Dinamica obligațiilor - transmisiunea, transformarea și stingerea obligațiilor

1. Considerații generale privind dinamica obligațiilor

Dinamica obligațiilor.

Prin sintagma dinamica obligațiilor înțelegem modificările care intervin în ființa obligațiilor, fără a avea ca efect stingerea lor în mod definitiv și ireversibil.

În sensul acestei definiții, dinamica740 obligațiilor se realizează prin transmiterea și transformarea lor.

În înțelesul strict al cuvântului, atât transformarea propriu-zisă, cât și transmisiunea obligațiilor presupun o modificare a acestora față de formula lor inițială - la nivelul subiectelor, la nivelul obiectului sau al conținutului raportului obligațional. De exemplu, chiar și transmisiunea pe cale succesorală a unei obligații antrenează, în sensul strict al cuvântului, o modificare a raportului obligațional primar prin schimbarea unuia dintre subiecți.

Transmisiunea universală sau cu titlu universal

Obligația civilă, sub aspectul dreptului de creanță, face parte din activul patrimonial al creditorului, iar sub aspectul datoriei face parte din pasivul patrimonial al debitorului. Așa se explică faptul că, pe durata existenței sale, obligația civilă se poate transmite prin transmisiunea universală ori cu titlu universal a patrimoniului creditorului sau debitorului, sub condiția ca obligația să aibă un caracter transmisibil, întrucât anumite creanțe au caracter intuitu personae (legal sau convențional) făcând imposibilă transmiterea odată cu încetarea ființei subiectului raportului obligațional. Transmisiunea universală sau cu titlu universal operează, în cazul persoanelor fizice, la decesul creditorului ori al debitorului sau al ambelor subiecte ale raportului obligațional, prin moștenire legală sau testamentară.

Transmisiunea individuală sau cu titlu particular

Transmiterea dreptului de creanță și a datoriei din conținutul unui raport juridic obligațional poate avea loc și ut singuli, privite în individualitatea lor, făcând abstracție de caracterul lor de elemente componente ale patrimoniului unei persoane. Transmisiunea ut singuli poate avea loc prin acte mortis causa sau prin acte între vii. Transmisiunea prin acte mortis causa se realizează prin legate cu titlu particular, în timp ce transmisiunea prin acte între vii se realizează printr-o multitudine de figuri juridice.

2. Mijloace juridice de transmisiune a obligațiilor

Cesiunea de creanță

Domeniul de aplicare al cesiunii de creanță

În primul rând, din chiar definiția de mai sus reținem că cesiunea de creanță are o natură contractuală. Prin urmare, orice cesiune realizată pe altă cale decât una convențională nu intră în sfera acestei operațiuni juridice. De aceea, art. 1566 alin. (2) NCC prevede că dispozițiile legale referitoare la cesiunea de creanță nu sunt aplicabile:

a) transferurilor de creanțe realizate pe calea unei transmisiuni universale sau cu titlu universal (adică pe calea unei succesiuni universale sau cu titlu universal ori, în cazul unei persoane juridice, prin comasare, absorbție, divizare) - art. 1566 alin. (2) lit. a) NCC;

b) transferului titlurilor de valoare și altor instrumente financiare (cu excepția notabilă a dispozițiilor secțiunii a 2-a.

În al doilea rând, domeniul de aplicare al cesiunii de creanță este dat de obiectul acesteia - tipul creanței ce face obiectul operațiunii juridice. Astfel, poate face obiectul unei cesiuni, de principiu, orice fel de creanță, indiferent care este obiectul său.

Funcțiile cesiunii de creanță

Funcțiile cesiunii de creanță, oglindite de doctrină, sunt:

a) funcția translativă - funcția fundamentală de tehnică de realizare a transferului creanței;

b) funcția de instrument de plată - prin intermediul cesiunii de creanță se poate stinge o datorie a debitorului față de creditor (a cedentului față de cesionar)756 sau funcția extinctivă cu privire la o creanță dintre cedent și cesionar

c) funcția de instrument de credit - cesiunea de creanță poate să satisfacă funcția de instrument de credit (prin cesiunea unei creanțe cu termen suspensiv de executare a creanței cedate, se realizează o mobilizare a creanței înainte de executarea datoriei corespunzând creanței)

d) funcția de garanție - așa-numita cesiune-fiducie (este vorba de imobilizarea creanței în patrimoniul cesionarului până la executarea unei anumite obligații a cedentului față de acesta, dar și conexă ipotezei garanției reglementate de art. 2387 și urm. NCC privind ipoteca mobiliară) 759; în alte cuvinte, prin cesiune cedentul transmițând cesionarului o creanță a sa împotriva unui terț, din care cesionarul se poate îndestula atunci când cedentul nu își execută propria obligație față de cesionar.