Despre infracțiuni și pedepse - Cesare Beccaria

I. Introducere in viata si opera lui Beccaria

Nascut la 15 martie 1738 in Lombardia, Milano, intr-o familie de nobili, Beccaria avea sa-si traiasca intreaga viata in acest mare oraş, pana la 28 noiembrie 1794.

A fost un pasionat cititor si in mai multe limbi, fiind impresionat si totodata influentat de lucrari ca ˝Scrisori persane˝ a lui Montesquieu, sau de scriiitori precum Buffon, Diderot, Hume, D´Alembert. De asemenea, îi cunoaşte şi pe Voltaire, Rousseau, Pietro Vierri, acesta din urmă fiind cel ce l-a determinat să publice. Fratele mai mic al lui Pietro Vierri, admirator al lui Beccaria, cunoscuse in mod direct oribila stare a inchisorilor italiene din sec al XVIII-lea, cruzimile îngrozitoare ale pedepselor şi torturilor. Astfel că tinerii iluminişti milanezi l-au însăcinat pe Cesare Beccaria să scrie o lucrare care să arate lumii întregi legiuirile nedrepte existente pe atunci.

Cartea ˝Dei delliti e delle pene˝ este integral creatia lui Becaria, dar rolul lui Pietro Vierri este de prim ordin, el incurajandu-l la scrierea acesteia.

Cesare Beccaria si-a scris opera principala in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, in conditiile dezvoltarii iluminismului Italian. In aceasta carte Beccaria isi exprima dorinta ca legile sa-si gaseasca originea in ratiune, scopul prim al legilor fiind de a asigura ˝cea mai mare fericire la cei mai multi˝.

Prin acest act de acuzare a legislatie existente pe atunci, scriitorul demasca cruzimea legilor, inumanitatea procedurilor, arbitrariul judecatorilor. El considera ca gravitatea unui delict trebuie stabilita in functie de prejudicial social cauzat. Se declara impotriva acelora ce confunda idea de justitie cu asprimea si salbaticia, impotriva sistemului inchizitorial si torturii si a pedepsei cu moartea.

Nefiind niciodata indifferent fata de inegalitatea si nedreptatea sociala, Beccaria critica cel mai adesea pe nobili, clerici si privilegiile acordate lor, consacrand egalitatea sociala: pedepsele trebuie sa fie ˝aceleasi pentru primul si pentru ultimul cetatean˝.

II. Prezentare generala a operei

Opera ˝Despre infractiuni si pedepse˝ a lui Cesare Beccaria a fost scrisa in a doua jumatatea a secolului al XVIII-lea, in conditiile infloririi iluminismului, a filosofiei materialiste si a socialismului utopic.

Cartea lui cuprinde patruzeci si doua de capitole, numerotate in cifre romane, capitile prin care, prezentand diferite forme de pedepse, clasificand infractiunile si explicandu-le pe fiecare in parte, incearca sa demonstreze veridicitatea principiilor sale si ale cruzimii acelor vremi.

Cartea incepe cu un citat din Bacon folosit drept motto:˝IN REBUS QUIBUSCUMQUE DIFFICILIORIBUS NON EXPECTANDUM, UT QUIS SIMUL ET SERAT ET METAT, SED PRAEPARATIONE OPUS EST, UT PER GRADUS MATURESCANT.˝-˝In orice lucruri mai grele nu este de asteptat ca cineva sa samene si sa culeaga in acelasi timp, ci este necesar ca, printr-o pregatire lucrurile sa se coaca treptat.˝

Acest lucru arata faptul ca Beccaria isi dadea seama de amploarea transformarilor preconizate si de noutatea lor si ca el isi asuma rolul de a contribui la aceasta pregatire indelungata, dar necesara pentru raspandirea proclamate de el.

Beccaria si-a oprit atentia exclusive asupra dreptului penal, prin opera sa atacand bazele justitiei penale feudale, avand la baza ideiile sale asupra originii dreptului de a pedepsi si asupra fundamentului acestui drept.

Pentru el, ca de asemenea si pentru majoritatea filosofilor din epoca respective originea rezida in contractul social, teorie ce se infatiseaza sub trei forme: prima, ca drept de aparare ce apartine individului sip e care acesta l-ar fi cedat in momentul intrarii in societate; a doua-drept natural al individului de a aplica o pedeapsa agresorilor, drept transmis societatii; a treia-individul ar fi cedat societatii atat dreptul lui natural de aparare cat si dreptul de a pedepsi in cazul incalcarii legilor prin conttractul social.

In legatura cu temeiul dreptului de a pedepsi, Beccaria considera ca : ˝nimeni nu a cedat in mod gratuit o parte din libertatea sa in vederea binelui public˝, ci necesitatea e cea care i-a constrans pe oameni. ˝Inmanuncherea acestor portiuni care sunt cele mai mici cu putinta formeaza temeiul dreptului de a pedepsi; tot ce e mai mult este abuz, nu dreptate, este fapt, nu drept.˝