Deontologia funcționarilor publici

Prin natura sa, administratia publica este chemata sa satisfaca interesul general, nevoile societatii. Atingerea acestui scop se poate înfaptui prin înfiintarea unor organisme care sa actioneze în acest sens. Acestea sunt serviciile publice menite sa dea viata administratiei si sa realizeze nevoile oamenilor. Fara aceste servicii publice, statul ar fi în imposibilitatea de a se manifesta în plenitudinea puterilor sale iar nevoile societatii ar ramâne doar un deziderat.

Statul, administratia sa au misiunea de a da o anumita valoarea nevoilor societatii, nevoi pe care si le asuma drept sarcini publice, ce urmeaza a fi satisfacute.

Ca reprezentant al societatii, statul este în masura sa satisfaca anumite categorii de nevoi sociale, dar, odata asumate, el trebuie sa le dea viata, sa le aduca la îndeplinire direct, cu ajutorul serviciilor publice sau prin acordarea unor facilitati particularilor.

Modalitatea curenta, concreta de satisfacere a acestor nevoi, ca sarcini asumate, se realizeaza cu ajutorul serviciului public. Prin serviciu public primul scopul urmarit este satisfacerea trebuintelor colectivitatii umane la nivelul comunei, orasului, judetului sau al întregii tari.

Din punct de vedere organic notiunea de serviciu se identifica cu ansamblul instrumentelor, institutiilor, organelor, structurilor afectate realizarii unui interes general. Aceste organe sunt definite în Constitutie sau în lege fie „servicii publice deconcentrate ale ministerelor”, „servicii publice locale”, „institutii publice”, „stabilimente publice”, „regii autonome” etc.

Din punct de vedere material sau functional, prin serviciu public întelegem activitatea sau misiunea pe care administratia întelege sa o execute, altfel spus, obiectul de activitate pe care îl va realiza institutia publica, stabilimentul public creat de catre stat.

Un serviciu public functioneaza întotdeauna sub autoritatea ori în subordinea unei autoritati publice care, în realizarea competentelor procedeaza la organizarea modului de realizare a activitatii respective.

Serviciul public ia nastere dupa ce o persoana publica, o autoritate îsi asuma obligatia satisfacerii unei cerinte de interes general, da valoare juridica si obligatorie unei cerinte a publicului, a cetatenilor. In afara importantei deosebite a nevoilor sociale pe care le satisface serviciul public unele dintre aceste servicii publice se organizeaza si datorita faptului ca, pentru particulari, activitatea ca atare ar fi nerentabila. Regula o reprezinta gratuitatea serviciilor publice iar uneori si prestatia contra cost dar cu participarea unui suport financiar partial din partea autoritatilor publice care au înfiintat serviciul public.

Interesul general este cel care impune crearea serviciului public. Atunci când se pune problema crearii unui serviciu public se analizeaza daca exista un interes general care sa justifice acest fapt. Daca se apreciaza existenta acestui interes general, administratia poate chiar monopoliza un anumit serviciu eliminând particularii de la executarea lui din motive diverse (pot exista monopolul tutunului, al alcoolului) dar administratia poate permite si functionarea în paralel a unei activitati private cu un serviciu public organizat de ea asa cum este cazul transportului în comun, în domeniul învatamântului, în domeniul sanatatii etc. „ Funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală şi locală” .

Termenul de functie publica se defineste : ansamblul atributiilor si responsabilitatilor stabilite de autoritatea sau institutia publica, in temeiul legii, in scopul realizarii competentelor sale ;

Funcţionarul public este persoana numită, în condiţiile prezentei legi, într-o funcţie publică. Persoana căreia i-a încetat raportul de serviciu din motive neimputabile ei îşi păstrează calitatea de funcţionar public, continuând să facă parte din corpul de rezervă al funcţionarilor publici.

Activităţile desfăşurate de funcţionarii publici, care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, sunt următoarele:

a) punerea în executare a legilor şi a celorlalte acte normative;

b) elaborarea proiectelor de acte normative şi a altor reglementări specifice autorităţii sau instituţiei publice, precum şi asigurarea avizării acestora;

c) elaborarea proiectelor politicilor şi strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor şi statisticilor, precum şi a documentaţiei privind aplicarea şi executarea legilor, necesare pentru realizarea competenţei autorităţii sau instituţiei publice;

d) consilierea, controlul şi auditul public intern;

e) gestionarea resurselor umane şi a resurselor financiare;

f) colectarea creanţelor bugetare;

g) reprezentarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din ţară şi străinătate, în limita competenţelor stabilite de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, precum şi reprezentarea în justiţie a autorit ăţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea;

h) realizarea de activităţi în conformitate cu strategia de informatizare a administraţiei.

In categoria funcţionarilor publici sunt inclusi practic toti angajaţii unei instituţii publice. Motivarea funcţionarilor publici este foarte importanta, pentru a avea funcţionari de bună calitate aceştia trebuie să găsească suficiente argumente pentru a alege şi a urma această carieră. Literatura de specialitate menţionează, în general, patru elemente care pot să contribuie, uneori împreună, la realizarea unei motivaţii adecvate: prestigiul social pe care ţi-l conferă o funcţie publică, posibilitatea de a influenţa deciziile politice, de a realiza anumite obiective, sentimentul că prin munca ta influenţezi vieţile unor semeni de ai tăi. Cele mai importante sunt motivaţiile de ordin material (salariul şi alte forme de recompensă materială) şi stabilitatea postului . Problema salarizării este una destul de delicată. Majoritatea statelor, chiar şi a celor dezvoltate, se confruntă cu constrângeri bugetare.