Diferendul Referitor la Delimitarea Maritimă în Marea Neagră între România și Ucraina

Platoul continental din jurul Insulei Şerpilor a fost subiectul unei dispute între România şi Ucraina, litigiu care s-a judecat la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga. Procesul a început acum aproape 4 ani. Miza procesului a fost clar una economică: în regiunea de 12.000 de kilometri pătraţi în disputa se află petrol şi gaze care ar putea asigura independenţa energetică a României timp de 18 ani, la nivelul de consum din 2007. Pentru Ucraina, resursele ce ar urma să fie exploatate – 100 de miliarde de metri cubi de gaze si 10 milioane de tone de ţiţei - ar ajunge doar pentru cinci ani.

În 1997, în urma unui proces complex de negocieri, România şi Ucraina au încheiat două instrumente juridice: Tratatul privind relaţiile de cooperare şi bunăvecinătate dintre România şi Ucraina, semnat la Constanţa, la 2 iunie 1997 şi un acord conex, încheiat prin schimb de scrisori ale miniştrilor afacerilor externe ai celor două State. Prin aceste acorduri, cele două State şi-au asumat obligaţia de a încheia un tratat privind regimul frontierei de stat între România şi Ucraina, precum şi un acord pentru delimitarea platoului continental şi a zonelor economice exclusive ale celor două State în Marea Neagră. În acelaşi timp, Acordul conex a stabilit principiile care urmau să fie aplicate pentru delimitarea spaţiilor maritime mai sus menţionate şi a prevăzut angajamentul celor două ţări de a supune disputa spre soluţionare Curţii Internaţionale de Justiţie, în cazul în care vor fi îndeplinite anumite condiţii.

Au avut loc negocieri în vederea stabilirii liniei de delimitare maritimă. Cu toate acestea, nu s-a obţinut vreun rezultat şi nu s-a ajuns la o soluţie acceptabilă de delimitare a spaţiilor maritime din Marea Neagră. Pentru a se evita prelungirea nejustificată a unor discuţii care, în opinia părţii române, în mod evident nu pot duce la nici un rezultat, România a sesizat Curtea cu diferendul dintre cele două părţi privind delimitarea maritimă în Marea Neagră şi a solicitat Curţii să delimiteze platoul continental şi zonele economice exclusive ale celor două State în Marea Neagră şi să stabilească o linie de delimitare maritimă unică în acest scop.

Temeiurile juridice

Dreptul internaţional al delimitărilor maritime, astfel cum este înţeles şi aplicat astăzi, este în cvasitotalitate un produs al jurisprudenţei instanţelor implicate în soluţionarea unor dispute de acest tip – Curtea Internaţională de Justiţie în primul rând, dar şi tribunalele arbitrale constituite în mod special pentru soluţionarea unor cazuri de delimitare.

Faţă de inexistenţa unor dispoziţii convenţionale care să stabilească principiile şi metodele delimitărilor maritime, ca şi în lipsa unor cutume în acest sens – şi în contextul în care disputele bilaterale privind delimitarea acestor spaţii au devenit din ce în ce mai frecvente şi au fost din ce în ce mai frecvent supuse spre soluţionarea instanţelor internaţionale – a revenit acestora din urmă rolul de „crea” ceea ce se înţelege în prezent prin dreptul delimitărilor maritime. Necesitatea evitării arbitrariului şi asigurări unei stabilităţi juridice a dus la apariţia dreptului delimitărilor maritime; în absenţa acestuia, ne-am afla doar în faţa unor şir incoerent de decizii ale CIJ sau unor tribunale arbitrale.

Delimitarea spaţiilor maritime ale statelor având coaste adiacente sau opuse este reglementată de Convenţia Naţiunilor Unite privind dreptul mării. Art. 15 al acestei convenţii se referă la delimitarea mării teritoriale între state având coaste adiacente sau opuse, precizează că niciunul dintre state nu e îndreptăţit în absenţa unui acord, să-şi extindă marea teritorială dincolo de linia mediană/de echidistanţă dintre ţărmurile celor două state, cu excepţia situaţiei în care titluri istorice sau circumstanţe speciale nu justifică o altă abordare. Mai generale sunt dispoziţiile referitoare la delimitarea zonelor economice exclusive sau platoului continental – care reglementează doar necesitatea ca delimitare spaţiilor maritime să ducă „la un rezultat echitabil”. Prezintă relevanţă şi prevederile generale referitoare la definiţia şi modul de calcul a lăţimii acestor spaţii maritime, precum şi art. 121 privind „regimul insulelor” (care stabileşte că insulele sunt îndrituite la spaţii maritime în aceeaşi măsură ca şi spaţiile continentale, cu excepţia „stâncilor improprii locuirii umane şi unei vieţi economice proprii”, care nu au drept la platou continental şi zonă economică exclusivă – fără a se preciza însă expres o definiţie a acestor formaţiuni maritime).

Dreptul aplicabil pentru rezolvarea acestui diferend este reprezentat şi de prevederile relevante ale Acordului conex încheiat în 1997 şi ale Convenţiei Naţiunilor Unite asupra dreptului mării din 1982 („UNCLOS”), la care atât România cât şi Ucraina sunt părţi, precum şi ale altor instrumente relevante având forţă obligatorie pentru România şi Ucraina.

În special Acordul conex din 1997 stipulează, în Articolul 4, că cele două State vor aplica în procesul de delimitare următoarele:

„ a) Principiul încorporat în art. 121 al Convenţiei ONU cu privire la Dreptul Mării, din 10 decembrie 1982, aşa cum acesta este aplicat în practica statelor şi în jurisprudenţa internaţională.