Determinarea Subiectului Răspunderii Penale Internaționale

Statul nu este subiect al răspunderii penale

Statul, subiect de drept internaţional public, este şi subiect al răspunderii internaţionale, fără a putea fi subiectul răspunderii penale. Persoana fizică însă este subiect al răspunderii penale internaţionale, nefiind subiect de drept internaţional public.

La această realitate juridică doctrina şi jurisprudenţa au ajuns prin perceperea şi valorizarea particularităţilor dreptului penal.

Astfel, este exclus un drept penal aplicabil statelor, deoarece dreptul penal este pregnant coercitiv şi se aplică prin ipoteză unui subiect care este refractar faţă de comandamentele sale.

Principiul răspunderii penale personale împiedică, pe de o parte, cedarea, delegarea sau transmiterea în orice mod a răspunderii penale unei alte persoane, iar pe de altă parte, împiedică extinderea efectelor răspunderii penale asupra altor persoane decât asupra făptuitorului.

Din acelaşi principiu, personalitatea răspunderii penale şi consecinţa acestuia, personalitatea pedepsei care trebuie aplicată făptuitorului şi executată personal de acesta rezultă că aplicarea unei pedepse statului este exclusă. Proiectul Pella al Codului represiv mondial prevedea pedepse şi măsuri de siguranţă aplicate statelor.

Se pot concepe măsuri de siguranţă aplicabile unui stat. Măsura de siguranţă nu îşi are temeiul în răspunderea penală şi are un caracter preventiv. Măsurile de siguranţă au ca finalitate combaterea unei stări de pericol, a unor împrejurări implicate în cauzalitatea fenomenului infracţional şi urmăresc împiedicarea statului de a săvârşi acte sau fapte ilicite. Ele nu vizează infracţiunea însăşi şi se aplică doar subiectului aceste activităţi. Proiectul Pella viza ca măsuri de siguranţă aplicabile statelor :distrugerea căilor ferate strategice, reducerea armatei, controlul internaţional al bugetului militar, având ca finalitate împiedicarea activităţii agresive a acestora.

Pedeapsa are însă rol sancţionator şi aplicarea acesteia statului înseamnă, de fapt, aplicarea pedepsei cetăţenilor săi.

Ar fi injust să lovim fără deosebire toţi cetăţenii printr-o pedeapsă cum ar fi pierderea independenţei, care este pedeapsa cu moartea a statelor.

Aplicată statului, pedeapsa nu ar putea realiza două din funcţiile sale specifice : sancţiunea şi prevenţia.

Claude Lombois demonstreză inutilitatea pedepsei care ar fi aplicată statului. Astfel, autorul admite că statul ar avea o voinţă colectivă. Voinţa colectivă este o permanenţă a personalităţii, în sens psihologic, şi nu juridic. Permanenţa personalităţii statului nu primeşte conţinut decât dacă este juridică. Pe de altă parte, psihologic, voinţa colectivă presupune o permanenţă a personalităţii prin educaţie. Corpul societăţii însă se reînnoieşte psihologic, iar pedeapsa care presupune aceiaşi indivizi s-ar aplica şi şi-ar face resimţite efectele asupra generaţiei reînnoite, ducând la intensificarea comportamentului criminal.

În Proiectul de articole privind răspunderea internaţională a statelor, elaborat de Comisia de Drept Internaţional, deşi statul este subiect al infracţiunii internaţionale, nu este subiect al răspunderii penale.

Impedimentul furnizat de principiul personalităţii pedepselor nu a exclus apariţia unor teorii care fundamentează răspunderea penală a persoanelor juridice. Acestora li se pot aplica şi pedepse, deoarece sunt dotate cu voinţă proprie, distinctă de cea a membrilor care le alcătuiesc, şi deci au capacitatea de a săvârşi infracţiuni.

Responsabilitatea penală a persoanelor juridice nu s-a extins până în prezent şi la responsabilitatea penală a statului, cu toate că o parte a doctrinei a teoretizat o criminalitate colectivă a statului, având ca element de referinţă recunoaşterea personalităţii statului ca efect al reprezentării naţionale.