Delincvența juvenilă și familia ca factor determinant

1. Noțiuni introductive

Noțiunea de delincvență juvenilă apare cu scopul de a grupa infracțiunile în funcție de vârsta infractorului, noțiunea avandu-și originea în doctrina penală, în teorii criminologice, sociologice.

Delincvența juvenilă este considerată una dintre problemele sociale catalogate ca fiind complexe datorită trăsăturilor, factorilor și a conduitelor minorilor. Acest fenomen rezultă din legatura individului, în acest caz a copilului, cu mediul înconjurător.

“Normele sociale contin reguli de comportament mai mult sau mai puțin obligatorii, în funcție de care își ghidează actțunile indivizii sau grupurile sociale. Astfel, pot apărea diferite tipuri de comportament, atât conformiste, inovatoare, cat și nonconformiste sau deviante.”

Fiind un fenomen complex, el poate fi abordat din mai multe aspecte: cel psihologic, sociologic, medical, pedagogic, dar și criminalistic și juridic.

Din perspectiva juridică, trăsăturile delincvenței juvenile au un caracter illicit, incriminator și de vinovație. Activitatea antisocială și ilegală a minorului constă în încalcarea normelor, acest comportament infracțional fiind sanționat penal.

Figura minorului în acest context trebuie analizată pentru a întelege conceptul delincvenței juvenile. Copilaria și adolescența sunt perioadele minoratului. Perioada adolescenței, care cuprinde și preadolescența (de la 11 la 15 ani), este cunoscută ca fiind perioada contestației, a indoielilor, a conflictelor de idei și a celor afective.

Minorul delincvent adoptă un comportament de conflict cu normele sociale, morale și juridice. Adolescentul încearcă să obțină raporturi de egalitate, intervenind astfel nevoia de contestație, consideratp o etapă a maturizării, absolut normala, însă delincventul adolescent are anumite deficite cum ar fi coeficientul de inteligență scăzut, imaturitate intelectivă, stimă de sine scazută. Ceea ce il poate determina pe adolescent să adopte un comportament deviant poate fi de asemenea și curiozitatea, tendința de a se apropia de lumea adulților.

În decursul anilor numeroși cercetători au reușit să creeze un profil psihologic al delincventului minor:

- “inclinața către agresivitate;

- instabilitatea emoțională - carențe emoționale;

- inadaptarea socială - lipsa siguranței;

- duplicitatea conduitei;

- dezechilibrul existențial - exprimat prin patimi, vicii, perversiuni”.

Maturitatea socială stă la baza delincvenței juvenile ca un factor psihoindividual care conduce ulterior la tulburări de conduită în relațiile sociale care ingreunează astfel procesul de integrare socială, și de dezvoltare personală.