Dificultățile membrilor admiși în 2004, provocarea reprezentată de UEM

I. Introducere

Largirea UE cu 10 state la 1 mai 2004 – a V-a largire – depaşeşte ca amploare cele patru extinderi care au adus doar 9 membri, se deosebeşte radical de cele anterioare şi reprezinta în fapt un proces istoric de o mare complexitate, care a impus modificari revolutionare ambelor parti. Anterior momentului istoric, Valery Giscard D’ Estaing, fost presedinte al Frantei si presedinte al Conventiei de reforma institutionala a UE afirma, în decembrie 2002, într-un interviu acordat ziarului „Le Figaro” ca „cei 15 pun carul înaintea boilor, largind UE înainte de a consolida constructia casei comunitare”, în anii precedenţi lărgirii din 2004 - membrii UE în cauză făcând eforturi pentru modificarea radicală a sistemului economic, de a remodela instituţiile şi reglementările, de a face faţă marii provocari asumate, dar nu prin arderea etapelor.

Procesul nu se opreşte la simpla intrare a celor zece ţări. Mai întâi, participarea la Uniunea economică nu va fi completă decât peste câţiva ani, atunci când ultimele restricţii referitoare la libera circulaţie a lucrătorilor ori a schimburilor de capital vor fi ridicate, şi atunci când instituţiile europene vor fi adaptate pentru a lucra cu 25 şi din 2007 cu 27 de membri. Marea provocare lansată de lărgirea Uniunii Europene, devine uniunea economică şi monetară, cu adoptarea monedei euro de către cele zece ţări. Comparat cu accesul noilor membri la Piaţa Europeană, acest ultim pas introduce o diferenţă fundamentală, întrucât integrarea îşi schimbă natura. Odată cu adoptarea unei monede unice, nu mai e vorba doar de simpla elasticizare şi mărire a pieţei: moneda unică condiţionează ansamblul politicilor economice.

II. Noile dimensiuni ale Europei lărgite. Specific. Implicaţii.Costuri

Ratiunile care au stat la baza extinderii spre est, conform unor opinii tot mai frecvente, sunt în primul rând de natura politica si apoi economica. Acest lucru ar trebui să ducă la : intensificarea schimbului de mărfuri şi servicii, la economii de scara, la cresterea economică, atât în actualele, cât şi în viitoarele stat membreÎn acest sens, extinderea seamănă cu procesul de realizare a pieţei unice, prin care a trecut UE în anii 90. Specificului ultimei largiri a UE este dat de următoarele aspecte:

- creşterea suprafeţei UE cu 20%, populaţia noilor intraţi reprezentând 74 milioane de personae, adică 19 % din populaţia Europei celor 15;

- durata relativ mica a procesului de aderare si numarul foarte mare de tari:10 tari – process care a presupus eforturi deosebite din partea UE pe linia monitorizarii celor 10 tari, desfasurari simultane a negocierilor, eforturi financiare deosebite aferente procesului de tranzitie si a programelor de preaderare ;

- redefinirea structurilor institutionale si administrative, a obiectivelor viitoare prin principalele tratate – de la Maastricht în 1992, Amsterdam 1997, Nisa în 2001 – concretizate în Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru Europa ;

- ţarile din Europa Centrala si de Est erau tari în tranzitie care nu aveau o economie de piata functionala si un sistem democratic consolidat, şi care trebuiau să îndeplinească setul de cerinte stabilit de Consiliul European de la Copenhaga din iunie 1992 : stabilitatea institutiilor ce garanteaza democratia, statul de drept ;

- drepturile omului si protejarea minoritatilor” si criteriul economic, adica existenta unei economii de piata functionale, capacitatea de a rezista presiunilor concurentiale si fortelor pietei din interiorul uniunii, respectiv criteriul administrativ si legislativ, stabilit prin Agenda 2000, si anume abilitatea de a asuma obligatiile ce decurg din calitatea de membru al Uniunii, respectiv crearea cadrului institutional si legislativ, a acquis-ului comunitar.

- lipsa experientei participarii la structuri integrationiste, situatie în care chiar UE sugera tarilor candidate dobândirea acestei experiente prin participarea la grupari integrationiste anterior integrarii în UE, în acest sens cele mai multe tari dobândind o astfel de experienta în Acordul Central European de Comert Liber(CEFTA).

- noii membri au cunoscut o creştere rapidă începând cu mijlocul anilor ’90, creştere rezultând dintr-un fenomen de ratrapaj: în medie, rata lor de creştere este superioară cu două procente celei a Uniunii Europene. Ca urmare, lărgirea nu va bulversa esenţial economia continentală.

- efectele de antrenare pe care membrii UE le aşteptau din creşterea economică a noilor membri erau – desigur – modeste, ele limitându-se la vecinii apropiaţi (Germania, Austria, Finlanda).

- nivelul de venituri al ţărilor accedante nu permiteau pieţelor lor să devină un motor al creşterii europene. Pe termen lung, lărgirea pieţei unice va produce cu siguranţă câştiguri de eficienţă.