Diplomația și dreptul diplomatic în pandemie și în vreme de război

Abstract

Dreptul diplomatic odată cu debutul pandemiei a cunoscut schimbări majore, ca și cursul întregii omeniri, de altfel, și a trebuit să se își adapeteze mecanismele la schimbările de pe plan mondial. La fel ca și în cazul pandemiei, și în caz de război, dreptul diplomatic cunoaște modificări, deoarece stabilitatea acestei discipline este strict legată de contextul politic și social dezvoltat la nivel global. În acest sens, lucrarea se axează pe nuanțarea punctuală a schimbărilor impuse de situația pandemică din anul 2020 și de război, mai ales în contextul actual, când războiul este la porțile Uniunii Europene și doar la o graniță distanță de România, a dreptului diplomatic, aspru încercat de toate aceste schimbări.

Cuvinte cheie: pandemie, război, schimbări, noi mecanisme.

I. INTRODUCERE

Dreptul diplomatic însumează regulile diplomației, mai precis regulile profesiei de diplomat și pe cele ale serviciului public de diplomație. Dreptul diplomatic este ansamblul normelor care reglementează raporturile dintre instituțiile subiectelor de drept internațional abilitate să se ocupe de relațiile externe ale acelor subiecte. Aceste instituții nu acționează în nume propriu. Ele apar ca subiecte ale activității diplomatice, dar nu sunt și subiecte de drept. Deși apar ca subiecte ale activității diplomatice, instituțiile care reprezintă statele sunt obiecte ale dreptului diplomatic. Normele dreptului diplomatic se referă la organizarea, îndatoririle și competența instituțiilor de relații externe ale subiectelor de drept internațional.

Noțiunea de diplomație a fost amplu dezbătută de doctrina specifică, din acest fapt rezultând un numâr vast de definiții oferite acesteia. În acest sens, autorii doctrinari și-au creat drept țel oferirea unei definiții cât mai cuprinzătoare a noțiunii de diplomație, care să redea cât mai veridic trăsăturile acestei considerată deopotrivă știință și artă. În continuare, lucrarea va expune câteva din cele mai cuprinzătoare definiții ale diplomației.

Diplomația reprezintă principalul instrument, caracterizat ca modul pașnic în care două sau mai multe state promovează o politică externă comună. Pe termen lung, diplomația contribuie la construcția ordinii internaționale care să ducă la o rezolvarea disputelor dintre state și va duce la buna cooperare dintre state.

Termenul de “diplomație” cunoaște mai multe accepțiuni, astfel acesta “poate fi folosit pentru a desemna politica externă, adică poziția internaționala a unui stat, fie în sens generic, fie într-un sens care este dat de un anumit element specific - cu privire la o regiune geografică (diplomația Orientului Mijlociu), ori la o epocă ( diplomația tradițională sau diplomația modernă) sau cu privire la metoda (diplomația războiului, diplomația petrolului etc.).

Diplomația desemnează “instituția politico-juridică al cărei obiect îl constituie relațiile pe care un stat le are cu alt stat sau cu alte state, precum și relațiile existente între un anumit număr de state - de la relațiile stabilite între statele care fac parte din Organizația Națiunilor Unite sau din organizații regionale și până la cele ale statelor care participă la o alianță”.

Având în vedere aceste definiții, se poate constata că diplomația are sensuri plurivalente, dar cel mai important dintre toate acestea, stabilindu-și caracterul pregnant este cel de soluționare a divergențelor de orice tip ce se ivesc între statele lumii, într-un mod pașnic. Astfel, diplomația asigura buna relaționare a statelor din punct de vedere a politicii externe. De asemenea, tot în acest sens s-a formulat și opinia conform căreia termenul de diplomație este folosit pentru desemnarea priceperii de a rezolva o problemă delicată cu tact, cu politețe.

Activitatea de politică externă a statului se realizează prin organele interne, care pe lângă activitatea desfășurată în interiorul țării, desfășoară și o activitate diplomatică.

Aceste organe sunt: Parlamentul, Șeful statului, Guvernul, Șeful Guvernului, Ministerul Afacerilor Externe, Ministrul Afacerilor Externe. Pot exercita atribuții pe plan extern, pe lângă Ministerul Afacerilor Externe, care reprezintă organul specializat în domeniul relațiilor internaționale, și alte ministere - al comerțului, al turismului, al apărării, al sănătății, al culturii, al transporturilor ș.a.

Lucrarea îșt stabilește ca punct de debut sintagma ce a aparținut ministrului de externe francez și fost prim-ministru în timpul conducerii președintelui Charles de Gaulle, Maurice Couve de Murville, care afirma că: „Toată arta diplomației constă în a tăia o prăjitură în așa fel, încât fiecăruia să i se parăcă a primit bucata cea mai mare”. Așadar, diplomația este un mecanism utilizat pentru a tranșa orice tip de divergent de pe plan extern în maniera de a avantaja toate părțile dispuse să „negocieze” prin intermediul diplomaților. Diplomații, asemenea pionilor din jocul de șah, sunt trimiși de statele aflate în divergență pentru a le negocia punctele de vedere și de a găsi soluții avantajoase pentru oricare dintre părțile implicate. Dar, pe lângă purtarea de negocieri, diplomații, trimișii Ministerului Afacerilor Externe au de dus o misiune destoinică și în privința coordonării activităților de sprijinire a cetățenilor români ieșiți de sub teritorialitatea graniței naționale.