Dialogul Social - Sindicatele

Dialogul social reprezintă dialogul care se desfăşoară fie numai între partenerii sociali ( sindicatele şi patronatele, reprezentanți ai salariaților şi ai angajatorilor) , fie între partenerii sociali şi reprezentanții autorităților publice ( ai puterii executive) .Scopul unui dialog social permanent între partenerii sociali îl constituie , potrivit Codului Muncii “ asigurarea climatului de stabilitate şi pace socială “

Dialogul social se poate clasifica după câteva criterii :

• după nivelul la care se desfăşoară : nivel națonal , nivel de ramură ,nivel de unitate ;

• după numărul părților participante : bipartit ( între sindicate şi patronate) , tripartit ( sindicate , patronate şi reprezentanții autorității executive ) ;

• în raport cu cadrul de desfăşurare : fond acte normative, caracter voluntar ;

• din punct de vedere al efectelor pe care le are : caracter consultativ ( aici se referă în cazul concedierilor collective – consultarea sindicatului ) ,caracter conform , caracter cogestiune ;

Principiul dialogului social are la bază normele constituționale , art.41 , alin.5 : “Munca şi protecția socială a muncii, prevede că dreptul la negocieri collective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convențiilor collective sunt garantate “

Statutul juridic al sindicatelor. Potrivit dispozițiilor Covenției Organizației Internaționale a Muncii nr.87/1948 privind libertatea sindicală şi apărarea dreptului social , muncitorii au dreptul , fără autorizație prealabilă şi fără nici o deosebire , să constituie organizații sindicale pentru promovarea şi apărarea intereselor lor şi să se afilieze la astfel de organizații cu condiția respectării statutelor acestora .

Privind definiția sindicatelor sau a organizațiilor sindicale, acesta reprezintă persoanele juridice independente , fără scop patrimonial. Ele sunt constituite în scopul apărării şi promovării drepturilor colective şi individuale , precum şi al intereselor profesionale, economice , sociale , culturale şi sportive ale membrilor lor .

Dizolvarea şi reorganizarea sindicatelor

Legea stabileşte o singură formă de dizolvare a sindicatelor : prin hotărârea membrilor sau a delegaților acestora adoptată conform statutelor proprii ( art. 36 ) .Conform legii,oraganizațiile sindicale nu pot fi dizolvate şi nu li se poate suspenda activitatea în baza unor acte de dispoziție ale autorităților administrative publice sau ale patronatelor ( art.39 )

Unul dintre efectele principale ale dizolvării , deci al încetării sindicatului priveşte patrimonial şi anume acesta se imparte conform dispozițiilor din statut sau în lipsa unor astfel de dispoziții , potrivit hotarârii adunării de dizolvare. Dacă statutul nu prevede modul de distribuire a patrimoniului şi nici adunarea de dizolvare nu a luat o hotărâre în această privință , tribunalul de județean sau al municipiului Bucureşti , sesizat de oricare membru al organizației sindicale , hotărăşte asupra distribuirii patrimoniului , atribuindu-l unei organizații sindicale cu specific asemănător.

În termen de 5 zile de la dizolvare , conducătorii organizației sindicale dizolvate sau lichidatorii patrimoniului sunt obligați să ceară instanței judecătoreşti competente care a operat inscrierea ei în registrul special ca persoana să facă mențiunea dizolvării .După trecerea acestui termen , orice persoană interesată poate să ceară instanței judecătoreşti competente efectuarea mențiunii respective . Nerespectarea obligației menționate instituită în sarcina liderilor sindicali constituie contravenție prevăzută şi sancționată de art. 51 lit. a din lege cu amenda de la 200 ron la 1000 ron .

Reorganizarea sindicatelor se înfăptuie prin oricare din formele prevăzute de lege : fuziune , absorbție , divizare .Specific organizațiilor sindicale poate fi sciziunea , adică divizarea unui sindicat ca urmare a unor discensiuni interne ( contrară fuziunii ) .Ea este altceva decât ieşirea ( chiar excluderea ) dintr-o federație sau confederație .Sciziunea fie că se datorează minorității sau majorității presupune împărțirea bunurilor , a arhivelor , atribuirea sediului .În cazul reorganizării hotărârilor asupra patrimoniului se iau de către organelle de conducere a sindicatului, dacă statul nu prevede altfel.