Despre constituționalitatea noilor dispoziții privind măsurile preventive

Actualele modificări ale Codului de procedură penală sunt în spiritul noilor tendinţe ale politici penale internaţionale pregătind condiţiile juridico-penale ale unificării în perspectivă a legislaţiei penale la nivel european. Modificările de substanţă privesc măsurile privative de libertate şi în mod deosebit măsura reţinerii , măsura arestării preventive , precum şi un nou concept impus de cerinţele prevenţiei generale în condiţiile internaţionalizării fenomenului infracţional, obligarea de a nu părăsi ţara . Având în vedere faptul ca libertatea persoanei este una dintre valorile fundamentale, legiuitorul a instituit noi garanţii procesuale care în spiritul Constituţiei trebuie să asigure că drepturilor şi libertăţilor persoanei cercetate nu vor fi încălcate sau îngrădite.

O primă chestiune ar fi legată de modificarea art. 136 din C. proc. pen. şi implicaţiile acesteia.

Astfel art. 136 din C. proc. pen. modificat, prevede în mod expres în al. 6 că măsura arestării preventive nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede alternativ pedeapsa amenzii. Ca urmare, potrivit acestei dispoziţii socotim că chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.143 şi art. 148 din C. proc. pen., atunci când legea prevede pentru o infracţiune, pedeapsa închisorii alternativ cu amenda, măsura arestării preventive nu poate fi dispusă. În această categorie sunt o serie de infracţiuni dintre care reamintesc numai câteva: infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 (pedepsite cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă) şi art. 10 (pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau amendă), din Legea nr. 87/1994 modificată prin Legea nr. 161/2003, falsul în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 din C. pen.; uzul de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzut de art. 291 teza a-2- din C. pen.; falsul în declaraţii prevăzut de art. 292 din C. pen.; concurenţa neloială prevăzută de art. 301 din C. pen.; contrafacerea obiectului unei invenţii prevăzută de art.311 din C. pen.; infracţiunile prevăzute de art. 268, art. 269, art, 270 şi art. 273 din Legea nr. 31/1990 republicată şi altele . Faptul că această dispoziţie imperativă a legii nu admite nici o excepţie comportă unele discuţii. Dacă în majoritatea situaţilor în care se săvârşesc aceste infracţiuni dispoziţiile aliniatului 6 ale art. 136 sunt pe deplin justificate, în practică pot apărea unele situaţii când aplicarea acestora este discutabilă. De pildă, ni se pare injust cazul unei persoane recidivistă post condamnatorie, prinsă în flagrant cu mai multe înscrisuri sub semnătură privată, false, folosite la cauzarea unui prejudiciu de ordinul miliardelor de lei, prin sustragerea de la plata impozitelor (contracte neautentificate, chitanţe de mână, facturi şi chitanţe fiscale completate de o persoană care nu este funcţionar public, etc.), şi despre care există probe că a influenţat martorii în scopul zădărnicirii aflării adevărului, învinuită sau inculpată, care potrivit dispoziţiilor art. 136 alin. 6 din C. proc. pen. , nu poate fi arestată în pofida existenţei condiţiilor cerute de art. 148 din C. proc. pen.. Într-o astfel de ipoteză aplicarea dispoziţiilor art. 136 alin. 6 poate genera unele discuţii în raport cu art. 16 pct.1, art. 44 pct. 1, şi art. 136 pct.2 din Constituţia revizuită. O oarecare necorelare în spiritul principiilor Constituţiei revizuite s-ar mai putea aprecia că este între dispoziţiile art.136 alin. 6 din C. proc. pen. şi alte dispoziţii ale codului de procedură penală cum ar fi:

- potrivit art. 148 lit. b din C. proc. pen. măsura arestării se poate lua dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 143 şi dacă infracţiunea este flagrantă, iar pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de un an; (de pildă în cazul flagrantului la infracţiunea prevăzută de art.36 alin. 2 din Legea nr.22/1969 care se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, sau la cele prevăzute de art. 70, din Ordonanţa de Urgenţă nr.105/2001 privind frontiera de stat a României, precum şi la altele, s-ar putea lua măsura arestării;) astfel pot apărea unele situaţii discutabile în raport de pericolul social concret, când dispoziţiile art. 148 lit. b nu pot fi aplicabile decât cu respectarea dispoziţiilor art.136 alin. 6 din C. proc. pen., chiar dacă pedeapsa este de 2, 3, 4 sau 5 ani închisoare dar alternativă cu amenda iar în alte situaţii când pedeapsa este mai mare de un an şi infracţiunea este flagrantă se ia măsura arestării deşi pericolul social generic apreciat de legiuitor prin pedeapsa stabilită este mai mic.