Demisia

I.Noţiune şi reglementare

Dreptul salariatului de a pune capăt unilateral contractul său individual de muncă dă expresie principiului libertăţii muncii.În conformitate cu acest principiu, care consacră libertatea alegerii locului de muncă , a profesiei, meseriei sau activităţii, nimeni nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească într-un anumit loc de muncă ori într-o anumită profesie.Orice persoană fizică este liberă , pe de o parte, să încheie sau să nu încheie un contract de muncă în calitate de salariat, iar pe de altă parte, să pună sau nu capăt contractului de muncă în baza căruia îşi desfăşoară activitatea.

Potrivit art.79 alin.1 C.Muncii , demisia reprezintă actul unilateral de voinţăa salariatului care, printr-o notificare scrisă , comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă , dupa împlinirea unui termen de preaviz.Demisia este reglementată , în principiu, de art. 55 lit.c) şi 79 C. Muncii.

Articolul 31 alin.4 C.Muncii consacră o excepţie de la regimul juridic al demisiei consacrat în cuprinsul art.79 din acelaşi act normativ.În conformitate cu dispoziţiile acestui text, pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta la iniţitiva salariatului, printr-o notificare scrisă Aparent, art.31 alin.4 nu cuprinde o reglementare diferită în raport cu art.79 C.Muncii , deoarece în temeiul ambelor texte contractul individual de muncăpoate înceta la iniţiativa salariatului, printr-o notificare scrisă.Totuşi,dacă nu ar fi interpretată ca o excepţie de la regimul juridic comun al demisiei, care consacră condiţii diferite pentru încetarea contractului individual de muncă din iniţiativa salariatului, reglementarea cuprinsă în art.31 alin.4 C.Muncii nu ar produce niciun efect , ar fi inutilă.Ori, potrivit regulilor de interpretare juridică, norma juridică trebuie interpretată în sensul de a produce efecte.Pe de altă parte, caracterul de normă specială ,de excepţie al art.31 alin.4 C.Muncii rezultă din poziţionarea acestuia în economia Codului Muncii în raport cu art.79.Astfel, art.79 este norma generală, find cuprinsă în secţiunea a VIII-a “Demisia” din capitolul V “Incetarea contractului individual de muncă” al titlului II “Contractul individual de muncă”, în timp ce art.31 alin.4 este poziţionat în capitolul I “Incetarea contractului individual de muncă”, al aceluiaşi titlu.

Pe toată perioada contractului individual de muncă acesta poate înceta din iniţiativa salariatului în condiţiile normei generale, art.79 C.Muncii , după împlinirea unui termen de preaviz, iar în mod excepţional , pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă , contractul individual de muncă poate înceta la iniţitiva salariatului, în condiţiile art.31 alin.4 C.Muncii,fiind suficientă notificarea scrisă,fără a mai fi necesară respectarea unui termen de preaviz.

Pot înceta prin demisie , atât contractele încheiate pe durată nedeterminată , cât şi cele pe durată determinată, precum şi contractele pe timp parţial , cele temporare sau contractele de muncă la domiciul, dar în baza principiilor generale , salariatul va răspunde pentru prejudiciile cauzate prin exercitarea abuzivă a dreptului de a denunţa contractul pe durată determinată, ţinându-se seama de termenul şi obiectul acestuia.Astfel, s-a pus capăt discuţiei că termenul de demisie este folosit greşit în legislaţia muncii, ea fiind proprie doar funcţionarilor publici.Desfacerea contractului de muncă din iniţiativa salariatului poate opera asupra tuturor categoriilor de contracte , pe durată determinată sau nedeterminată, în baza principiului libertăţii muncii şi asupra ambelor categorii de personal, cu funcţie de execuţie sau de conducere.Spre deosebire de vechiul Cod al Muncii , din 1952 , care prevedea această posibilitate în art.19 numai pentru persoane încadrate cu contracte de muncă pe perioadă nedeterminată, actualul Cod acordă dreptul de a desface contractul de muncă oricărui salariat , inclusiv celor încadraţi în temeiul unui contract încheiat pe durată determinată.

II.Condiţii şi forma

În toate cazurile, salariatul are dreptul de a nu motiva demisia (iniţiativa sa de a pune capăt contractului individual de muncă).Acest drept al salariatului este o expresie a principiului libertăţii muncii.

Demisia trebuie comunicată angajatorului.Potrivit principiului simetrei, demisia va trebui să fie comunicată organului care este împuternicit să angajeze şi să disponibilizeze persoanalul, organ care a exprimat consimţământul angajatorului la încheierea contractului de muncă.Orice contract individual de muncă poate să înceteze ca urmare a manifestării unilaterale de voinţă a salariatului, prin demisie, indiferent dacă este încheiat pe durată nedeterminată, pe durată determinată, cu timp parţial , cu normă întreagă, cu muncă la domiciliu sau prin agent de muncă temporară.

Contractul individual de muncă pe durată determinată poate înceta prin demisia salariatului dacă efectele demisiei se produc înainte de momentul la care ar fi expirat termenul pentru care a fost încheiat.

Pentru ca demisia să îşi producă efectele nu este necesar să fie aprobată pe angajator.Fiind un caz de încetare a contractului individual de muncă ca urmare a manifestării unilaterale de voinţă a salariatului , demisia îşi produce efecte fără acordul angajatorului.Dacă angajatorul îşi dă acordul, contractul de muncă va înceta prin acordul părţilor, în temeiul art.55 lit.b) C.muncii.

Potrivit art.79 alin.(1) C.muncii, demisia trebuie să îmbrace forma scrisă(“notificare scrisă”).Necesitatea formei scrise rezultă şi din prevederile art.79 alin.(2) C.muncii, care reglementează indirect obligaţia angajatorului de a înregistra demisia, ori înregistrarea presupune , în principiu, existenţa unui înscris constatator.