinile individuale şi cerinţele sociale etc.).

Dreptul penal da o definitie clara actului delincvential (infractiune) punand accent pe caracterul socialmente periculos al faptei si pe vinovatie in savarsirea ei. Infractiunea este o fapta care prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si incriminata de legea penala. Raportarea la norme reprezinta mai mult un criteriu de „clasare”, intrucat nu expliciteaza cauzele comportamentului deviant, ci doar il discrimineaza de comportamentul normal, socialmente acceptabil.

Absenţa unor criterii adecvate generează o serie de ambiguităţi în definirea delicvenţei juvenile, această noţiune înglobând o multitudine de conduite, condiţii şi situaţii de viaţă nu întotdeauna legate între ele, dar aduse la un numitor comun prin utilizarea normativului penal. Desemnând, în general, conduitele morale inadecvate ale tinerilor care n-au împlinit încă vârsta majoratului, termenul de delicvenţă se aplică la diferite forme de comportament şi la categorii eterogene de minori: cei care transgresează legea (delincvenţii în sensul restrâns al termenului), cei abandonaţi de părinţi sau educatori şi care se integrează în anturaje nefaste potenţial delicvente, cei care au fugit de la domiciliu sau din mediul şcolar ca urmare a aplicării unor sancţiuni aspre, brutale, cei care au nevoie de protecţie şi de îngrijire pentru diferite motive (decesul părinţilor, dezorganizarea familiei, manifestarea unor tulburări de comportament).

Fisiere in arhiva (1):

  • Delincventa Juvenila.doc