Deontologia Mediatorului

B. Introducere

Tema lucrării este Deontologia mediatorului. Ca să putem trata acest subiect delicat trebuie să clarificăm câteva noţiuni legate de acest subiect:

• Deontologie

• Mediator

Deontologia este ansamblul normelor care conturează un anumit tip de comportament profesional.

Mediatorul este persoana neutral, imparţială şi calificată, aptă să faciliteze negocierile între părţile aflate în conflict, în scopul obţinerii unei soluţii reciproc convenabile, eficiente şi durabile.

Cunoscând acești termeni putem să începem prezentarea cerinţelor de comportament ale mediatorului.

C. Delimitări conceptuale

Mediere, mediator:

Medierea este modalitatea extrajudiciară de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate, numită mediator. 3

Mediatorul este calificată şi independentă, printr-o activitate desfăşurată în conformitate cu prevederile legale în domeniu.

Mediatorul este persoana neutral, imparţială şi calificată, aptă să faciliteze negocierile între părţile aflate în conflict, în scopul obţinerii unei soluţii reciproc convenabile, eficiente şi durabile.

Probitatea profesională reprezintă respectarea tuturor normelor deontologice şi de organizare şi funcţionare ale profesiei stabilite prin lege, regulamant de organizare şi funcţionare, cod etic şi deontologic şi hotărâri ale Consiliului de Mediere.

Într-o societate întemeiată pe respect faţă de justiţie, mediatorul îndeplineşte un rol eminent. Într-un Stat de drept, mediatorul are sarcina de a încerca soluţionarea conflictelor pe cale amiabilă, în condiţii de neutralitate, imparţialitate şi confidenţialitate.

Mediatorul nu are şi nu poate avea o obligaţie de rezultat, ci doar de prudenţă şi diligență. Soluţionarea conflictului depinde exclusiv de acordul părţilor, misiunea principală a mediatorului fiind aceea de a depune tot efortul de care este capabil şi priceperea pe care o are pentru a sprijini părţile să ajungă la un acord.4

Deontologie:

Sintagma deontologie provine din cuvintele greceşti “deon”, “deontos” care înseamnă ceea ce se cuvine şi “logos” care înseamnă ştiinţă.

Conform cu sorgintea sa etimologică, deontologia se poate definii ca ştiinţa a ceea ce trebuie să facem, a ceea ce trebuie făcut. După Lalande, deontologia este teoria datoriilor, ea vizează situații şi experienţe legate de exercitarea unei activităţi. Iniţial ea a fost identificată cu morala.

Deontologia prin specificul obiectului sau de cercetare, se află la interfaţa între drept şi moral. Ea poate fii definită ca reprezentând ansamblul normelor care conturează un anumit tip de comportament profesional. O parte din aceste norme sunt consacrate juridiceşte, putând fii deci impuse prin intervenţia forţei de coerciţie a statului, altele sunt sancţionate doar de opinia publică, înscriindu-se în categoria normelor morale.

Deontologia se referă la regulile proprii unei profesii, a cărei exercitare o guvernează. Vom găsii o deontologie a medicului, a avocatului a judecătorului şi chiar şi a salariatului.5