Documente Internaționale care Garantează Drepturile Omului

INTRODUCERE

Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului constituie nu doar o realitate ci şi o finalitate a întregii activităţi umane, bineînţeles a aceleia democratice şi progresiste. De aici şi atenţia cuvenită care este acordată aproape peste tot în lumea actuală, problemelor teoretice şi practice referitoare la drepturile omului, la protecţia şi respectul libertăţilor fundamentale ale persoanei umane.

Problematica drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi cetăţeanului este reglementată de dreptul constituţional în plan intern şi este în acelaşi timp obiect al reglementărilor de drept internaţional public.

Conceptele de „drepturi ale omului” şi „drepturi ale cetăţeanului” solicită o analiză atentă în interferenţa, dar şi în individualizarea lor, deoarece, ele se condiţionează dar nu se suprapun în mod perfect. Conceptul drepturilor omului, astfel cum a fost elaborat pe plan internaţional, serveşte ca un important suport pentru fundamentarea ideii existenţei drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Conceptul drepturilor omului are o semnificaţie mult mai largă decât acela al drepturilor cetăţeneşti, deoarece drepturile omului sunt drepturi universal valabile, aplicabile tuturor fiinţelor umane, în timp ce drepturile cetăţeneşti sunt, potrivit însăşi denumirii lor, specifice unui anumit grup de oameni şi anume cetăţenii unui anumit stat [1; p.26, 27].

DOCUMENTE INTERNAŢIONALE CARE GARANTEAZĂ

DREPTURILE OMULUI

Principalele acte internaţionale referitoare la drepturile omului cu caracter de universalitate au fost adoptate după cel de-al doilea război mondial sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite. Aceste acte stau la baza întregii construcţii juridice internaţionale referitoare la drepturile omului. Ele influenţează legislaţiile naţionale ale statelor în această materie, prevederile lor constituind standarde internaţionale ale drepturilor omului.

Carta Naţiunilor Unite a fost adoptată în scopul creării condiţiilor necesare pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, a justiţiei şi a respectării obligaţiilor care decurg din tratatele internaţionale. În realizarea acestor ţeluri, se reafirmă credinţa în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea şi valoarea persoanei umane, în egalitatea în drepturi a bărbaţilor şi femeilor, precum şi a naţiunilor mari şi mici [2; p. 6]

Articolul 1 aliniatul (3) al Cartei Naţiunilor Unite declara următorul scop ca fiind unul dintre obiectivele O.N.U.: „Realizarea cooperării internaţionale în soluţionarea problemelor internaţionale de natură economică, socială, culturală sau umanitară, şi promovarea şi încurajarea respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie.”

Articolele 55 şi 56 ale Cartei Naţiunilor Unite prevăd obligaţiile O.N.U. şi ale statelor membre care împreună, dar şi separat, vor crea condiţiile de stabilitate şi de bunăstare necesare unor legături paşnice şi prieteneşti între naţiuni, întemeiate pe respectarea principiului egalităţii în drepturi ale popoarelor şi a dreptului de a dispune de ele însele. Pentru realizarea acestor ţeluri, statele membre ale O.N.U. se obligă să promoveze: „ ridicarea nivelului de trai, deplina folosire a braţelor de muncă şi condiţii de progres şi dezvoltare economică şi socială; rezolvarea problemelor internaţionale în domeniile economic, social, al sănătăţii publice şi al altor probleme conexe şi cooperare internaţională în domeniile culturii şi educaţiei; respectarea universală şi efectivă a drepturilor omului şi libertăţile fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă, religie.”

Carta Naţiunilor Unite aduce ca noutate prin conţinutul său internaţionalizarea drepturilor omului, acestea devenind obiectivul comunităţii internaţionale şi nu doar al reglementărilor interne ale statelor. Faptul că un stat care a ratificat Carta nu poate susţine că drepturile omului ca subiect cad sub incidenţa exclusivă a jurisdicţiei interne nu înseamnă totuşi că orice încălcare a drepturilor omului de către un stat membru al O.N.U. este o problemă de interes internaţional. Înseamnă însă că şi în cazul absenţei unor obligaţii asumate printr-un tratat un stat nu mai poate afirma ca prejudicierea propriilor săi cetăţeni, indiferent în ce proporţie sau cât de sistematic s-ar produce, este o problemă ce ţine exclusiv de jurisdicţia sa internă. Carta reprezintă un tratat internaţional multilateral, iar statele care sunt părţi la ea recunosc drepturile omului aşa cum sunt consacrate în cuprinsul dispoziţiilor acesteia.

Totodată, Carta precizează obligaţia statelor membre O.N.U. de a coopera cu organizaţia pentru promovarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Pe baza dispoziţiilor Cartei Naţiunilor Unite şi a noii concepţii ce rezulta din aceasta cu privire la drepturile omului, Adunarea Generală a O.N.U. a proclamat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ca un prim instrument internaţional referitor la drepturile omului. Aceasta a dobândit o importanţă politică şi juridică deosebită de-a lungul timpului datorită valorilor pe care le promovează şi le apără.

Carta internaţională a drepturilor omului este denumirea sub care documentele O.N.U. reunesc principalele acte internaţionale referitoare la drepturile fundamentale ale omului. Aceste documente sunt: Declaraţia universală a drepturilor omului din 1948, cele două Pacte internaţionale privind drepturile omului din anul 1976 si Protocolul facultativ la Pactul privind drepturile civile şi politice [3; p. 206].

Declaraţia universală a drepturilor omului, reprezintă primul document cuprinzător în sfera drepturilor omului adoptat de o organizaţie internaţională universală. Datorită importanţei juridice şi politice dobândite de-a lungul timpului, Declaraţia constituie alături de Magna Charta, Declaraţia franceză a drepturilor şi Declaraţia de independenţă a Americii, un reper important în lupta omenirii pentru libertate. Deşi cuprinsă într-un cadru nu întotdeauna sistematic, Declaraţia are meritul incontestabil de a fi proclamat ca fundamentale o gamă foarte largă de drepturi şi libertăţi. Din punctul de vedere al sferei acestor drepturi şi libertăţi, Declaraţia universală este mult mai cuprinzătoare şi mai complexă decât oricare altă declaraţie de drepturi ale omului elaborată până în acel moment pe planul legislaţiei interne.