Desfacerea Căsătoriei prin Divorț

Introducere

Familia reprezintă “grupul social fundamental, care asigură menţinerea continuităţii biologice a societăţii prin procreare, îngrijirea şi educarea copiilor, precum şi menţinerea continuităţii culturale prin transmiterea către descendenţi a limbii, obiceiurilor, modelelor de conduită” .

Familia îndeplineşte, în raport cu individul şi cu societatea, funcţii fundamentale, accentul punându-se pe ansamblul şi natura relaţiilor manifestate în grup, ca şi pe latura dinamico-funcţională care conferă specificitate familiei, în raport cu alte forme de comunitate.

Relaţiile de familie au un caracter de complexitate ce nu îl mai întalnim la alte categorii sociale, dat fiind că, în cadrul relaţiilor de familie, apar aspecte morale, psihologice, fiziologice şi economice între cei care formează comunitatea de viaţă şi interese.

Privind din prisma ştiintelor juridice, familia “desemnează grupul de persoane între care există drepturi şi obligaţii, care izvorăsc din căsătorie, rudenie (inclusiv adopţia), precum şi din alte raporturi asimilate” .

Căsătoria, ca principal izvor al familiei, poate fi definită astfel ca fiind “uniunea liber consimţită între un barbat şi o femeie, încheiată potrivit dispoziţiilor legale, cu scopul de a întemeia o familie, şi reglementată de normele imperative ale legii” . Din această definiţie a căsătoriei decurg mai multe caractere : este uniunea dintre un bărbat şi o femeie, este liber consimţită, este monogamă, se încheie în formele cerute de lege, are un caracter civil, se încheie pe viaţă, se întemeiază pe deplină egalitate în drepturile dintre barbat şi femeie şi se încheie în scopul întemeierii unei familii.

Căsătoria, creând o familie, instituie o nouă entitate socială, care “conferă partenerilor statusuri noi (soţ/soţie, ginere/noră etc.)” şi prilejuieşte relaţii sociale noi, contribuind atât la structurarea statusului social al partenerilor, cât şi la structurarea societăţii.

Din punct de vedere juridic, în Codul familiei sunt prevazute o serie de condiţii de fond, ce au ca scop asigurarea încheierii unei căsătorii numai între acele persoane ce sunt apte, din punct de vedere fizic şi moral, să întemeieze o familie, şi condiţii de formă, ce constituie forma recunoaşterii sociale a căsătoriei, premisa ocrotirii ei de către stat. Condiţiile de fond constă în: condiţii privitoare la aptitudinea fizică de a încheia căsătoria (diferenţa de sex, vârsta matrimonială, comunicarea stării de sănătate); condiţii menite să asigure o căsătorie liber consimţită (consimţământ neviciat); condiţii privitoare la aptitudinea morală de a încheia căsătoria (oprirea bigamiei, interzicerea căsătoriei între rude, interzicerea pe motive de adopţie). Condiţiile de formă au, din punct de vedere al conţinutului, o anumită conduită ce trebuie respectată şi o serie de formalităţi pentru a asigura legalitatea căsătoriei (declaraţia de căsătorie, opoziţia la căsătorie, încheierea căsătoriei în faţa ofiţerului de stare civilă) .

A. Divorţul

Epoca industrială şi mai ales cea postindustrială au afectat în mod serios funcţionalitatea familiei, o serie dintre aceste funcţii fiind într-un declin accentuat, iar familia însăşi într-o mare criză. Spre exemplu, funcţia de socializare a fost diminuată prin apariţia instituţiilor de educaţie şi apariţia mijloacelor media, iar funcţia afectivă este tot mai puţin resimţită datorită înstrăinării partenerilor.

Acest declin, al funcţiilor unei familii, determină creşterea spectaculoasă a cazurilor de divorţ, ca mijloc de desfacere a căsătoriei, dar şi apariţia unor moduri diferite de vieţuire şi convieţuire.

Din punct de vedere juridic, divorţul este unica modalitate de desfacere a căsătoriei, făcându-se distincţie cu încetarea căsătoriei ce intervine prin decesul unuia din soţi, declararea judecătorească a morţii unuia din soţi şi recăsătorirea soţului celui ce a fost declarat mort (art. 37 Codul familiei). În noua reglementare, Legea nr. 59/ 1993, divorţul nu mai are un caracter excepţional, putând fi cerut de ambii soţi, dacă există motive temeinice care au vătămat grav raporturile dintre soţi şi căsătoria nu mai poate continua. În acest fel, reglementarea divorţului are la bază mai mult ideea divorţului-remediu, decât cea a divorţului-sancţiune, deşi aceasta din urmă idee nu a fost părăsită în întregime, deoarece divorţul se poate pronunţa, exceptând cazurile prevăzute de art. 38 alin.2 din Codul familiei, din vina unuia sau a ambilor soţi (art.617 alin.3 din Codul de procedură civilă).