Documentele programatice ale revoluției de la 1848 și impactul acestora asupra societății românești

INTRODUCERE

Anul 1848, an revoluţionar în Europa, se declanşază revoluţii burghezo-democratice în statele italiene, Franţa, statele germane şi în Imperiul habsburgic.

Cauzele revoluţiei române au fost determinate de starea de înapoiere a Principatelor, protecţia rusă şi suzeranitatea otomană, precum şi asuprirea românilor din teritoriile aflate sub stăpânire străină.

Revolutia de la 1848 atrage dupa sine manifestarea ideilor de propasire nationala si de reforma sociala, generate in intreaga evolutie a societatii romanesti. Desigur, aceasta revoluţie a cunoscut anume desfaşurari şi modalitaţi de ma¬nifestare fie în Moldova, fie in Munte¬nia sau în Transilvania (inclusiv Bana¬tul), cu revendicari ce aparţin uneia sau alteia.

In problemele esenţiale, revendicarile revoluţionarilor din toate ţarile romane sînt asemana¬toare sau identice: desfiinţarea iobagiei (serbiei), a dijmelor şi a altor obli¬gaţii ale ţaranimii faţa de stapînii de pamînt, împroprietarirea ţaranilor, abo¬lirea privilegiilor, a rangurilor nobiliare şi boiereşti, libertatea individuala, a cuvîntului şi a scrisului, atribuirea funcţiunilor dupa merit etc.

Iniţial, aceste programe erau alcătuite sub forma unor broşuri, petiţii sau memorii către autorităţile centrale interne sau remise puterii suzerane. Treptat, pe măsura adâncirii procesului revoluţionar, obiectivele programatice au căpătat contururi tot mai precise şi formulări din ce în ce mai radicale, astfel încât programele de acţiune ale revoluţiei, formulate în timpul desfăşurării evenimentelor revoluţionare, au încununat toate încercările anterioare de sintetizare a obiectivelor revoluţiei româneşti.

Revendi¬carea libertaţii şi egalitaţii în drepturi a naţiunii romane din Transilvania, şi a unirii principatelor (înscrisa în pro¬gramul din Moldova) înseamna defi¬nirea şi fixarea, de catre revoluţionarii romani din 1848, a primei etape majore catre statul naţional unitar înfaptuit în 1918. Determinata de necesitaţile im¬perioase ale dezvoltarii sociale şi naţio¬nale, revoluţia romana din 1848-1849 este parte alcatuitoare a revoluţiilor care au zguduit societatea europeana, in aceşti ani.

Documentele programatice ale revolutiei de la 1848 din Molova

În Moldova, prima formulare a obiectivelor revoluţiei s a făcut în Petiţiunea-proclamaţiune a boierilor şi notabililor moldoveni, înaintată domnitorului Mihail Sturdza la 28 martie 1848. Petiţia a fost redactată de V. Alecsandri, în numele unui comitet de şapte membri, ales în cadrul adunării de la hotelul Petersburg din 27 martie 1848, şi iscălită de sute de persoane. Acest memoriu, în 35 de puncte, cuprindea revendicările tinerilor progresişti din care se desprindea preocuparea pentru rezolvarea problemei ţărăneşti. Unul dintre primele sale articole (art.4) prevedea „grabnica îmbunătăţire a stării locuitorilor săteni atât în relaţia lor cu proprietarii moşiilor, cât şi în acelea cu cârmuirea”.

Mihail Sturdza a înăbuşit însă acţiunea, arestând căpeteniile. Acestea, expediate, in Galaţi, în Dobrogea izbutesc să scape, ajungând la Brăila, de aici la Braşov, unde redactează - în 12/24 mai - un nou program în şase puncte, mai radical decât cel din martie, intitulat Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei. Acesta prevedea desfiinţarea servituţiilor feudale şi împroprietărirea ţăranilor fără despăgubire, desfiinţarea privilegiilor boiereşti şi egalitatea în faţa legii, unirea Moldovei şi a Ţării Româneşti „într un singur stat neatârnat românesc”. Pentru Moldova, acesta a fost singurul program care îşi propunea o cale de rezolvare radicală a problemei ţărăneşti, din păcate abandonată în celelalte documente-program alcătuite în emigraţie. Printre semnatarii legământului apar: Vasile şi Ion Alecsandri, Costache Negri, Alecu Russo, Zaharia Moldoveanu şi alţii.

De la Braşov, revoluţionarii, Alexandru Cuza, viitorul domn, Costache Negri, Alecu Russo, fraţii Rosetti, fraţii Sion şi alţii, merg în Bucovina, la Cernăuţi, la familia Hurmuzaki, unde împreună cu alţi revoluţionari din Moldova au alcătuit Comitetul revoluţionar moldovean, însărcinând pe Mihail Kogălniceanu să redacteze programul de acţiune al emigraţiei moldovene. Astfel, apare în august 1848 Dorinţele partidei naţionale în Moldova, program la baza căruia stăteau Prinţipiile de la Braşov şi în care se simte puternica influenţă atât a proclamaţiei de la Islaz, cât şi a programului revoluţionar adoptat la Blaj.

În noul program, în 36 de puncte, mult diferit de programul din martie, se afirmă mai întâi opoziţia faţă de Regulamentul Organic şi de protectoratul ţarist care „nu poate în nici un chip face fericirea ţării”, se cere apoi autonomia deplină a Moldovei, egalitatea civilă şi politică a tuturor cetăţenilor - deci renunţarea la privilegii - o Adunare obştească compusă din reprezentanţii tuturor stărilor societăţii, domn ales din toate stările societăţii, responsabilitatea miniştrilor şi a funcţionarilor publici, libertatea tiparului, publicitatea şedinţelor Adunării obşteşti şi a tribunalelor, învăţământ egal şi gratuit pentru toţi românii, gardă urbană şi rurală, desfiinţarea pedepsei cu moartea şi a bătăii, curte cu juraţi pentru procesele politice, de presă şi crime, inamovibilitatea judecătorilor, consilii care să controleze administraţia din ţinuturi, oraşe şi comune rurale, libertatea cultelor religioase, drepturi politice pentru toţi cetăţenii, indiferent de rasă şi de religie, desfiinţarea rangurilor şi privilegiilor, desfiinţarea robiei şi a clăcii şi - fapt foarte important - unirea Moldovei cu Muntenia.

Ca o încoronare a tuturor revendicărilor cuprinse în programele moldovene, apare Proiectul de Constituţie pentru Moldova, alcătuit în vara aceluiaşi an tot de Mihail Kogălniceanu, proiect care cuprindea normele şi principiile care urmau să stea la baza statului modern moldovean. Conform prevederilor sale, domnitorul urma să fie ales de către Adunarea obştească pe termen de 5 ani şi să fie căutat din toate straturile societăţii.