Deontologia funcționarului public

Termenul de "deontologie" a fost folosit pentru prima dată de juristul şi moralistul englez Jeremy Bentham (1748-1832) în lucrarea sa "Deontologia sau ştiinţa moralităţii", în care scrie: "baza deontologiei este principiul după care o acţiune este bună sau rea, demnă sau nedemnă, merituoasă sau blamabilă, în raport cu tendinţa ei de a spori sau diminua suma fericirii publice". Concepţia lui Bentham se înscrie în cadrul curentului utilitarisî în etică, potrivit căruia, principiul fundamenta! al oricărei etici şi legislaţii este "cea mai mare fericire a celui mai mare număr de oameni" .

Termenul "deontologie" se formează din cuvintele greceşti deon, deontos cars înseamnă ceea ce se cuvine, ceea ce trebuie făcut, datorie şi logos care înseamnă discurs, ştiinţă.

In concepţia lui Bentham deontologia este o denumire dată unui curent al eticii.

Astăzi, prin deontologie se înţelege, în sensul comun indicat de dicţionare , ansamblul de reguli care precizează normele de conduită şi obligaţiile etice ale unei profesiuni, precum şi doctrina despre acestea. Aceste reguli au în vedere conduita celor ce exercită o anumită profesiune, atât în raporturile dintre ei, cât şi în raporturile cu clienţii lor sau cu publicul.

In acest context, este necesar să explicăm şi termenul "profesiune" sau „profesie", care are două înţelesuri:

a. într-o primă accepţiune, "profesiune" desemnează ansamblul de cunoştinţe teoretice şi deprinderi practice ce definesc pregătirea persoanelor care realizează o anumită activitate specializată4, care necesită, ca regulă, o formaţie universitară.

Termenul se utilizează însă şi în sensul de ocupaţie sau meserie.

b. în cea de a doua accepţiune, termenul "profesiune" semnifică grupul social organizat, compus din persoanele ce desfăşoară o anumită activitate specializată, care necesită un ansamblu de cunoştinţe teoretice şi deprinderi practice specifice.

Vom utiliza, pe parcursul expunerii, termenul de "profesionist" pentru a desemna persoana care face parte dintr-o profesiune, în sensul de grup social organizat.

In vorbirea curentă se utilizează uneori sintagme ca „abatere deontologică" sau „a încălcat deontologia", pentru a califica fapte prin care s-a încălcat legea civilă sau penală, cum este de exemplu plagiatul. Din acest motiv trebuie să facem, încă de la început, precizarea că regulile pe care trebuie să le respecte un profesionist se împart în trei categorii:

1. Reguli juridice edictate de stat pentru menţinerea ordinii publice , a căror respectate este asigurată de instanţele judecătoreşti.

2. Reguli stabilite iniţial de profesiune şi consacrate în dreptul pozitiv, care privesc anumite condiţii de admitere în profesiune precum şi obligaţiile de natură etică ce revin .membrilor profesiunii respective, a căror respectare este asigurată,de jurisdicţiile disciplinare profesionale, cu sau fără sprijinul autorităţilor publice.

3. Reguli morale generale care pot afecta imaginea profesiunii, nepreluate în dreptul pozitiv, dar a căror respectare se poate realiza, de asemenea, prin intervenţia organelor profesiunii. Este vorba de reguli ce privesc anumite noţiuni nedeterminate, raportate la profesiune, cum sunt: onoarea, demnitatea, încrederea, corectitudinea.

Regulile juridice menite să asigure ordinea publică sunt de aplicabilitate generală, şi au în vedere fapte sau inacţiuni a căror gravitate le aduce sub incidenţa legii civile sau a legii penale. Este evident că acestea exced sfera profesiunilor, motiv pentru care nu pot face obiectul vreunei deontologii.