Disciplina muncii

1. Aspecte generale privind organizarea muncii

Toate persoanele încadrate în muncă, în raport cu atribuţiile ce le revin, potrivit contractului lor de muncă, au obligaţia de a respecta cu stricteţe regulile de disciplină stabilite în unităţile în care lucrează, contribuind la instaurarea unui climat corespunzător pentru o bună desfăşurare a activităţii unităţilor respective și pentru fructificarea maximă a potenţialului economic al acestora, în interesul bunăstării generale.

Normele privind organizarea și disciplina muncii în fiecare unitate se stabilesc, potrivit Legii Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154-XV din 28.03.2003 și în raport cu specificul activităţii, printr-un regulament de ordine interioară (art.198- art.200 CM).

În sensul său cel mai cuprinzător, organizarea muncii constă în proiectarea, alegerea și transpunerea în practică - în cadrul unei structuri determinate - a unui ansamblu de metode și forme de activitate, care au ca scop valorificarea cu eficientă maximă a potenţialului material și uman, altfel spus, obţinerea unor rezultate de o valoare cât mai ridicată, cu învestiții cât mai reduse de materiale, energie și timp, precum și realizarea condiţiilor optime pentru afirmarea forţelor creatoare ale omului, pentru dezvoltarea deplină a personalităţii lui.

Eficiența este raţiunea însăşi a organizării muncii, scopul ei ultim. De aceea, ea îşi găseşte consacrarea expresă în lege. Acest principiu fundamental, care pune accentul pe economiile cât mai mari de materiale și energie umană, trebuie să fie însă bine înţeles. Efectul este amplificat - uneori în mod spectaculos față de rezultatele anterioare - în primul rând, datorită învestiției de inteligență, inventivităţii, îmbinării într-un mod nou a elementelor procesului muncii.

Optimizarea procesului muncii implică îmbogăţirea continuă a experienței omului ca participant la acest proces, afirmarea și dezvoltarea personalităţii lui.

Organizarea muncii implică toate laturile procesului de muncă. Ea are în vedere atât optimizarea relaţiilor dintre om, pe de o parte, și mijloacele de muncă, pe de altă parte - direcţie în care sunt chemate să acţioneze cu precădere ştiinţele economică și tehnologică - cât și perfecţionarea relaţiilor dintre oameni în cadrul acestui proces, care nu poate fi decât social, conştient, subsumat unei anumite finalităţi (scop). Organizarea muncii este prin excelență o operă umană. Ea este nedespărțita de ordine, gândită și înfăptuită în considerarea unor scopuri prealabil determinate. Organizarea muncii pune serioase probleme care țin de convingerea, afectivitatea, voinţa omului, de conştiinţa sa. Nu putem concepe organizarea muncii fără o anumită ordine și disciplină, fără respectarea unor norme, în sensul cel mai larg al cuvântului, și în special, al unor norme juridice.

Contribuţia dreptului nostru la organizarea muncii constă în stabilirea pe calea legii a drepturilor și obligaţiilor persoanelor participante la procesul de muncă. Drepturile și obligaţiile care alcătuiesc substanţa raportului juridic de muncă au mai format și formează, în continuare, obiectul a numeroase reglementări juridice.

2. Noţiuni generale de disciplină și disciplina muncii

Termenul de disciplină provine din limba latină "disciplina", care înseamnă sistem, regulă, principii morale, bună rânduială și, totodată, de instruire, şcoală, învăţătură, ştiinţă, deprindere.

În sensul cel mai larg, noţiunea de disciplină poate fi examinată sub cele 3 aspecte principale:

1) Primul aspect: disciplina - ansamblul normelor sau regulilor stabilite pentru o colectivitate umană, organizată într-o anumită structură, în vederea desfăşurării în condiţii de eficientă, a unei activităţi specifice. Putem vorbi astfel de o disciplină financiară, sportivă, a muncii, militară etc. Normele și regulile, analizate sub acest aspect, apar ca o realitate obiectivă, distinctă, față de persoanele care desfăşoară activitatea.

2) De aici rezultă cea de-a doua semnificaţie a noţiunii de disciplină ce constă într-o anumită poziţie a subiectului față de regulile sau normele dinainte stabilite, și anume obligaţia acestuia de a le respecta în desfăşurarea activităţii pentru care ele au fost instituite.

3) În sfârşit, sub cel de-al treilea aspect, disciplina ne apare ca o stare de ordine care se realizează, în desfăşurarea unei activităţi colective, prin concordanța dintre normele sau regulile stabilite și conduita umană.

Trebuie avute întotdeauna în vedere unitatea dintre cele două lături, inseparabile, ale noţiunii de disciplină, și anume normele sau regulile de conduită, pe de o parte, și traducerea lor în viaţă sau respectarea lor în activitatea practică, pe de altă parte.

Fiind un atribut al activităţii sociale a omului, disciplina este un element specific și exclusiv uman. Ca atribut specific și exclusiv uman, disciplina constituie, în primul rând, o cerinţă a unor legi obiective. Este adevărat că fără respectarea unui minim de reguli, activitatea oricărui colectiv este cu neputinţă (nu se poate realiza). Însă această necesitate obiectivă nu se impune de la sine, ci numai după reflectarea ei în conştiinţa umană. Omul este singura fiinţă care îşi orientează conştient activitatea spre un scop determinat.

Așa cum denumirea o arată, disciplina muncii tine de procesul muncii. Regulile sau normele de conduită care alcătuiesc, sub raport obiectiv, disciplina muncii, îşi au originea (punctul de plecare) în necesitatea desfăşurării normale a procesului de muncă, a realizării finalităţii lui.