Discriminarea pe piața muncii din România

Piața muncii este cadrul de confruntare dintre cererea și oferta de forță numită muncă, într-un anumit interval de timp și într-un anumit spațiu, care se finalizează prin vânzarea-cumpărarea de forță de muncă în schimbul unui preț numit salariu, funcționând în fiecare țară, pe diferite grupuri de țări și la scara mondială.

Conform Ordonanței nr. 137/2001 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, discriminarea reprezintă orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe baza de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuala, vârsta, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Cu alte cuvinte, discriminarea reprezintă un tratament diferit, nedrept față de alte persoane din cauza apartenenței lor la un anumit grup social. Există mai multe forme de discriminare, dar toate au în comun faptul că implică o anumită formă de excludere sau respingere.

Legislația românească recunoaște următoarele criterii de discriminare:

- Rasă

- Naționalitate

- Etnie

- Limbă

- Religie

- Categorie Socială

- Convingeri

- Sex

- Orientare Sexuală

- Vârsta

- Handicap

- Boală cronică necontagioasă

- Infectarea HIV

- Apartenența la o categorie defavorizată

Discriminarea este prezentă în zilele noastre aproximativ peste tot, inclusiv pe piața muncii. Acest lucru se întâmplă deoarece nu toți angajatorii cunosc legislația și refuză să angajeze rromi sau tineri absolvenți, motivând că nu au experiență. Nivelul perceput al discriminării este semnificativ mai mic în rândul angajaților din companiile private, iar cel mai mare nivel perceput al discriminării pe piața muncii și la locul de muncă este în rândul angajaților din instituțiile publice.

În concepția economică, discriminarea se referă, în general, la diferențierile care apar între lucrătorii care au aceeași productivitate, care sunt în imposibilitatea de intrare pe piața muncii sau de a ocupa un anumit loc de muncă, numai din cauza unor caracteristici care nu au legătură cu pregătirea individului, ca de exemplu, sexul sau rasa.

De-a lungul timpului, discriminarea a căpătat o conotație negativă, vizând deosebiri, excluderi, restricții, fondate pe diverse criterii (vârstă, rasă, culoare, origine națională sau etnică), care au ca efect distrugerea sau compromiterea recunoașterii, ori exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în diverse domenii ale vieții publice (Banton, 1998).

Două dintre ramurile de vârstă ce sunt atinse, în mod frecvent, de acest tip de discriminare sunt cei mai tineri, noi-veniți pe piața muncii, și cei mai în vârstă, cu vârste peste 50 de ani.